Citadela

*poezia începe exotic, cum te și aștepți de altfel, după poza postată; dar nsta nu este totul; dacă s-ar opri in primele doua strofe, poezia ar avea doar o forma estetică de-a glăsui despre făptură; finalul dă nuanța potrivită; de ce zic asta?
* strofa 1 - printre profunzimi (\"în păduri imerse de vareci, / sub luciul apei mierii\"), strigătul șoimului (simbol al soarelui - vezi Horus; simbol al sufletului, asemeni fluturelui, asmeni păsării phoenix; simbol al renașterii etc. - vezi simbol șoim) este un strigăt celest ce străbate ulițe înguste (cum strabate lumina vasele trupului - stradelele), desenând harta unei cetăți de necucerit (harta făpturii, ceva ce nu poți să cunoști dinafară; de aici și interpretarea mistică a dragostei, ca unică formă de viață, restul fiind tăcerea seminței ce rupe și crește);
* strofa 2 - porțile ei (cetății, făpturii, iubirii) le vor păzi cerberi în haine de lupi veghetori (!...; vezi simbol lup, simbol lună nu întâmplător conectate de urletul acela ce te înfioară); să-mi fie permis aici sa aleg partea luminoasa a simbolului - paznicii purtători de lumină, păzind argintul (esența) lunii (argintul și luna sunt simboluri ce absorb lumina; resorb este termenul mai potrivit, pentru că o reflectă înapoi, fiind în genere un element feminin; aici se simte puternic simbolistica substanței - cea care soarbe carnea celor trecuți pentru a-i naște pe cei care vin; asociat lunii, haina solară poate fi privită aici ca o haină mortuară, paznicii fiind pragul peste care nu trece decât cel pregătit; în acest sens moartea nu este o opreliste, ci doar un stavilar pentru cele ce se află dincolo de sine;
* reparcurgând simbolic strofele 1-2 regăsim imaginea strigătului celest care străbate vene profunde ale făpturii, chemând-o la viață (aici cu sensul de renaștere, adică presupunănd o lepădare, o moarte inițiatică care să decanteze fiinta); astfel, cetatea de necucerit devine esența noastră divina; de necucerit pentru ca ți se dăruie, atunci când prin suferință te lepezi de sine (aici scurt - moartea nu este o suferință îndeajuns pentru a te ridica din sine, ci doar cele ce se află înaintea ei și după - vezi basmele românilor și nu numai);
* finalul, cu zilele de sare, eroi; eroul este o făptură tragică, deoarece se depășește pre sine doar prin lepădarea sinelui; elementul potrivit in această constructie, s-ar zice, la prima vedere; dar eroul căzut in tranșeele harfei este un erou ratat, un erou pământean, cum se vede și în versul următor - \"vom număra căzuții eroi din tranșeele harfei,/ de pe fronturile lepădate de glorii\"; cântecul neauzit este cântecul făpturii ce se restrânge in ceruri cumva ascuns, asemeni unei flori; iarna în cer (frigul/zăpada etc. sunt simboluri ale spiritului) sugerează resorbtia către sine a spiritului (a se vedea simbolistica apei-vii-apei-moarte sau chiar a duhului dătător de viață); vălul de purtat este sugestia nuntii dintre spiritul reîntors și cer, ce se desfășoară evident ascuns (vezi pentru ramificare simbolul vălului zeiței Maya).

Alte simboluri pot fi găsite în aceasta poezie.
Depinde de fiecare cum vrea să privească.
Totuși eu o văd ca pe o resorbție a făpturii prin spirit către cer, un soi de dorință mărturisită ascuns a autorului, dar care... evident, nu depinde de noi. Pentru că in cele din urmă suntem doar suflete, iar pentru a deveni întru spirit trebuie să ne lepădăm de noi.

cu respect,
pt.

p.s.: după cum vedeți E.R. ...; sper să învățați din greșeli; nu ca eu aș fi mai breaz! :)
p.p.s.: o parte din drum pare să fie acolo, domnul meu (C.S.); totuși nu văd continuarea...; sper să înțeleagă fiecare dintre adresanți aceste post-scripturi criptice.

Așa cum m-ați obișnuit, dle Petru Teodor, intervenția dumneavostră întinde resorturile interpretării spre limite greu previzibile. După cum ați intuit, poezia își transcende propriile referințe, dar domnia voastră le-ați sublimat. Nu am urmărit neapărat o simbolistică atât de stufoasă, dar acea \"lepădare de sine\" de care amintiți, și pe care eu nu am pomenit-o, și care e calitatea unui alt tip de \"erou\", știți dumneavoastră care, își găsește însă intenționalitate în text.

Aș dori totodată să fac o precizare pe care o văd necesară: nu am vorbit despre un \"erou ratat\", cred că nici un erou nu poate fi ratat, căci prin însăși natura sa, el se subjugă unei idei abstracte, pe care desigur și-o obiectivează într-un fel sau altul. Dar aveți dreptate, rămâne o figură tragică. \"Tranșeele harfei\" s-a vrut un fel de imagine a sacrificiului artistic (deci nu a ratării, decât numai dacă...) prelungit în \"fronturile lepădate de glorii\", o intenție conotativă pentru baricadele anonime ale exact lepădării de sine de care vorbiți, ale lepădării deșartelor măriri. Important este că nu am intenționat o poezie despre erou, ci una despre cetatea perfectă.

Ați identificat un filon oarecum mistic asupra căruia nu mă voi pronunța aici. Observ că nu v-ați intimidat de atacurile la adresa comentatorilor mei, vă mulțumesc pentru privirea și analiza detaliată, pentru confirmarea unora dintre propriile mele intenții, dar mai ales pentru generozitatea unei atenții pe care știu că nu o merit.

pe care o construim cu fiecare zi care se adîncește în noi, cu labirinturi păzite de lupi cu colți de lună.locul unde fugim de teamă, uneori, locul pe unde vom păși sprea iarna din cer.
o metaforă de argint acest poem.
rara

întotdeauna în urma noastră dorințe ascunse pe care nu ni le putem permite: \"Va rămâne un cântec neauzit,/va rămâne un văl de purtat/când va fi iarnă în cer.\"
gustul sării ne va aminti mereu de iarna din noi.

maria

Cezara și Maria, vă salut din grădina castelului unde mă caută Antonia... ca la mine acasă. Mulțumesc pentru treceri și semne. Voi sunteți.

fac ce vor cu ei...(o citadela?)...pana la un punct...punctul in care incep sa vada...ce-au facut cu ei...si iar incep sa faca...ce vor cu ei...(o citadela?)...mai pe scurt, un text interesant!

Ioana, de fiecare dată trecerile tale aprind făclii pentru drum.

combatteremo fino alla fine
per quello che ci apartiene,
cittadella...

vom lupta până la sfârșit
pentru ceea ce ne aparține,
cetate...

citit cu plăcere, felicitări!

Dănuț, noctambul traducător, mulțumesc pentru zicerea bună, dar mai ales pentru abstractizarea cetății.

that natural healer - ustura si cicatrizeaza simultan; zilele de sare vor trece tirind dupa ele acelasi sentiment, time and time again...iar in cer se va face iarna in ritm de cintec neauzit...

Corina. Un fel de ocnaș al zilelor de sare. Un fel de iarnă urcând. Un fel de poezie care nu se poate scrie niciodată.

Incredible melt of time.

Castelul tau de Apa e Unitate pura ce adaposteste adancul inimii tale, loc privilegiat intre sufletul tau si “turnul de tarie”.
apoi, toate vin valurite.. dar, \"sub luciul apei mierii(..) stradele de umbre vor desena harta unei cetăți de necucerit.\"
sa te cufunzi in ape ca sa iesi din ele fara sa te dizolvi, iata un semn ceresc al binecuvantarii.

Linea

Dana. Locuri privilegiate cu turnuri țâșnind. Locuri dizolvate în semne. N-am știut ce-i ”laviu”. N-am știut nici ce-s apele adânci până ce nu s-au inventat fântânile.