Poezie
Cecitatea lumii
2 min lectură·
Mediu
E tristă viața-n lipsa bucuriei.
Când vine un copil nu te îmbeți.
Stai și te-ntrebi în pragul nebuniei
Ce poți să îi oferi tu noii vieți.
Că a venit e dar Dumnezeiesc.
Cu ce va crește, te socoți mereu.
Și-n loc s-auzi pahare cum ciocnesc
Îl vezi flămând și rob muncind din greu.
Părintele-ți trudește pe nimic
Tu însuți pe nimic te zbați în van.
Așa va deveni și el un mic
În miile de mici, un om sărman.
Acuma și sclavia-i de vânzare:
Muncești o viață pentru altul strin.
Cu bani îți cumperi locul trudei tale
Și el îți vinde ție loc de chin.
Te împrumuți să cumperi loc de veci,
Te-ndatorezi ca să trăiești o zi.
Nimic nu se cunoaște unde treci
Căci robul lasă-n urmă robi-copii.
Copilul tău se naște: nu te-mbeți.
Nici nu zâmbești măcar - ți-au luat și asta.
Și el tot sclav va fi, tot la orbeți
Bătu-i-ar focul iadului și cu năpasta!
Îl crești cu lacrimi și îi dai din tine
Din carnea ta, din mintea ta-l înalți.
Și vine un nemernic să-l întine
Să-l îngenunche între mii de alți.
De ce-l mai faci dacă i-e dat să moară
Sărac ca tine-bogățind pe alții?!!
E fiu de sclav și e născut să-l doară.
Altcineva îi numără talanții.
Nu te îmbeți, deși copilul tău se naște.
Nu-mparți cu nimeni bucuria firii.
Vei bea să uiți și nu vei recunoaște
Că-i de la Domnul: e-al nefericirii.
Te uiți la Biblie, apoi te uiți la ceas.
Te uiți la Miorița și la tine:
Din tot ce-a fost, puțin a mai rămas
Tu, lume fără ochi, rămâi cu bine!
Craiova, 2009, septembrie, 2
002475
0