Călin Sămărghițan

Domnule Moga, vă mulțumim pentru opiniile citate (nu știu dacă sunt și ale domniei voastre) și le respectăm în măsura în care sunt respectate și ale noastre. Bineînțeles că sunteți perfect îndreptățit în a susține orice opinie personală pe care o vom primi ca atare. Ținem să vă mai asigurăm totodată că dacă vom afla de vreo comemorare a unui poet ne-\"clasic\", fără \"capodopere\" și ne-\"permanent\", dar care ne place, vom încerca să participăm.

Personal vorbind, regret că n-am apucat să-l întreb pe Ovidiu Papadima cât încă era în viață, despre poezia lui Nichita Stănescu. Este unul dintre marile regrete ale vieții mele și probabil o întrebare la care n-am să aflu răspunsul niciodată. Dar sunt convins de un lucru: că indiferent de părerea sa, aceasta nu ar fi influențat cu nimic impresia mea personală.

Una dintre caracteristicile poeziei lui Victor Țarină este aceea de conferire a stării poetice printr-o evidentă economie de mijloace stilistice. Expresia lui este întotdeauna concentrată, dar bogat semnificantă. El este creatorul unor mici efecte locale, dar care reverberează armonic, apoi, ca un întreg. Vezi \"pisica fierbinte\" ori \"pământenii/ care-și au ca planetă/ creierul meu\" din Albul mormintelor, iarna, \"noaptea ce arde\" peste pădure, ploaia cu \"bufnițe moarte\", ori \"civilizația furnicilor\" și însuși \"sărutul ce rătăcește orb\" de aici. Aceasta ca să ne referim doar la ultimele sale creații postate.

Victor Țarină se privește pe sine cu o anume detașare care îi prilejuiește subtile reflecții. Universul său poetic e plin de căldura unei iubiri voalat exprimate, inefabile, e caracterizat de o limpede transfigurare estetică a cotidianului, ori de o asamblare a unei lumi fantastice, dar pe care o simți a fi foarte comună și accesibilă imaginar.

Poezia lui are întotdeauna valențe mistice, uneori o clară expresie religioasă, alteori frizând sublime evadări din carapacea materiei, ecou platonician ori chiar gnostic, evadare căreia îi conferă o distinctă expresie artistică. El provoacă și iscodește, privește și reflectă, exprimă și insinuează întotdeauna lumi de dincolo de cuvânt, pe care le lasă la libera explorare mentală și speculație a cititorului. Cititorul este întotdeauna un invitat, un oaspete. Poezia lui conduce mereu spre alte și alte simțiri poetice pe care le sugerează, ori le lasă în suspans. Efectul de așteptare în poezia sa este foarte pregnant, probabil este ceea ce atrage la el, căci provoacă ruperea cititorului de rădăcinile unei înțelegeri comune, aducându-l în pragul lumii sale imaginare, dar îl lasă mereu flămând, nu îl hrănește până la capăt. Este un act, am putea spune, de \"impolitețe\" a artistului, dar care potențează la maxim efectul scriiturii sale.

Cred că e inutil să vorbim aici despre largul orizont semantic deschis de expresia \"sărut orb\". A fost sesizat și de antecomentatori și cuprinde o asociere de mare efect poetic. Dar poezia aceasta, în întregime, se deschide semantic, descrie un soi de drum inițiatic, în care elementele universului poetic se asamblează aidoma unui puzzle magic, care adâncește tot mai mult misterul până la \"luminișul\" revelator al acestui bogat sugestiv \"sărut orb\" ce \"caută buzele miresei\". Finalul poeziei marchează o adevărată ieșire dintr-un stufos labirint. Dar dacă ne uităm în urmă, acest labirint se întinde pe nu mai mult de cinci versuri. Aceasta dovedește încă o dată puterea de concentrare a imaginilor ce-l caracterizează pe autor. Adevăratul \"luminiș\" de la capătul luminișurilor sunt \"buzele miresei\", care pot fi înțelese atât empiric dar și ca o finală evadare \"agapică\", unde grecescul \"agape\", iubire ce coboară și oferă, trebuie înțeles ca opus ori complementar \"erosului\", care este iubirea care urcă, tinde și cere.

Actul poietic nu ține la el de găsirea unor cuvinte șocante ori neașteptate, ci ține de ceea ce poezia modernă, de sorginte anglo-saxonă, numește \"striking image\", adică imagini izbitoare, dar, spre deosebire, la el este mult mai concentrat, în doar două-trei cuvinte, ori, mai rar, în scurte formulări, niciodată mai lungi de două versuri, dar cu o foarte mare putere și iradiere semantică. Această forță expresivă a poeziei lui Victor Țarină este copleșitoare, împinge foarte mult limita genului liric, mai ales pentru accepțiunea contemporană, spre orizonturi mai rar abordate de poeții actuali și anevoie de surprins în concept, dar păstrându-și totuși limpezimea și simplitatea (nu simplismul) expresiei.

Țin, de asemenea, să precizez, în afara contextului acestei poezii, că o recomandare de-a mea are în vedere bineînțeles textul în sine, dar întotdeauna are în vedere și atitudinea poetică a autorului în și prin opera sa. Nu \"recomand\" niciodată excepții, ci rostirea unui autor prin tot ceea ce-i exprimă eul interior ori magia facerii prin cuvânt și atitudine estetică, puterea de transfigurare a lumii din jur, observabile, ori a unei lumi interioare, intuite, transfigurare ce se produce prin actul de excelență al poesiei și faptului artistic.

elian, elian! Cărările, cărările tale! Lasă-i în casele lor, știi ce spun, lasă-i!, aleargă mai departe prin curcubeul tău de piatră albastră.

Florin Caragiu mă lași fără cuvinte, atâta atenție! Interesant cum spui acolo de oglindiri și structuri duale. E fascinant întotdeauna să vezi un drum atent prin poezia proprie, iar tu asta faci. Pentru că îmi arăți cum văd alți ochi decât cei care au scris-o, iar ceea ce spui mă va face să caut locul acela de unde vine. Ești filtru și amprentă, și știu, știu că nu e ușor, dar e atât frumos.

Constantin Codreanu, \"toboșarul\" remarcat de tine, ca ritm și sonoritate mă face chiar pe mine să mă uit mai atent, iar sentimentul \"planării\" plăcut mă surprinde cum îl vezi.

Uln, Uln, mulțumesc pentru semn, semnele sunt totul dimprejur, Uln, ce nume sonor plin de o sevă aparte. A se cerceta. Ecoul înseamnă întotdeauna rezonanță.

Elena Overhamm, să cântâm așa cum spui, cu drag, așa cum simți.

Cosmin Dragomir, e un cântec, și spuneam că ecoul înseamnă rezonanță. Știu de unde vine. Nu trebuie să cânți, nu e obligatoriu, drepte poete! Iar Dana Banu și Florin Caragiu și-au spus motivele. Ți le-ai spus și dumneata, mă bucur. Treci mai departe, cu siguranță există și lucruri frumoase pentru tine. Și dacă nu, ...cineva le va crea pe măsura căutării tale. Cu sau fără zahăr, cum vrea inima ta dreaptă.

Adela Setti, sărbătorește în continuare! Dai dreptate, te admir, ai curaj, îți trebuie mult curaj pentru a face asta, mâna și inima dreaptă să-ți fie!

Anni-Lorei, spunându-mi că te simți ca acasă văd și eu o mână dreaptă peste mine. O, întinsele voastre mâini poate mă adastă! O, prieteni!

Mulțumesc pentru explicitare, cu aceeași prietenie vă răspund.

În legătură cu Crainic, eu zic să nu-i judecăm pe cei din închisori că nu le-am trăit condițiile. Acolo a fost dezumanizare și nu avem dreptul să judecăm, căci nu știm noi înșine cum am reacționa. Și da, Crainic a fost un cu totul alt om când a ieșit din închisori, dar uneori inima lui plângea, iar aici pot aduce mărturii relevante, inedite, dar nu le fac (încă) publice.

Iar despre vise sunt mult prea multe de spus. Într-adevăr Sfinții Părinți le condamnă, dar cred că fac aceasta doar preventiv. Pentru protejarea celor mai slabi în discernământ. Visele sunt, într-adevăr, o mare ispită, dar totul este să nu ne amăgească prea tare.

Interesantă analogia cu starea de după vis, dar să nu uităm că primul dintre roadele duhului e bucuria!

Este perfect de înțeles poziția dumneavoastră și într-adevăr ortodoxia nu este \"divertisment\", dar, din fericire, cel puțin deocamdată, nici cu jupuirea nu ne amenință nimeni. Aș îndrăzni să propun o proiecție mai senină a ortodoxiei pe planșeta lumii de azi. Poziția creștinismului răsăritean a fost dintotdeauna o atitudine echilibrată în fața instanțelor timpului. Avem frumoși exponenți ai ortodoxiei. Avem, de exemplu, un Steinhard foarte echilibrat dar ferm totodată, iar admirația mea rămâne de partea lui Țuțea. Da, îl prefer pe Țuțea înaintea lui Dan Puric. Asta dacă am avea dreptul să facem ierarhii.

Raul, mulțumesc pentru înțelegere și semn. Bineînțeles că nu e nici pe departe cine știe ce text \"genial\" (am folosit expresia ta), nici nu am pretenția că scriu texte extraordinare. Tocmai de aceea am și primit întotdeauna orice critică făcută cu bună credință. Știu să discern, asigur de asta pe oricine.

Emilia, mulțumesc pentru semn, să ne citim și să ne scriem cu bine. Mă bucur că ți-a plăcut.

Dle Petru Teodor în mare parte n-am înțeles intervenția dumneavoastră. Foarte rar îmi \"cizelez\" texte după păreri exterioare și doar în mici amănunte, și numai dacă devine și părerea mea după ce s-a confruntat cu altele. Țin întotdeauna în primul rând la cum îmi sună mie, nu altora. Am motivele mele. Mulțumesc pentru timpul acordat și pentru sugestii.

Fantastic! Te-a zărit și Iolanda între timp, iar accepțiunile sale vizuale sunt de remarcat întotdeauna. Ți-a trimis un minunat adagio.

Mulțumesc tuturor, scuze pentru întârzierea răspunsului, dar am fost departe.

Ligia, sper că da, să vii, vreodată, din toate punctele de vedere.

Dana, o voi privi în ochi și mă va asculta. În ziua în care așteptarea va fi îndeajuns.

Silvia, mulțumesc, lasă-mi o adresă la mailul din profil și voi trimite cartea.

Anni-Lorei, am să mă uit despre ce critică e vorba, dar dacă e ce mă gândesc eu, nu-ți fă griji. Mulțumesc pentru tot sprijinul și gândul cel bun. Știi cum se simte? N-am avut timp decât astăzi să răsfoiesc pe aici. Pentru carte, parcă am adresa ta prin e-mail-urile primite.

Pentru toți cei care mi-au cerut cartea, de-abia începând de azi mă pot ocupa de expedieri.

Silviu, mulțumesc, da o vom găsi. În orașul lui Pan M. Vizirescu trebuie neapărat să trimit măcar una. Ție.

Mariana, mulțumesc pentru gândul frumos și pentru intuirea evadării.

Harnicule! Îți priește

Îți

Îți priește tabăra, văd!

Știi care mi se pare partea super? \"nu am fost în Tecuci niciodată\". Ți-am zis, mâine începem cu asta! Da, am văzut șervețelul! Dar nu asta e important, ci ceea ce e dincolo de el. Și a fost! N-am recunoscut asta niciodată, dar a fost!

Maria, anotimpul acela \"scâncește\" în fiecare dintre noi, îmi place să cred. Știi tu ceva, de vreme ce pui \"soldat\" în ghilimele.

Silvia, viziunea ta luminoasă îmi salvează poeziile întotdeauna. Da, din el au rămas cântece stoarse din pântece.

Maria-Gabriela, există \"ele\" care nu păstreză nimic, crede-mă. Dar și invers, da. Dacă din soldatul meu faci un erou, nu se va mai putea odihni niciodată sub lucerna albastră. Ai citat versul meu preferat.

Petrache, cei trei tempo remarcați bat ritmuri subpământene. Îi spui \"copil\", îmi place.

Camelia, te-ai oprit la portretul ei. Poate că ea este \"soarta\", iar el e \"teiul înflorit\". Și tu vrei să-mi salvezi soldatul. S-ar bucura să știe asta.

Dorin, da, așa credibil cum este, e incredibil. Titlul a căzut din cer. Stare de grație zici? Hm! Mă bucur că cineva vede și ceva rece aici. Ți-aș mulțumi pentru stea, dar mai mult îți mulțumesc pentru colțurile ei.

Victor, m-aș fi mirat dacă NU lăsai conveniențele deoparte, și e bine că n-ai făcut-o. Eu te cred. Exact la tine și la Dorin m-am gândit că n-o să vă pot păcăli. De fapt toți ați văzut-o ca pe o poezie de dragoste. Dar poate că de la un moment dat încolo, dragostea devine filosofie. Sau nu? Asta numai voi știți, eu nu. Iar vorbești de livadă... dar ai văzut un secret: rochia de seară e amintirea posibilă a LUI, nu a ei. Ai scris frumos despre cum \"putem avea un mâine\".

Dar pot să vă întreb ceva?, că nu-s lămurit: De ce toți vedeți aici fericire, pace și armonie?

Ți-am corectat câteva diacritice, atenție pe viitor. Mi se pare ușor confuză pe alocuri și n-ar fi rău să încerci câteva figuri de stil.

Victor, ți-am înțeles textul de la prima citire și mi-a plăcut foarte mult. Îți mulțumesc pentru atenție, pentru dedicație, și pentru fina pătrundere a tensiunii dintre \"sacrificiu\" și \"let it be\". Sunt bucuros de acest text. Tu nu te-ai oprit la simplele mele cuvinte, ci ai încercat și chiar ai reușit să treci dincolo de ele, spre o lume fosforescentă doar pe întuneric. Ai știut să alungi \"luminile\", ca să vezi semnele ascunse.

Se pare însă că tu nu ai înțeles comentariul meu, care ți-a dus povestea mai departe. El păstrează \"severitatea\" și \"nedreptatea\" ultimului interviu (nu-s cuvintele mele), își asumă noua perspectică creată de tine, și introduce o nouă pantă a curgerii mai departe, pe care aseară îți mulțumeam în gând că mi-ai deschis-o: aceea a salvării Poetului (pe care l-am cam îngropat), la care deja încep să mă gândesc.

Ți-am acceptat personajul, l-am desoperit pe cel al Realității pe care l-am înțeles în felul meu. Mă gândeam așa: el a scris despre Poet, eu voi scrie despre Rebel și ne von descrie unul pe altul. N-a mers. Mă felicit că am zis \"Închizând Cartea Epilogului\", căci văd că într-adevăr n-ai scris m-ai departe. Mi-a plăcut \"povestea\" și m-am simțit confortabil în ea, căci păstra spiritul ultimului interviu. Doar o mică notiță voi face: creatorul nu este revoltat că lumea creată de el se întoarce împotriva lui, nu pe asta este el furios, ci, dimpotrivă, aceasta a fost condiția creației. Atunci când am spus în interviu că adevăratul creator e autentic doar atunci când permite creației să se întoarcă împotriva lui, exact la tine m-am gândit, căci aici am introdus puțină teologie fundamentală (așa se numește disciplina respectivă). E singura inadvertență dintre ceea ce am scris eu și portretul pe care îl faci aici.

Pe de altă parte, ca să fie clar o dată pentru totdeauna, crezi ori nu, îți spun că scrierile mele nu au pornit niciodată de la Tangerinul de care faci atâta caz. \"Fata din livadă\" pornește de la altceva, e un fapt simplu dar rar și fabulos (chiar apare în partea I în toată simplitatea lui), de aceea nici nu este observat, și atât. Asta îi și dă măreție (acelui fapt).

Ai dreptate, se prea poate ca mai târziu să înțeleg altfel textul tău, dar aceasta este o lege general valbilă.

Mulțumesc încă o dată pentru dedicație și efort, pentru ideea pe care am spus că mi-ai dat-o, și am și simțit-o armonizându-se perfect cu toată desfășurarea de până acum. Am primit pe SMS chiar o confirmare de la cineva, care se bucura de turnura pe care am dat-o. O să văd ce iese. Mă bucur că \"un pseudo-ateu\" ca tine (crezi că nu-s conștient de acel \"pseudo\"?, chiar i-am argumentat asta cuiva, pe textele tale) crede în revelații, și mai spun doar atât, eu așteptam semnul ca să pot continua.

De textul tău nu mă pot atinge, dar primul meu comentariu de sub el va fi parte a întregului ciclu. Asta iar o spun, ca să vezi cât de mult a contat. Hm!

Doru, cred că și eu îmi consider poezia ca pe un dar, un dar pe care ea mi-l face mie. Dacă într-adevăr caracteristica e cea de care spui, asta nu știu, cert e că pe mine mă dor multe din ele, de aceea, probabil, vor să aducă liniște. Toți suntem fluturi, dar cele mai frumoase momente, unice în sinea lor, sunt efemere și irepetabile la nivel absolut, căci singurul lucru sigur din lume este că nu se vor mai întoarce niciodată. Am convingerea că ele rămân în acel spațiu-timp precis din univers, străbătut în acele secunde de planeta noastră pe care călătorim. Acolo, în acel imposibil loc cosmic ar trebui să ne întoarcem pentru a le regăsi.

Da, Radun, nimic de acolo nu e ceea ce pare. Totul este altceva, și se explică prin celelalte scrieri ale mele. Dar vine și cu ceva nou, nicăieri nu am mai spus că ochii sunt \"îmblânzitorii de fluturi\". E o bucățică dintr-un întreg mult mai mare. Pâinea aceea care ți-a plăcut, hrănește pustiul și a fost și este și va fi unica modalitate de supraviețuire. Da, e mai construit, am început să scriu mai altfel, mi s-a mai spus. Mie nu mi se pare decât un simplu pas mai departe. Sper să fie de bine. Ți-am mai spus, avem viziuni asemănătoare, și de multe ori mă regăsesc în poezia ta și ar trebui să-ți las semne mai des.

Maria, da, căutările noastre numai par zadarnice. După cum am mai spus pe undeva, ele pleacă întotdeauna de la momentul găsirii, în sus. Visele noastre au fost realitate, acum mai trebuie doar să se întâmple. Vezi că gerunziile acelea repetate au rostul lor, e gerundivul perfect, sunt lucruri care se desfășoară perpetuu, continuu. Vin de departe și merg în departe. Și mai vezi că am în \"Oglinda\" (anul trecut prin februarie) explicația acelor fântâni, care da, visăm să reverse raiul.

Virginia, buna mea traducătoare, lucru pentru care îmi înțelegi poezia mai îndeaproape. Ai remarcat \"revenirea mea\", într-adevăr căutam liniștea asta. Organizarea serilor e foarte severă și deconcentrantă, și în plus pentru mine sărbătorile au fost foarte foarte grele și aglomerate și epuizante de multe ori. O oboseală continuă. Nu pot scrie în starea aceea. Mă bucur că ai simțit revenirea. Nici mie nu-mi vine să cred că am reușit așa de repede să și scriu din nou. Probabil că poezia mă aștepta cuminte și răbdătoare în locul știut, unde am găsit în sfârșit răgazul să mă așez. \"Foamea de înger\" așa-i? și \"panglici de vânt\" acum știi.

Ioana, într-adevăr e o \"pălmuță\" de gânduri, mic univers unde să intrați. Ca să culegeți și să alegeți, de vreți. Construiți-vă lumi și zburdați, simțiți-vă ca acasă de vă place. E invitația mea perpetuă, vouă, de a gusta. Cu ce mă aleg eu? Ca în colinde: \"luând... bucurie mare\".

Domnule Teodor, tipul interpretării dumneavoastră nu mai e demult o surpriză pentru mine. V-a plăcut finalul, ei bine, de acolo am început poezia. Finalul s-a scris primul și el a construit atmosfera. A schimbat de multe ori începutul, a tăiat și a ales, a păstrat sensul, și a exclus expresii dizarmonice, nepotrivite în context. Finalul e de fapt \"punctul fix\". E și momentul trecerii de la gerunziul continuu la viitor, e amprenta trecutului mereu prezent, proiectat într-un \"va fi să fie\" la fel de prezent și de viu. E o joacă de-a timpul și netimpul și totodată un spațiu al amintirii așteptate.

Vă mulțumesc prieteni dragi. Mi s-a reproșat că nu acept contestări, dar dacă o faceți liberi de patimi, discutăm deschis. Nici o supărare.

Eugen sunt impresionat de receptarea ta. Mulțumesc atenției tale, e oniric, da, împletit cu un mitic poetizat. Ți-a plăcut exact ce-mi place și mie cel mai mult. Rămân îndatorat.

Silvia ai spus două lucruri interesante de care am să mă leg în continuare.

1. De legătura cu \"Fata din livadă\" mi-a mai spus cineva și chiar m-a luat prin surprindere. I-am dat oarecum dreptate, se prea poate să existe această legătură. Dar eu ca autor al ambelor scrieri vreau să spun că aici e cu totul altceva. Acolo a fost poezie. Ținea de inspirație și de stări de moment. (Încadrarea la SF a fost o revoltă conjuncturală împotriva receptării acelor texte.) Fac precizarea aici, \"Fata din livadă\" este poem în proză. Deci aparține genului liric. În schimb, \"Rochia de bal\" e o proză clară, e ficțiune, are un fir epic (!?!) stabilit, are personaje cu rolul lor bine determinat. Frâiele sunt de data aceasta de partea autorului, el decide tot. Deci \"motorul\" scrierii este cu totul altul, dacă sunt bine înțeles. E mai complex și un text mai atent controlat decât superficial scrisa \"Fată din livadă\".

2. Ai spus \"egoismul lui este un dar\". La o primă vedere acest lucru e absurd. Însă îți voi explica de ce îmi place că ai spus așa: Filip este capricios deoarece el resimte imediat tot ce se întâmplă în jur, tot ce-l atinge sau chiar îl lovește, el intră imediat în rezonanță. De aceea și poate să scrie. Chiar dacă eu ca autor am spus \"egoism\", am spus-o din ironie la adresa personajului, pentru ca el să pară neînțeles și chiar de către mine ca autor, dar este, de fapt, o reacție de apărare a lui. El nu este egoist, el este o broască țestoasă. O țestoasă nu se ascunde în carapace din egoismul de a-i fi bine doar ei, ci din teama de a nu fi lovită. Nu din orgoliu, ci din instinct de supraviețuire. Deci nu egoismul propriuzis este un dar, ci, da, exact: \"teama\". El își aduce propria teamă în dar pentru femeia iubită, își expune vulnerabilitatea oricărei lovituri. El își \"expune\" sau chiar își sacrifică teama. (Așa fac și câinii pentru a-și arăta dragostea față de stăpân? Se întorc pe spate, cu picioarele în sus, nu pentru a fi scărpinați!, e greșit înțeles, ci descoperindu-și burta, cea mai vulnerabilă parte, lăsându-se descoperiți în fața celui pe care îl iubesc și îl consideră stăpân).

Ironia este că Filip \"și-a sacrificat teama\" pentru cine nu trebuia, pentru Francesca, cea care l-a trădat, iar față de Olivia, cea care l-ar fi înțeles, se ascunde. Se va rezolva acest conflict? Asta nu pot spune eu, ci doar textul pe mai departe. Asta e ideea aici, și îmi dau totodată seama că ar trebui să fiu, totuși, mai explicit, pentru a răzbate mai limpede din text. Bine c-ai trecut.

Ți-a ieșit o rimă, cred că întâmplătoare, dar care nu dă deloc rău. E interesant ca o strofă să rimeze cu altă strofă, conferă aici oarecare muzicalitate.

Minimalismul acesta te prinde, deocamdată ține-o așa. Îți pândesc demult ceva bun și văd că pânda a prins bine. Îți salvez poezia în forma aceasta... că-ți știu metehnele de a tot schimba.

E chiar o poezie cubistă. Ți-a ieșit. Știi ce se spunea despre Pablo: că-și privește personajele din toate părțile... deodată. Așa și aici. De efect și interesant.

Iliieaș, Iliieaș, tu \"tapezi\" și tot \"tapezi\"... Eu am scris cuvintele așa cum au apărut inițial în textul tău. Ție ți se par corecte? Corect ar fi \"nevoie\", \"deie\" sau \"dea\" (aici se pot accepta ambele forme), \"neconstruit\". În poezia cealaltă cu care ne duelăm de-un ceas ai și mai multe.

Pentru că despre numele ei nu mai știa nimeni nimic. A vrut odată să-i dea un semn, fraierul, pentru că era ceva care striga din urmă, striga cumplit, dar ea i-a băgat strigarea înapoi pe gât. Undele alea electromagnetice au dat de un zid. Cui să-i spună? Cu cine să se reobișnuiască? Cu viermii, heh! Electromagnetici. Prieteni de nădejde până la sfârșit.

Oh, mulțumesc! Prea multă atenție...

Dacă ați fi vecinul meu, aș veni din când în când la un ceai.

Bună observație, perfect îndreptățită. În funcție de interlocutor discuția poate lua o paletă foarte variată de nuanțe.