Călin Sămărghițan

Domnule George Pașa, hai nu vă aprindeți, că nu-i nimeni supărat pe aici. Nu e vorba de \"Fardad\", e vorba de \"Rochia de bal\", dar mă bucur că ați auzit de cea dintâi. Puteți să vă \"atingeți\" de oricare, chiar să le zguduiți, nu mă deranjează câtuși de puțin, căci vă știu echidistanța și obiectivitatea. Sunteți doar puțin nedrept și nu înțeleg de ce. Nu sunt nici \"persoană importantă\" așa cum spuneți, ba chiar dimpotrivă. Și sper să și trec în uitare cât de repede.

Important e să scrii cu bună credință, cred că asta e esențial și e singurul lucru care contează. Tu chiar nu ești o scriitoare care să aștepte lăudătorii în prag, iar asta se știe.

Cineva spunea că nici un poet nu este mai mare decât altul, dar cu siguranță există inimi care-s mai mari decât altele. Eu îți mulțumesc pentru gândul bun și pentru inima cu care scrii.

Zina-Florina, te văd colindându-mi poeziile și nu pot să spun că nu-mi place asta. Da, adevăratele poezii sunt cele care rămân în picioare după ce trece un timp. Nu toate, dar sunt care rămân.

Nu, fluturii nu se mai transformă niciodată înapoi în omizi. Dar unii dintre ei se fac uneori dimineți.

Da, Virginia, mă voi întoarce, dar acum \"conduc\" un altfel de bal. Întâi s-o văd pe Fardad acasă, căci am așteptat toamna asta ca pe o haină. Clocesc o proză SF, așa e la mine, tot dospește până răsare. Poate am să postez introducerea. E aproape gata. Știi?, există și acea poezie de dincolo de poezie. Acum sunt acolo.

Aștept cu nerăbdare celelalte două din serie. Voi sunteți prietenii mei pe care îi simt aproape și cărora vă mulțumesc. Voi sunteți prietenii mei pentru care va trebui să mă întorc.

Îmi place că e destin, că e catifea, mișcare haotică și apus. \"Bizara amăgire\" o caracterizează perfect.

Mulțumesc pentru dedicație. Mă bucur să știu că ceea ce am scris are încă ecouri. Problema e că nu mă pot ridica la un răspuns pe măsură. Deocamdată mi-am pierdut interesul pentru scris, sunt într-o nouă perioadă seacă și leneșă, complet neinspirat, dar tocmai aici stă farmecul. Bănuiesc.

Și în plus, cred că mi-am spălat cămașa de mătase la o temperatură prea mare... Dar nu e chiar distrusă și poate-și revine dacă o calc cum trebe.

Câlin de Saint-Ex

Am încercat să vă închipui citind ultimele două poezii în stilul din ”Cântecul întâmplărilor”. Mi-a reușit. Mi-au dat impresia unor poezii de largp respirație, care lasă mereu ceva nespus, ceva care rămâne în urmă în reverberații prelungi... Sătul de poezii ce agresează cititorul, am găsit aici spații generoase care îl lasă pe lector blând în făgașele sale, fluturându-i din depărtare armonii.

Am așteptat cuminte și de 4 săptămâni m-am așezat și eu într-o lojă de argint. Și am început să uit totul din urmă, pentru a începe să visez ceva nou de la capăt. Deci funcționează.

Mmm, deci pe la mine n-a trecut... nu știam de ce-s atât de lipsit de inspirație. Poate că data viitoare îi strecoară cineva în poșetă și adresa mea.

Cu ochii larg deschiși pe dinăuntru.

\"The Hours\" (2002, r. Stephen Daldry) este al doilea film în ordinea preferințelor mele, astfel că nu pot să nu mă bag în seamă aici. Mai știu cel puțin o autoare care a scris, aici pe site, inspirată de acest film, am scris și eu \"Orele\".

Oamenii nu, \"nu mai au farmecul de altădată\". Pădurea aceea de cuțite există. \"Tocirea drumului până la lacrimi\" e frumos.

Eu aș fi intrat în somn ca într-o apă limpede, privind pe mal orele acelea ce nu se vor mai întoarce niciodată.

\"Ne vom privi răbdători
prin porțile dimineții
direct în suflet.

Orele acestea, Francesca,
anii aceștia trec
pentru ca tu
să înțelegi.
Fiecare cuvânt
e o pulsație a inimii,
el scrie fiecare semicerc
al orei,
fiecare rotund sentiment.\"

Cu siguranță o carte ce merită citită. Am avut onoarea să-l fi întâlnit pe dl Paul Barbăneagră spre sfârșitul anilor 90, în anumite împrejurări și știu cât era de pasionat de \"geografia sacră\", de structura așezărilor, de felul în care se construiește \"orașul perfect\". Un dezlegător al tiparelor, al arhitecturii sacre a civilizației umane.

Am trecut, am citit, am rămas. Poezia scurtă e mai pretențioasă dar îmi place ce am găsit. Am descoperit o poezie sensibilă și delicată, reflexivă, apropiată de natură. Toate mi-au plăcut, dar remarc câteva: \"Poezie?\" (e chiar o poezie autentică), \"Ale noastre trupuri...\" (am reprodus primul vers, e din 29.07). \"Spovedanie\" mi s-a părut foarte pretențioasă ca mesaj, și nu te-ai lăsat intimidată de asta. E reușită.

Îndrăznește și pune titluri. Vor fi imediat altfel privite.

Nu te descuraja, condei este, pui suflet, emoții bine redate. Mai scrie, am să mai trec cu siguranță. Trec mereu pe unde îmi place și mă simt bine.

Zina, mulțumesc pentru trecere și semn. Se așezase praful peste cristalul ciobit de aici... Mai vino, am să te răsfoiesc și eu.

În primul rând cred că e binevenită atenția pe care ați atras-o asupra acestei scrieri. Pare foarte interesantă și nu auzisem de ea. Am citit în paralel și prima pagină a textului original de aici: http://www.stepheniemeyer.com/pdf/midnightsun_partial_draft4.pdf și aș avea câte ceva de spus:

Privită în sine traducerea pare fără disonanțe expresive, unitară, elevată, am observat chiar o anumită \"eleganță\" a exprimării. Îmi dau seama că traducerea poate fi și o pasiune foarte îndreptățită, dar din punct de vedere strict tehnic am câteva mici observații:

Se prea poate ca dumneavoastră să fi citit deja toată cartea și să aveți deja imaginea generală și să fi tradus având în vedere această viziune de ansamblu, dar:

1. La paragraful 4 ați tradus \"inert state between active periods\" cu \"stare de inerție\": \"somnul se definește drept starea de inerție dintre perioadele de activitate\", cred că mai curând ar fi fost simplu \"inertă\".

2. tot par. 5: cred că acel \"that were not there\" ar trebui totuși inclus în traducere. Mai ales având în vedere \"vocile\" care și ele, de fapt, \"nu sunt\". Ați optat pentru \"imaginare\", care mi se pare prea expeditiv.

3. par. 7: nu văd de ce \"și un stop în plus\" (engl: \"and then some\"). Cred că trebuie revăzută întreaga construcție.

4. tot par 7: pentru \"to tune them out\" nu cred că trebuie neapărat tradus și \"dintre acorduri\", iese din context, eu am înțeles că ar fi vorba doar de o alungare a acelor \"sheep-like males\".

5. la sfârșitul par. 8 ați repetat distonant \"în putință\" și \"cu putință\" în două propoziții alăturate. (Aceasta e și singura obiecție serioasă)

6. În textul original secvențele în italice cred că au rostul lor, deci va trebui să găsiți o modalitate pentru a le reproduce, eventual chiar să cereți nivel HTML, cel care oferă aici această posibilitate.

Deci comparațiile se referă doar la prima pagină, apoi am preferat să citesc simplu mai departe. Textul pare foarte interesant, sper să am timp să-l citesc în întregime felicitări pentru efortul depus și spor mai departe (sunt 264 de pagini).

Eeh, îmi place moto-ul. Ai găsit wabi-sabi? Stai să citesc și revin.

........

Așa. \"Totul trebuia să fie sferă\" zicea cineva. \"Dar n-a fost, n-a fost așa\". E bine ales titlul având în vedere moto-ul. Imperfecțiunea este numitorul comun al creației. De aceea \"toți oamenii se deosebesc\"; dacă am fi perfecți, am fi identici. Sfere. Iubim și compătimim, urâm și invidiem deopotrivă. Ne doare deopotrivă.

Îmi place acel \"creștea în mister\". Asta e taina înaintării.

Poezia își păstrează nota abstractă până spre final, când toți poeții devin... \"chirurgi\". Conjugăm viața la timpul imperfect simplu.

Interesant final. Îmi plac și \"copacii folositori umbrei\" și scaunele acelea stinghere.

E... plăcută la gust.

Osteneala păianjenului de acolo... e ruinată în lanțuri de mărgărit.

șuierat de vânt
sub atâtea tunete -
greierele ud

Presentiment al toamnei în inspirate metafore. Melancolie și meditație în fața spectacolului lumii văzute poetic. Cred că păsările, da, descriu cel mai bine toamna. Frunzele și arborii. \"Fereastra ta cu scară\" are o anume delicatețe.

\"Zburătoarele și-au împărțit insula în împărății\", aproape surprinzător \" un pui de arici\", detașare și contemplare. Emite liniște, împăcare cu sine și fascinație în fața \"întâmplării\".

Minunat acompaniament de pian. De fapt, sună a pianină, dar aceasta îi dă mai multă intimitate.

Mi-am spus că nu ar strica o precizare a ceea ce înseamnă hasidismul pentru cei care, poate, nu cunosc această orientare, cu atât mai mult cu cât m-am îngrozit să văd că în DEX este o definiție absolut aberantă. De aceea o reproduc aici pe cea din Wikipedia, care mi se pare mai adecvată:

”Hasidismul a fost un curent inovator al gândirii și vieții comunității evreiești de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. El se bazează deopotrivă pe teama și pe iubirea față de Dumnezeu și constă în angajamentul individului la nivelul actelor, în relația pe care o are cu Dumnezeu. Problema principală a acestei mișcări este ca individul să nu rămână închistat în dogme teologice fără o finalitate practică, a-L vedea pe Dumnezeu în orice lucru și a-L atinge prin orice act autentic.” (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Hasidism)

O semnalare necesară, care aduce în atenție înalta ținută a personalității doamnei Braester. În fața unor autori de o asemenea anvergură nu poți decât să te înclini și doar cu șovăială să spui câte ceva.

Încep cu o amintire, mai demult, cred că dna Braester este cea care a scris o cronică a unui festival de poezie dintr-un sătuc din Franța, unde s-a citit poezie (și) cu picioarele în apa unui râuleț. Asta mi-a plăcut și mi-a rămas în minte de atunci, dacă greșesc, îmi cer scuze.

Neactivând pe site câteva zile, am pierdut contactul cu cele publicate, dar revenind găsesc articole demne de semnalat, privind, mai ales, membrii acestei comunități. Articol elevat, bine scris, documentat, revelator pentru personalitatea și opera autoarei adusă în atenție.

Partea a doua a articolului, privind strict opera autoarei, descoperă un mesaj poetic plin de semnificații și sensibilitate nu doar artistică, ci și filosofică, și, îndrăznesc să spun, chiar mistică. Acea actualizare personalistă de care vorbește recenzenta, ține de accepțiunea hasidică a relației interpersonale, atât între oameni, dar mai ales între om și divinitate. Este limpede că în societatea iudaică (nu știu dacă am folosit termenul corect) înțelegerea mistică a divinității are un rol deosebit. Dar actualizarea acestei înțelegeri, în și prin actele concrete umane, ține de orientarea hasidică de care spuneam. Așa am înțeles acea ”ontologie experimentală” a recenzentei. (Să ne amintim că și Buber are celebra ”I and Thou”, foarte importantă din acest punct de vedere, deși el alunecă mai mult înspre secularism.)

Am accentuat aceasta, întrucât sunt de părere că personalismul, atât al teologiilor, dar și al filosofiilor, pare a fi punctul de turnură, de identificare al conceptelor actuale, și, iată că și al poeziei. Asta nu poate fi decât îmbucurător, că astăzi se scrie și responsabil, sondând profunzimi și provocând ontic comprehensivitatea umană.

Poate am greșit, nu sunt specialist în mistica iudaică, dar mi-a făcut plăcere să găsesc ramuri poetice întinse până acolo.

Lucrurile se leagă... mă bucur că mi-ați spus. Praga este marea mea iubire îndepărtată. Vorbind despre ”grădina din spatele zidului” mă gândeam și la ea. Voi pleca acolo curând, să-mi aduc acasă o altă mare ”veche” iubire.

Totuși, la momentul 1:32 din film, nu este pasajul din Sibiu, între Strada Mitropoliei și spatele Hotelului Împăratul romanilor? Dacă nu, asemănarea este izbitoare și-mi confirmă afecțiunea mea pentru Praga. Iar mâna statuii de la 3:12... Teutch de la lic. Bruckental, dar poate mă-nșel, în fața statuilor din Praga ”pierdeam” ore întregi.

Eu revenisem să-mi cer iertare pentru slăbiciunea cu care voi acorda steaua: știu că pentru mulți sunt un dinozaur sentimentaloid, dar poezia și cântecul m-au impresionat până la lacrimi.

Pentru tot ce a răvășit în mine.