Poezie
Neviață II
1 min lectură·
Mediu
visam că alergam circular peste încheietura abisului
acolo unde umbra este întotdeauna roșie
sărutând cu degete îndrăgostite risipa de noapte
pulberea clipelor albe mi se așternea pe gene
cu beție de liniște incandescentă
ziduri îmi creșteau în vene
primind ca dar lacrima claustrofobă
a pietrei îmbălsămate cu mortar
liniștea de dinaintea erupției de iederă otrăvită
devora cu hohot orizonturile mânjite cu cenusa
nemișcarea râului de cremene
îmbrățișa insinuant bătaia de inimă
în agonia zborului trădat de văzduhuri
ma chirceam în mine ca un câine bătut
vrând să evadeze din cușca ecourilor
durerea fantomă îmi secera respirația spartă în bucăți
sângele-mi hălăduia buimac numai el știa pe unde
dar găsind întotdeauna drumul spre casă
spintecat transversal de acutul insectarului de suflete
de-atunci
fiecare rasuflare lucidă
mi-e coșmar repetat până la obsesie
iar somnul de marmură neagră
trezie
032909
0
Cu prietenie
Rudy Valentino