Camelia Petre

e gandul, e vorba petrecuta, peste timp si zari, in causul palmelor noastre; umili si tacuti mergem mai departe, insa vom purta in suflet mireasma versurilor tale

Iar ca o rază de alinare,
doar poza ta...

Aștept sărutul tău...

sa stii ca mi-a placut ce am citit aici, are ceva, lasa o amprenta asupra cititorului, am sa revin (din pacate pentru mine e prima data cand te citesc)

ideea este interesanta, poate ca ma asteptam la alt final, mai ametit, cu intersectari de alte stari, dar asta era doar in viziunea mea...altfel nu ar fi rau:
\"to love


to die
forgive
and


cry\"

frumos, simplu si frumos; cuvintele si gandurile tale ma farmeca intr-un mod tandru...atat am avut de spus

Mihai, singurul lucru pe care ti-l reprosez este legat de trairea acuta si cautarea asidua a cuvintelor care ti se par potrivite in descrierea starilor tale sufletesti, pentru ca sunt convinsa ca tu scrii numai cum simti si pentru ca simti cum in sufletul tau se da o lupta permanenta cu ...moartea.
Imi dau seama de acest lucru din fiecare text pe care l-am citit de la tine, intotdeauna este prezenta nostalgia, amestecata cu un usor aer copilaresc, te lasi purtat pe aripile imaginatiei interioare si...scrii
Frumos! Singurul sfat pe care ti-l pot da este: elibereaza-te de canoane, nu cauta cuvintele care suna pompos, chiar daca ele exprima ceea ce simti, fa doar sa para natural...asta vad eu ca ti-ar mai trebui tie pentru a creste mai departe.
Eu stiu ceva ce nu pot spune, ti-am promis ca n-am sa fac lucrul acesta, insa, pentru ca te cunosc poate mai bine decat ceilalti, te-am sfatuit in acest sens, prieteneste.
Expresii de genul „acest text nu se afla in categoria celor moderniste” ma fac sa rad...in primul rand ma face sa gandesc ca (exista un conflict intre generatii?!) atunci cand vrei sa desfiintezi un text incepi asa si apoi fara explicatii inchei subit comentariul, fara a privilegia pe autor, macar de un sfat, care sa il elibereze si sa-i dea aripi pentru stilul propriu (atentie, stilul personal al autorului, ca sa infloreasca) pe care el il simte si ii este placut siesi....si nu pentru gusturile altora.
De aceea eu iti spun, scrie cum simti, in rima, ritm, sau nu, scrie cum esti tu, cum te reprezinta, insa ai grija sa nu cazi in cealalta extrema a cautatorului cu orice pret de metafore pompoase si cuvinte care suna intr-un mod straniu luate impreuna dar in esenta nu reprezinta nimic, cum am observat ca se practica, ci elibereaza-te; vocabularul iti este deja format, fa-l sa curga firesc...pentru ca tu impresionezi prin sensibilitate, exploateaza acest lucru si leaga oarecum aceasta calitate a ta de ceva fizic, palpabil, ca cititorul sa isi poata lua cateva puncte de reper legate de „cand, unde, cum” s-au nascut / traiesc, eventual se sting trairile din versurile tale...ceva de genul asta.
Asa este, nu mai exista teme noi si conteaza foarte mult modul in care ne expunem ideea, sa parem a fi noi insine, cat mai originali.
Si mai este adevarat ca nu putem scrie toti in acelasi stil. Cum ar fi? Plictisitor si obositor, cred.
Si inca ceva „moda este ciclica”, revine (probabil usor sub alta masca) dar este intotdeauna aceeasi...scrie cum simti, caci cititorii se regasesc in multe curente si nu sunt niciodata omogeni si niciodata aceeasi...totusi suntem oameni si un lucru primordial pentru a trai in societate ar fi „intelegerea si respectarea aproapelui”.
De ce sa nu respectam aprecierile si parerile favorabile ale semenului nostru pentru un text care culmea, este bun, adica nu e rau? De ce?
De ce as accepta sa ma inscriu in niste tipare? NU! Eu sunt asa cum sunt!

Va respect parerile, si mi-o respect si pe a mea, care spune ca ceea ce am citit mai sus poate fi considerata o poezie buna, cu adaugarea acelor sfaturi pe care i le-am dat lui Mihai, ce au si caracter general, de aceea am dat stea, si ca autorul sa nu se lase descurajat de unele valuri si pentru a ferici pe cei implicati la aceasta polemica, care au specificat ca fiind o poezie ce meritata citita, ca lucrurile sa fie corecte si nu inchistate in sabloane...fiecare cu parerea lui, poezia este subiectiva, iar acest text este bine lucrat, macar asta puteti recunoaste, asa e?...nu va place un autor nu-l cititi, dar nu puteti refuza recomandarea acestuia atata timp cat scrierile sale sunt ok!
Asa cum ti-ai dat seama, mie mi-a placut poezia. In mod special am remarcat prima si ultima strofa.

P.S. O mica nelamurire am, sau poate este observatie, legat de comentariul facut de Maduta Florin, care a spus:
Ironia este atit de ieftina incit nici nu mai e ironie. Necesita exact cantitatea de creier pe care o utilizeaza jmecherii cind iti precizeaza: \"Cum sa-ti dau foc?! Poate la tigara...\" E foarte probabil ca propozitia anterioara sa fie prea profunda pentru tine, iti de aceea mai departe.
oare asta nu reprezinta cumva atac la persoana? Nimeni nu a jignit pe nimeni, si vreau sa cred ca nici acum... de aceea am intervenit, caci aici mi se pare ca s-a incercat o jignire (ironie, lipsa profunzimii autorului?!?!?!?!)...cred ca suntem oameni si putem sa discutam civilizat fara sa ne aruncam in afirmatii legate de „firea omului” (nu mai spun ca nici macar nu este adevarat ceea ce a spus despre Mihai, ca intru in alte discutii, poate interminabile si n-am timpul necesar si nici locul potrivit pentru astfel de lucruri) Un singur lucru mai vreau sa spun, raspicat: respect, daca nu va puteti „iubi”, macar respect!:)
Elena, buna observatia ta!
Numai bine,

Am facut mici modificari in prima strofa, Kiss Antal, multumesc pentru sfat, Sorin, multumesc si tie
P.S. nu stiu cat este poezie si cat este ceea ce simt, cat este simbol si cat adevar...oricum, tot \"simtamant\", sau mai corect \"traire\", ramane;)

Asta mi-a placut in mod deosebit. Are cursivitate si forta, probabil ca \"despartirea\" de sine e un proces de durata, mie imi place sa cred ca este o cautare. Am remarcat in mod special prima parte a poemului:
sunt doar un răspuns primit în dar de un poet anonim
sau doar un unicorn ce fecundă florile tinerelor secunde
trubadurul nesimțitelor nopți cu atâtea liniști adunate în grafice cu linii rupte, samd, apoi urmeaza o serie de destainuri...

pare a fi o impletire proaspata de ganduri, de cuvinte...

cristal inchipuit
in alb si spuma marii
oglindind un chip
suav...mi-e dor
iar cuvintele tale
m-au gasit ascunsa
in cupe de izvoare...multumesc

Dana, cuvintele tale curg frumos, par vindecatoare, calde si un pic nostalgice

cand seceta bantuie pamantul inimii amar
cand bat clopotele a neputinta
a cantec descantec in limbi neamintite
si se invart nebune umbre-amintiri
e timpul
sa ne agatam de portile logodite cu cerul

Ma bucura faptul ca v-a placut, aprecierile voastre ma onoreaza; stiu ca ar trebui sa ma abtin, dar este greu sa ma pun contra a ceea ce simt, asa ca va multumesc si va mai astept.
P.S. am de slefuit, de invatat mult...

...este o inscenare;)
Mi-a placut ideea, am ras cu pofta. Si daca ar fi adevarat?:))

(pentru idee si portia de ras)

jurnalul tau pare ca se inchide sub doua coperti groase; o parte vie, invelita in nuante marine, jucausa; o parte mototolita de vremea rece si inchisa de afara...interesanta viziune; un paralelism suprarealistic pare a fi descris in aceasta poezie...

O paralela bine realizata, Sorin, si pentru portia de ras, multumesc...parca imi era dor de scurtele tale proze. Ultimele texte le-am considerat mai mult o cautare, sau ratacire, insa acum sigur este o reusita...bine scris, cu simtul umorului; ironizezi firesc, natural; ce mai, merita sa faci colectie!

Dana, \"e un cantec scris pe drum...\", ma bucur ca l-am incantat pe bursucel:)
Andra, sunt foarte incantata de faptul ca ti-a placut si ca ai vibrat imaginilor pe care am vrut sa le sugerez in poezie
Virgil, am sa ma gandesc la sugestia ta, multumesc pentru apreciere si pentru sfat
Mihaela, un gand luminos pentru tine...
va pup,

Virgil, am citit tot, doar ca am citat despre ce m-a uimit, intr-un mod simplu si ...obisnuit...fara alte intelesuri...asa ca imi poti scuza citatul, raman doar cuvintele...

eu sînt un om obișnuit
mi-o repet zilnic
va trebui să o cred
printre cuvinte lantuite, insirate, rasad de ganduri strivite-n metafore...de partea cealalta frunze de laur

un drum naucitor, ademenitor, cu sclipiri de stele ca mai apoi voalul sa cada-n abrupt; rapusa-ntr-o imagine cu si despre singuratate...

am facut mici modificari la partea a doua (dar inca ma mai gandesc la niste imbunatatiri)...Rudy si Radmila, multumesc pentru parerile voastre
cu respect,

E nemurirea altceva decât de crin
Un slab parfum ce pe-adiere zboară
Și nu-s făcut, iubito, să mă-nchin
Dulcii-amăgiri din florile de seară.
Canta bardul in linistea serii, odiseea sufletului parfum de versuri intr-un crin
Și-n vinul care gura îmi asprește
Un strop de-amar șoptind alene,
Un șarpe în Eden pătruns hoțește.
la panda, ispita patrunde in somnu-ti adanc...de iubire ma fereste!
Poezie bine construita, cu imagini sensibile, frumoase, medievale, pe mine m-a fermecat in special a doua parte a poemului, am eu o slabiciune pentru ea...frumos, n-am ce zice...merita