Călin Sămărghițan

Fiecare cu labirintul său.

Atunci să fie \"Trecător\" în loc de \"Rebel\"?

Intenția, Victor, o apreciez, și e chiar solid motivată, dar codul genetic (și nu numai) nu-mi permite așa ceva. \"Epilogul\" rămâne, însă, cu rostul lui.

Picăturile ploii sunt concrete și aici. Poimâinele e foarte abstract și abia posibil.

Trebuia să arunce în el cu sâmburi.

Toamna se... rostesc \"numele lucrurilor\". Stând cu spatele la \"carnea asta sălbatică\", primim toamna în piept. O purtăm ca pe un stindard. La multe anotimpuri, fie ele de ce culori ar fi!

Camelia, \"ghicești\" lucruri interesante. Îmi place mai ales cel cu ascunsul. Tot ceea ce spui, plus încă... vreo mie de lucruri. Tocmai ascult iar Frou Frou și-mi dau seama că totul e psihobabil.

http://www.youtube.com/watch?v=L6Bd6ayDxNE

Silviu, o amintire comună poate. Fericiți cei cărora li se întâmplă, căci aceia vor scrie mai departe.

Clap!, închizând Cartea Epilogului, Rebelul jubila. Scrisese bine iar asta însemna că imaginația lui prindea acum contur. Se desena sub ochii lui, cu fiecare gând dus mai departe. \"Ha! i-am dezvăluit în propriile-i lumi un nou personaj, acum să-l văd! Uite, Realitatea care ridică din umeri, care trimite colțuri ascuțite în care e numai bine să te tai. De ea îi este cel mai teamă. I-am furat și fata și am făcut-o total străvezie, să n-o mai poată nici măcar atinge. Haha, \'alesul\'!, de parcă ar fi putut s-o facă până acum! E paralizat și trist, întins pe gazonul perfect își reproșează tâmp greșeli închipuite. Mă mișc mai bine decât el între cele două lumi, sunt mai ager, l-am încolțit. Acum eu sunt stăpânul. În însăși lumea creată de el, Poetul nu mai e decât un simplu musafir rătăcit. Așa, să-l doară, să vadă și el!\"

În timp ce-și freca mâinile a satisfacție la masa lui din colțul odăii, Rebelul nu observă cum Realitatea își întoarse ușor un obraz spre livadă. Ar fi văzut cealaltă jumătate a feței: era chiar ea, străvezia fată de neatins. Căuta deja calea pentru a-și scoate Poetul din labirintul imposibil de oglinzi.

Silvia, de asta mă tem și eu: liniștea mea mi-ar distruge personajele. Dar ne-liniștea nu poate fi ușor îndurată și-atunci iar vrei pace. Aici e aporia. Femeia e cea care aduce echilibrul, dar echilibrul îl distruge pe creator, deoarece el creează din tensiunile lui interioare, din dezechilibrele lui. De aceea femeia e și dorită și totodată nedorită. O vrei, dar și fugi de ea: \"toane\".

Mă întrebi ceva la care nu pot răspunde decât: cred că da, și cred că e ceea ce simți în momentele creației. Starea de a scrie (bine) nu o atingi decât prin însingurare și izolare, care nu sunt stări limpezi, prin ieșirea din lume, prin urcarea în turn, e o stare anevoie atins, de dezechilibru, dar e căutată de creator, căci e punctul de origine al \"mișcării\".

Urma de ruj e și pecete, e și semn, e și \"stigmat\" așa cum spui. Îngerul te atinge uneori cu aripa lui, doar cât să știi că există.

Da Ioana, mi-a plăcut mie mai mult să spun \"cu furie\", nu pot explica exact de ce. Cu luciditate, bineînțeles pe care am receptat-o imediat. Finalul îmi place și mie foarte mult. Acolo aproape că-i pare rău. Eu așa înțeleg, fără a intra prea mult în meandrele minții feminine. De aceea-l și expediază. Că a zgândărit prea mult.

Oau, prieteni! Astea da reacții! Deja discutăm despre personaj și asta nu face decât să arunce comentariile la un alt nivel. Maria, văd că te-ai implicat personal, iar Ioana scrie cu furie împotriva fetei. Domnule Iliescu, mă bucură percepția și abstractizarea la care vă ridicați pornind de la text. Asta înseamnă că \"personajul\" meu e credibil, că e viu și asta absolut mă încântă. Vă înfurie, vă melancolizează, ori vă provoacă. Asta voiam, e vie!, mi-ați confirmat.

Nu cred că mă așteptam la reacții care să depășească nivelul textului și să intre deja în lumea descrisă. Foarte mulțumesc, mi-ați depășit așteptările.

Marius, completezi elegant lista de cititori și faci ca seara de azi să n-o mai simt atât de grea.

Mă bucură trecerea ta, Adriana și mi-a plăcut cum spui de poezia care coboară peste noi. Cristalele cântă pentru urechile treze.

Domnule Gorun, sunt onorat de trecerea dumneavoastră. Rezonanța face mai mult decât orice plus, și e singura care contează, mulțumesc.

Ioana, te regăsesc cititoare. Uneori reușim să rupem \"cămașa de forță a iluziei\", ups!, și ne dăm seama că era singura noastră haină.

Ceea ce nu vede, percepe cu un al șaselea simț, pe care noi nu-l înțelegem, la fel cum el, orbul, nu înțelege cum vedem. Cine e mai orb, atunci?

\"Ostatec în lacrima lui\" e poesis inalterat. \"Iarba mai verde [...] decât cerul aplecat printre valuri\" te aruncă într-un iureș al culorilor, mirabil. Împăcarea finală - așteptabilă și eliberatoare. Cred că dacă n-ar exista orbi, nu am înțelege niciodată pe deplin expresivitatea unei imagini. Asta privind din perspectiva încadrării la filosofice.

Pe la Teodor Dume e bine să dai întotdeauna.

Cu-ce-ri-toare poezie. \"Dulcele stil clasic\" ne rezervă o lectură acordată cu anotimpul care parcă ne pătrunde măduvele, lectură ornată în fiecare strofă cu un ultim vers sentință. Prima strofă deosebit de reușită prin ineditul surprizei ce pândește la fiecare următor vers.

Combinație dezarmantă în finalul strofei a doua: \"amortizate-aripi de flutur/ se sparg înfiorat romanțe\", asociere aparent contrastantă, întreaga strofă descriind, însă, capriciile anotimpului.

\"Timpul ca un vierme verde\" a fost remarcat deja. Poezia tinde a fi un pastel, dar sub pielița parenței stă ceva mai mult decât un simplu joc \"clasic\". Nu e nici \"Iarna pe uliță\", nici \"Acceleratul\" lui Topârceanu. Și asta ne-o spune... titlul. Da, metafora de acolo nu ne dă voie.

Imaginea aceea a toamnei ce \"cade în fântâni miraculos de trist\" mi-a rămas pe retină. \"Clipa orfană\", \"tâmpla de smirnă a îngerului\" și \"pleoapele fluturi de bronz\" sunt popasuri pentru memorie. Doru Emanuel vorbea de grație aici - să treci în moarte cu grație este o calitate umană care pecetluiește veșnicia. Se spune că dincolo ne vom recunoaște nu după chipul de carne, ci după suflete. Ne vom vedea cu ochii cei din mijlocul pieptului. Un piept care doare, dar și care cântă, și care a scris o asemenea poesie.

În fața morții lucrurile se dezbracă de hainele lor obișnuite, și iau haina lor de sărbătoare a trecerii. Dacă vom aduna într-un săculeț de catifea expresiile acestui poem al plecării, și-l vom clătina în dreptul urechii, va suna a mărgăritare. De la greutatea \"lespezilor uitării\" și până la Lumina din spatele \"fluturilor de bronz\" este un drum pe care Emil Iliescu îl străbate la braț... cu poezia. În locul brațului mamei. Căci nimic nu poate înlocui plecarea unei mame, decât poezia pe care tot ea a lăsat-o în vârful peniței fiului pe care, amintiți-vă, îl îndemna: \"tu să scrii mai departe\".

Impresionant până la lacrimi acest gând de despărțire, această pendulare între durere și înțelegerea rotunjimii lucrurilor. Acolo, la margine, lumea este mai moale și se îndoaie spre înăuntru.

Dumnezeu să-i facă parte de odihna aleșilor Săi.

Mulțumesc pentru vizită, Camelia, legendele poate nu vor vorbi, dar cu siguranță ochelarii ni se vor aburi de la ceai. După cum vezi iar am fost plecat. Dar plecările promit întoarceri. Uneori.

Frumoasă autodedicație, chiar cu întârziere îți spun și eu La mulți ani!, întrucât un concurs de go m-a ținut departe de net. Urarea mea e să scrii tot așa.

Bine Iolanda, am înțeles punctul tău de vedere. Am priceput în sfârșit. Ce înseamnă a comenta? Înseamnă că vrei să-i spui autorului că l-ai citit și să-i împărtășești opinia ta. Eu vreau să-i ofer, acolo unde mă pricep, și reacția, satisfacția de a-i spune și ce a trezit poezia lui/ei în mine, că are rezonanță. Eu sunt primul care mă bucur să-i pot da de știre că mi-a plăcut. E drept că simt și că trebuie să fiu atent cu cei care sunt atenți cu mine. Doar atât, nimic altceva, pentru că mă gândesc că acolo trebuie să fie un nivel aperceptiv cât de cât compatibil cu al meu.

M-a bucurat și pe mine modul tău de percepție, asta am și spus inițial. Și nu aștept niciodată comentarii reciproce. Le fac din pură plăcere de a mă lua \"la trântă\" cu poezia.

M-aș opri cu mai mare atenție asupra a ceea ce spui cu \"dulcea cochetărie\" cu durerea. Aici e o întreagă lume de discutat, chiar descopăr la mine relaționări ciudate, dar nu avem loc aici, și pentru asta e necesar un chat public unde să asiști la discuții, ori să te exprimi. Sunt convins că toți vom avea păreri interesante. Aș fi primul care aș căuta o dispută între X și Y, Z si W (mă gândesc la persoane anume, dar nu le dau numele ca să nu se simtă ofensate).

Ne mai citim și, cel puțin în ceea ce mă privește, poți să lași deoparte \"obligația\" de a întoarce comentariul.

Același respect și zâmbete...

Acesta e stilul dumneavoastră, cel din ultimul comentariu. Iar acum îmi dau seama că v-am înțeles pe dos, că ați avut de fapt același stil și cu mine, dar puțin mai voalat. Și mai înseamnă că am făcut niște confuzii, pe care nu voi încerca să le îndrept, căci va ieși mai rău. Probabil deoarece la unele comentarii în dodii de pe poezie.ro nu mă pot adapta nicicum. E un defect al meu. Alteori le savurez, ține de gust probabil. Chiar eu însumi am fost înțeles greșit de multe ori, acolo unde mi se părea că scrisesem limpede. N-am înțeles de ce, căci cred despre mine că sunt un om care își cunoaște propriile limite.

Cu claritatea poeziei chiar nu știu cum stau, unii spun că ba și că trebuie să explic, dumneavoastră spuneți că prea limpede. Depinde probabil de receptor, și scriu așa cum îmi place, cum simt și cum mă reprezintă. Probabil, zic eu, influența lui Papadima, Crainic și Vianu. Alții spun că a altora. Și dacă tot am ajuns la capitolul mărturisiri, chiar i-am spus cuiva că mă gândesc serios ca \"Cele o mie de lucruri\" să fie ultima mea poezie postată aici. De aceea m-am bucurat atât de mult de \"vizitele\" de aici. Simt că apartenența la acest site nu mă ajută pentru lămurirea mea interioară. (Multă neseriozitate și \"bășcălie\" gratuită, iar cineva cu greutate, pe al cărui cuvânt pun mare preț, chiar spunea undeva că site-ul nu are pretenții de calitate). Poate că m-am răzgândit. Nu știu. Mergem înainte după cum ne dictează inima și vedem ce iese.

Vă mulțumesc pentru citire și îmi cer scuze pentru lungimea răspunsului și pentru inadaptare.