Poezie
Vers straniu
1 min lectură·
Mediu
Risipita vremii neputință,
Într-un veac cu prea puține morți
Elocința lupei din voință,
Răstignit pe câmpuri lungi de roți,
Se apleacă-n scări nemărginitul
Și privește scurt la cel de-apoi
Oare lumea își jelește scutul
Spart și moale, întrupat în noi?
Să cercăm să smulgem infinitul,
Oamenilor zei înaripați
Am cântat și am cules iubitul
De pe lacrimi de surori și tați;
Am fost câini și am fost lupi în moarte
Am fost răi și am fost nori cândva
Când se lasă peste tot o noapte
Zori din ceață oare când va da?
Răsărit de zi în nemurire
Când va încolți în soare zbor?
Să te naști în voaluri de iubire
Când nepricopsiții lumii mor
Să adulmeci izul de marime
Și să puți a solz de pește mort
Vai ce viață vai ce-ntunecime
Și ce tot, oh, Doamne, ce mai Tot.
Aș voi să-mi împlinesc destinul,
Să mă gol să mă iubit să mă
Uit de toate să mă cânt în chinul
De a mai iubi și cu și când și că.
001626
0