Botu Cătălin

E tristă viața-n lipsa bucuriei. Când vine un copil nu te îmbeți. Stai și te-ntrebi în pragul nebuniei Ce poți să îi oferi tu noii vieți. Că a venit e dar Dumnezeiesc. Cu ce va crește, te

Diavolul timpului e vesel. S-au irosit pădurile în van. Au început să fiarbă incredulii - Supuși ai lavei - luptă în cazan. Se resmintesc corăbii de la rute, Se readuc în ochi cadavre

„Și plouă timpul peste tot cu vrăbii...” Viața-i plină de-un spectacol trist. Au început să picure din săbii, Oțele retopite de-un artist. Se scurg pe tomberoane implicații. Ajung la ghenă

Un munte sterp, se-nvăluie în ceață. Își smulge apa norilor de vată... Sub soare alb, din munte dă verdeață Din piatra lucie răsare viață, Izvoare zbat în piatra săltăreață, Și apa-i plină cu

Copilul zvârle cu săgeți în soare - Și îl boscorodește zilnic Că prea în zori răsare. Când spre copil cu râcă Din cerul lui privește - Cu raza dușmănoasă-l pedepsește. Îl arde și-l bășică

Prin mugurii de vin văd ochii tăi Sunt clipe calde-n sfârcuri de zăpezi, Iar câmpul plin de rouă-n ochii verzi Așteaptă plânsul de pe ochi de zei. Trei sfinți de carne beau un vin

e ziuă de Gabi, e ziuă de Mihă, e ziuă de toți ce în suflet îmi strigă e ziuă de Miha, e ziuă de naș, la toți dau urarea, nu sunt cârcotaș ;) și dincolo însă de carnea ce

Când trupul meu se va goli de apă... Când ochi-mi se vor deschidea uscați, Să nu îmi faceți tron și nici cavou Cu mine-un con de brad să îmi lăsați. Și când va crește să mă ia cu el La cer să

Valul spart pe puntea spartă Face în destin o poartă. Spre un gând și o părere Înmuiate în durere. Valu-i trist pe puntea tristă Lacrima în el subzistă. Din departe de pe zare Oglindește-a

Am avut o viziune. Se făcea că eram, ținându-mă de mânâ, pe o întindere plană, portocalie, puțin curbată la margini. Sub picioarele mele era o forfotă nebună, se auzea ceva ca o vâltoare,

cuvânt înainte Cer scuze editorilor și cititorilor pentru majuscule, dar numai așa mi se păru că exprim exact realitatea. Bătrânii noștri mor uitați Și nici lumină n-au când se

Sunete reverberează în mine De undeva chemarea răzbate. Nu m-a mai strigat nimeni De la femeia mea încoace. Mă smulg din mocirlă. Unde eram sunt acuma hainele. Și gol, urc spre glasul Care

explicație: fac și eu hiphop că și Panico face literatură; am scris asta ca reacție la gândurile ei și la comentariile ce au însoțit acele gânduri; nu puteam să pun textul ăsta acolo la comentarii

Un sat O pasăre Un om Lâng-o femeie Și un Pom. Un dor Un cântec Un suspin Un fum prelung Și un Destin. Un om O pasăre Un sat. Cu o femeie Și-un Păcat.

A fost odată o balenă Cu burta mare. Și a fost un om Care mergea pe drum Și cu ochii La soarele din bolta balenei Își potrivea ceasul Ca să meargă odată cu fusul. A mai fost un om Care

Ce buni și cuminți Ce calmi și logici Ce sinceri și prietenoși Ce sociabili și expansivi Ce prieteni minunați Sunt oamenii fierbinți! Ar trebui să se inventeze un loc. Să construim o

Pe alei rătăcite frunze Alergau într-un zvon De adiată buimăcire. Laolaltă agățate în codițe Se regăsiră două sore Din întâmplare. - Dă-mi drumul la codiță!!! - Dar nu eu te țin... E lașa

Scrisul meu e o părere E o întunecare în alb E un chip simplu într-o eră. Scrisul meu e o lume Cu indicatorul îndreptat în sus.

Cad frunzele... Frunzele de pe tine când vor cădea? Să nu mai fii om verde? Când se vor usca? Să fii om ruginit Ca omul lui doroti*... Frunzele tale de tinichea Când îți vor lăsa Ochiul

orașul etern se ascunde în frunze aștept revenirea acum și aici prin ochi și prin burtă-mi-noată meduze sunt spermă, ovul, fetus, mort și furnici. suprim bolta în mine ca burtă de chit busola

Am pierdut un prieten bun. Lumea din jurul meu se surpă. Fiindcă și alții stau să îi pierd. Să fie vina mea că nu i-am ales bine? E vina mea că am fost prea sincer? Sau sunt ei prea orbi? Ca

Simțeam că nu e bine să numesc ce scriu eu poezie. De aceea le spuneam confesiuni, gânduri, personale, Le spuneam oricum, dar poezie nu. Însă când am văzut la voi Ce numiți poezie... Cât

Energii se readună gata de țâșnet. Conștiința timpului aș vrea să o mai am. Ceas să îmi fac inima până la detonare. Am ajuns undeva unde de mult am așteptat. Oare de ce vreți voi să merg mai

Plouă în noapte și femeia mea Plouă cu șoapte în mine... Doarme copila, doarme și ea Înoată-n uitare de sine. Cronici se scriu prin ferestre Examene-s încă de dat Și noapte e surdă și