Cântecul ei trist

felicitari, mesajul puternic a vocii portretizeaza/personalizeaza o nostalgie care face inconjurul lumii aproape trepidant sa ia istoria de urechi, dar sa o si salveze sa o ocroteasca vigilent si viabil ca intreg consistent iubire si lupta deopotriva- negativ si pozitiv intrun nucleu , o nostalgie care nu vlaguieste, dimpotriva surprinde ca o magie care da vigoare majora unui crez, unei pasiuni masculine, pozitive puternice totusi slabit de termenul minus al melancoliei caracteristica cu preponderenta feminina. motivata te incurajez la inspiratii crescatoare in lumina care genereaza magii de creator.

M! E... o... secvență, e un... cântec. Așa.

Fain c-a atras atenția. Nu e meritul meu..., a dat pur și simplu peste mine. Mulțumim pentru aprecieri și atenție.

Dumnezeu ne-a dat stelele dar brațele noastre nu le pot cuprinde, în schimb ne-a dăruit sufletul ca să putem ajunge până la ele agățând de fiecare lacrimă câte o speranță, pentru că desigur dacă ochii n-ar avea lacrimi, nici inima n-ar putea simți miracolul unui curcubeu.

,, ea cânta atât de bine
de parcă toamna se prăbușea
de parcă murise o lume ,,

Cântecul ei trist... fermecătoare montură, delicată camee în frunzele toamnei.

Cu plăcerea lecturii,
Ama

Caldura si gingasie, asta imi inspira poezia. E o frumoasa punere in scena a unei povesti parca desprinse dintr-o carte pentru cei mici, dar cu dedicatie pentru cei mari.
De asemenea, exista o anume spontaneitate in poezie, ca si cum ar fi scrisa pe nerasuflate. Sau ca si cum ai fi privit indelung un tabloul, l-ai fi analizat o vreme, iar apoi, pe neasteptate, gandurile ti-au limpezit si a iesit acest spontan poem de omenie.

Adriana, se pare că da, lucrurile triste pot fi și frumoase, mă bucură trecerea, semnul și, mai ales, confirmarea miracolului.

Diana, cam așa scriu în genere, pe nerăsuflate, e bine că textul chiar lasă impresia aceasta. Modificările ulterioare sunt doar în proporție extrem de mică. Sunt adeptul poeziei spontane, nu "chinuite". Bucuros!

că ce pot să mai zic după ce mi-a înghețat mirarea. O stare pe gustul meu ai croșetat maestre. Stau și mă înfrupt o clipă după care patinez pe ea. Tare plăcut! Cu stimă!

de unde, cum? nici nu stiu... sa ma mir, sa ma intreb...

aceste cuvinte, venite de-nu-se-stie-unde... pentru ca acolo e prea in adânc, mi-aduc aminte de ceva ce, la suprafata, aparea « uitare »... sigur, era frumos si trist. azi, e jumatate bucurie, ca a ramas intreg tot ce era frumos...

frumos...

maria

Silviu, călătorule, ai înghețat și eu croșetez mai departe țurțuri subțiri și înguști pentru iarnă.

Maria, de pe undeva, de unde... îmi place scara interioară de care spui. Eu tocmai mă lăsasem de poezie pe jumătate, când ea cânta.