Boitor Valerian

Îmi ordonez gândurile În bule de săpun și Sunt gata să depun jurământ, Că inspirația și cuvintele iar Le-am găsit. Vie cine-o veni, În sânge-mi curg cuvinte libere Ce trebuie domesticite

Când eu îmi deschid mâinile, tu îți strângi picioarele. Eu suflu, tu inspiri. Deoarece tu îți desfaci părul, eu îmi scot cămașa. Tu sufli, eu inspir. Zburăm, înotăm, facem ce facem și ne

Zăpada dispare ușor, Iar e primăvară, Noi doi am apus În cer, de cu seară. Cântând peste Munți și văi Am urlat: stop! Să vină soare, Să topească toată Gheața din noi, De ani, ce s-a

Știi, timpul e destul de ciudat în ultima vreme; ba se întinde spre – lasă, că fac mâine, ba se comprimă în – nu mai e timp. Nici când dormi nu poți să nu ții evidența timpului, deși nu vrei asta.

Dragă Moș Craciun, sunt eu, Mă mai ți minte? Ți-am scris și anul trecut, Dar se pare că nu ai reușit Să ajungi și pe la mine, însă Nu-i nimic, te iert. Aș vrea totuși, Moșule, dacă poți Să

Nu credeam vreodată că voi putea Învăța să merg pe apă Cu două cutii legate de ochiul minții Pervertit în diavoli adormiți În mine în vremea asediului Fundelor roșii prinse de călcâiul Sferei

Sindrofie imaculată Alb păcat lucitor În al nopții vuiet adânc Privitor spre ochii distinși Ai lunii pline – pătrat. Fumul de țigare Metacogniții puerile Către zarea închisă Spre descoperire

Of, tu, Frank, prinț al umbrelor din ținuturi mistice, Vrut-au să-ți răpească seva copacului din pieptu-ți, Să te sece ca pe-un râu de vlagă și pești radiocativi Și să te răstignească precum o

Pe piciorul cu funde roze, orbitoare, Al verii cadran ce se mișcă în mintea mea, Am luat prânzul de nesomn Curgând în ale nopții taine. Nici nu mai știu cum mă cheamă – De-atâta timp miros

Pocnesc din bici Pe căldura dogoritoare, De afară, Spre chemarea mărgelelor Din paharele pe jumătate pline Cu licori bahice. Pocnesc întru liliecii din copaci, Întru păpădiile de pe câmp și

Strigătele noastre, se aud în nopți Calde, schimbate de lumânări efervescente – Iubiri pătate de diferite licori; Des urlate în neguri galbene ale nopții Ar face din noi sevă brută din copaci

Lemnele-s cântarea nopții, Îmi ziceau. O telecomandă, programată Să mute secvențele Din viața mea, aflată peste un ziar Cu poza unui copac uscat La rubrica decese. Cheia aruncată parcă În

Cosânzeană amăgitoare, Himeră cu buzele Pătate-n roșu metalizat – Pășești asemeni unei Feline flămânde După sângele ce curge Prin artera aortă. Arzi pe limba ta catifelată Un adevărat foc de

Dublu, nimic Infinit, minus Triplu zero – Pretutindeni; Nori de ploaie, Lichid magic Ce udă pământul Înrobit de Urletul asurzitor Al tunetelor; Țânțari flămânzi După seva brută Din

Pe cataflac mă plimb, Spărgând o nucă În perete – Drogul ciupercii mamă – Nicotina dintr-o țigare; Însă nuca nu se sparge. Ar trebui o daltă țuguiată Ca o roșie spre-abis Să pot să ii

Sunet.. Sunet.. Sunet.. Sună.. În timpan mi se naște O fuziune de licăriri De sunete intense; Par să le privesc direct În ochi în timp ce tiptil Își fac apariția, stând La semafor,

Gol de-amar plin - Închegat moloz de iarbă Ce te zvarcolești prin Mintea-mi de celibatar – Veșnic promotor al Tîrfelor naturii vii – zilele, Am uitat de promisiunea Facută înainte de A

Carnea-mi miroase a salcâm, uns cu miere din fagul de pe stânca taiată în două de fulgerul ce mi-a străbătut inima ieri.. Pot sa-i simt savoarea sub limba-mi intrată deja în

Ce faci tu , Damă de pică, la colț, În fustițe scurte și Cu buzele vopsite În culori țipătoare? Aștepți un King of Spades Să te scoată din mizera-ți Condiție – din frigul Ucigător și

Îmi germinează În colțul ochiului Lumina albă A cometelor din Dosul palmei mele. Simt miros pur De zapadă Și gust un fulg De nea din sarea De masă, În luna lui Cuptor. Enescu imi

E cald, undeva spre ora 21:00 și ventilatorul urlă cu un suflu de gheață peste spicele-mi de grîu din cap. Pornesc la seceriș dimineață - dacă am chef. o căldură dogoritoare mă obligă

“Adolescent în lumea de azi” este o construcție dificil de definit. De ce este dificil? Pentru că adolescența este perioada marilor schimbări în viața individului.Adolescentul ar trebui să devină

Vreau să plec… Să uit de răsărit, De griji, de tot… -Nu,nu pot să plec; Cred ca sunt nebun Să încerc acum Să înec penița-n scrum, Să vă las singuri În acest teatru Al

merg pe stradă dimineața la 4:00 se împușca șoarecii între ei și miroase a frică după colțul spitalului de nebuni cu pirostrii. văd un soare, sau doi sau trei sau..uite, ți-am adus un