Fiul risipitor

nici macar cliseu nu pot numi expresia \"...cerul o sa ninga/ inimi inflorite\", parca e dintr-o compunere de clasa a VI-a (cel mult) a unei fetite silitoare. si ce sunt alea \"pareri impletite-n cocori\"? un fel de insirate margaritare din poveste? oricum ar putea fi acceptabil, dar impletite? ce sunt parerile astea, tricotaje de mana? si cand credeam ca nu poate fi mai rau de atat apare privighetoare fara liliac (ca doar erau inflorite liliachiu inimile, deh) care nu numai ca viersuieste dimineata (eu stiam ca nu dimineata e ora ei de cantat, dar o fi fost si ea biata ametita de la cocorii care impleteau pareri), dar o si ascute, foarte frumos si gerunzial: \"cu viers ascutind dimineata\". si, ca totul sa fie rotund, avem padurea care zboara (ca eu asta inteleg, dupa topica si dupa punctuatie - daca tot puneti virgule, puneti-le macar peste tot)

in final va spun un banc de care-mi aminteste (sincer) poezia dumneavoastra.

\"doi elefanti tricotau petrol intr-un bec\"

Domnișoara Claudia, sinceritatea dumneavoastră este înduioșătoare. Vă rog să mă iertați că v-ați împiedicat de mine, dar data viitoare o să știți. Sunteți o ființă inteligentă, cu multe premii, inclusiv la secțiunea dans, mult citată și mult apreciată. Sunt dezolat că nu mă pot ridica la receptarea înaltă pe care o dovediți. Apoi, dacă mai are cumva vreo importanță, vă asigur că virgulele sunt, toate, la locul lor. Văd că v-ați supărat pe semnele de punctuație. Bancul e făinuț, comentariul destul de coerent l-am înțeles cu mici excepții (dar mă străduiesc intens), și-mi pare tare rău că nici măcar privirea dumneavoastră șăgalnică, mulți or fi pe spate, nu-mi spune absolut nimic.

un text cuminte și izbitor de simplu
care împlinește prin coerență și mesaj

\"Am să mă-ntorc atunci
când cerul o să ningă
inimi înflorite,\"

cu sinceritate,
teodor dume,

....uite cum apar soimii patriei de serviciu.

domunule ultra (ultra orice) Catalin Samarghitan, eu spusei parerea mea (miiinunat de sincera) despre poema, fara referiri mai mult sau mai putin ironic/aluzive la persoana autorului. nu-s nascuta ieri (in cosecinta, nici domnisoara) si am cunoscut destui ultra-ilustrii ca sa ma mai extaziez la orice aparitie editoriala recenzata de alt rasilustru y sau z. eu zic ca am avut sansa sa cunosc oameni in voiajul meu literar. si imi ajunge. asta (subinteleasa din ce-mi zici matale) cu: cine mi-s eu (si aici vine o autoinjuratura superb si sincer romaneasca) si de ce vorbesti tu cand nu-mi ajungi nici la glezna gleznelor de la gleznisoarele mele\", ma lasa la fel de rece precum va lasa pe dumneavoastra sagalnica mea privire (nu vad de ce ar prezenta interes privirea mea, ca doar nu fac literatura cu privirea), desi credeti-ma ca nu va cred...sau, cine stie, poate suferiti de efectele andropauzei (asta ca sa vedeti cat este de urat sa te legi de ceva din biografia autorului)...

de obicei, cand fac un comentariu negativ, nu sunt rau-voitoare, pur si simplu procentul de \"asa nu\" din text ma face sa nu mai pomenesc despre ce ar putea fi bun. am remarcat, desigur, si partile pozitive ale textului de fata, dar, din pacate, ele sunt \"lucrate\" (as spune scremute) si nu rezulta decat o insiruire de pasari care fac tot soiul de chestiuni nespecifice. si poema asta nu e la sectiunea fantasy. si nici genul asta de metafore scoase din put nu cred ca mai impresioneaza pe alticneva in afara soimilor patriei (daca tot vorbim de pasari).

cu inalta consideratiune si respect,
Claudia Radu

Domnul Teodor Dume, un gentleman desăvârșit. Vă mulțumesc, da, e într-adevăr \"izbitor de simplă\", plină de semne simple, doar să le știm vedea. E o poezie foarte foarte foarte veche, la care țin foarte foarte foarte mult, deoarece, da, m-a întors din prăpăstii. Și văzând acele semne atunci, am crezut că e bine să vin înapoi. Nu spun așa ceva despre poeziile mele în public, niciodată. - nici - o - dată - Dar ceea ce ați făcut aici merită puțină confesiune deoarece ați simțit ceva.

M-am și mirat, atunci când am descoperit, că n-o scrisesem aici, dar știu de ce. Și nimic, dar NIMIC nu o poate clinti.

Doamnă Claudia Radu, îmi cer public scuze pentru tonul în care v-am răspuns. Vă cer iertare. Îmi zic mereu \"oricât a-i fi de lovit, nu rosti cuvinte pe care nu le vei mai putea lua înapoi\", dar iarăși am greșit. Nădăjduiesc ca vreodată să mă puteți ierta.

Mă gândesc că poezia ai scris-o în perioada șederii tale la Predeal (nu?) acolo te puteai aștepta ca cerul să ningă „cu inimi înflorite și dimineața se „ascuțea” de cântecele păsărilor, iar pădurea se umplea de semne și sensuri. O lume „ruptă de timp” sau o reîntoarcere.

p.s.(un și pentru cei care au avut neșansa să se nască „gata plictisiți”)

un și pentru cei = nu și pentru cei...

M-am gândit și eu despre ce fel de întoarcere este vorba. Variante am găsit mai multe, o întoarcere reală acolo unde simți că ți-e locul și-ți dorești foarte mult, o întoarcere în spatiul literaturii, de ce nu, dar răspunsul pe care i l-ai dat lui Teodor mi-a sugerat că este de fapt o întoarcere spre real, așa că, privighetoarea va lua locul corbului, un motiv la care m-am gândit foarte mult, ca și la semnele pe care le-ar putea lăsa această pasăre care vestește, de fapt, moartea. Poate că tocmai despre acest gen de semne, ale morții, vrei să spui atunci când vorbești de prăpăstii. Indiferent de care ar fi acestea, bine-ai revenit. Așa cum spuneai, e bine că te-ai gândit așa.O poezie în tonalități joase, în concordanță, cu sentimentul singurătății, dominant, probabil, în momentul în care a fost scrisă.

D-le Călin Sămărghițan, nu trebuie să vă supărați. Vedeți ce poezie scrie cea care vă critică și vă veți da seama cu cine aveți de aface.

Și încă ceva d-le Călin Sămărghițan, felicitări pentru articolele din Gândirea. Am și eu vreo 5-6 numere.Mergeți înainte, sunt suficienți oameni care vă apreciază ceea ce faceți.

Raluca, certificatul meu de naștere e scris în frunzele pădurii Râșnoavei, iar parafa e-o piatră din Coștila. Când ai scris acelea despre Predeal, l-am simțit foindu-se.

Camelia, am spus, corbul chiar trecea. Cum să vestească moartea?, dimpotrivă, și au un croncănit aparte, ca un scârțâit sobru al pădurii. Am auzit că au chiar un fel de dialecte. Sunt păsări deosebit de inteligente, care nu se arată lesne, iar o viață de om e doar un sfert pentru ele. Și apoi, trebuie să vezi aievea, nu doar să-ți închipui, un stol de cocori, ca să-ți dai seama de fiorul vederii unui uriaș V, cu brațe inegale, mișcător pe cer.

Domnul Răzvan, sunt bucuros de popasul dumneavoastră. Iar cu \"Gândirea\", deocamdată întreruptă, poate-poate o vom relua. Târnăveniul va păstra o rezonanță mitică pentru mine întotdeauna.

Vă mulțumesc tuturor.