Poezie
In limine
C.
1 min lectură·
Mediu
O, simt izvorul vieții cum mă cheamă
Și munții – pietre, suflete-ntr-olaltă.
Știu, timpul e, înveșnicirii să dau seamă
De-uitarea ce cuprinse inima-mi învoaltă.
E nemurirea altceva decât de crin
Un slab parfum ce pe-adiere zboară
Și nu-s făcut, iubito, să mă-nchin
Dulcii-amăgiri din florile de seară.
Și-n vinul care gura îmi asprește
Un strop de-amar șoptind alene,
Un șarpe în Eden pătruns hoțește.
Între un ochi adânc, bătând din gene
Ca din aripe-un înger, poetul șovăiește,
Și somnul fără capăt din nopțile serene.
0114909
0
Stii, erau interesante \"Duelurile\"...Nu mai gasesti pe cineva sau poate ca mai incerci o data cu...Sesizez ca mai esti in viata...(Daca nu l-a rapus pe el, intre timp, cineva!). Nu de alta, dar acum ca sunt si eu cititoarea ta, cam de la \"Dueluri\" incoace... :)