Poezie
Nucă
1 min lectură·
Mediu
Pe cataflac mă plimb,
Spărgând o nucă
În perete –
Drogul ciupercii mamă –
Nicotina dintr-o țigare;
Însă nuca nu se sparge.
Ar trebui o daltă țuguiată
Ca o roșie spre-abis
Să pot să ii nenorocesc
Coaja tare ca de bambus.
Pe cataflac nu mai e nimeni,
Doar un mort păgân care
Mă-ndeamnă să încerc
Să levitez puțin;
Îmi iau avânt și sar spre cer
Azvârlind nuca spre infern –
Acum levitez, de nori mă țin
Și brusc, nuca se sparge.
C-o aripă bolnavă, mă întorc,
Meticulos așezând nuca,
Pe catafalcul rece,
De-a stânga celui mort.
001940
0