Bogdan Nicolae Groza

George, da, ai sesizat ironia din text, acesta a fost si scopul. In ceea ce priveste \"propunerea\" ta pe monica hormonica nu ti-o pot prezenta ca are bodi in gard :) ( adica garda de corp) iar gina e adjudecata de altul, dar tot mai trage cu ochiul la prospaturi :))
Multumesc de comentariu. Te mai astept pe la mine.
Aleks, onorat de vizita. Asa e cu caldurile astea. Corpurile incep sa puta a transpiratie sau a altceva si trebuie dat cu deodorizante sau sa se faca dus cu apa rece, sa se mai racoreasca \"infierbantatii\".
Maria Ioana, multumesc de comentariul tau. Ma bucur ca ati observat sarcasmul si ironia din spatele versurilor. Deci, inseamna ca poema si-a atins tinta :)
Mihai, multumesc de comentariu. Da, multi se ascund in spatele unor clone, a unor pseudonime care mai de care mai socante si de acolo au impresia ca pot arunca cu fuck in dreapta si in stnga sub protectia anonimatului. Nici macar nu sunt barbati, sau deh, barbate, :) sa-si arate muschii, sa stim si noi cine e.
Raspunsul de mai sus e valabil pentru acest Alpha Centauri. O fi fata, o fi baiat, nu stiu. Cert e ca are un nick fitzos de ma baga in sperieti. Macar o fi din zodia taurului sau a centaurului?
Aurelian, voi incerca si cu lamaie. Orice experiment e binevenit.
Multumesc pentru viyita si comentarii tuturor

poemul incepe cu un mister cu mesaj, ce poate da o multime de interpretari. Iar interpretarile mele, citind si recitind textul, sunt: omul care creste ( si as zice si descreste) atunci cand doare umarul, deci de acolo unde e radacina nevazutelor aripi umane. imaginea asta poate produce confuzii. Fratele negru, e de fapt alb, ceea ce se reflecta e de fapt umbra lui, care e, evident neagra. Dar intr-o alta dimensiune a spiritului,sau a dragostei, omul dintre umeri, este un inger cand mai rebel, cand mai docil, sau pur si simplu e cineva care te protejeaza. El nu poate insa exista fara elementul de legatura, adica fara tine. El are, de aceea, continuare doar prin tine, e o osmoza neinteleasa, dar cu atat mai logica. Si cum poti simti o entitate ce vine din tine, ce da tarcoale prin preajma ta daca nu prin a \"simti curentul\" sau a auzi sunete ascutite? Iar senzatia de \"inghitire\" e normala, e initiatica. De aceea taci saptamani la rand, avand si traind revelatii nespuse, pentru ca apoi sa revii iar in lumea profana, in tumultul vietii si sa -ti spui \"exist, sunt vie. Iar inima, batand puternic, reverbereaza in asa fel in lumea ei incat starnind microcosmosul din tine, uneste ntr-un cerc o inima din macrocosmos.
O alta posibila interpretare pe care o am. Poezia da expresie unui inceput de idila. Desi voalat, sentimentul ca prin el te implinesti se regaseste prin acel \"rotund al tau ce devine rotundul lui, astfel incat se petrece un fenomen de inversare a trairilor. Traiesti prin el la fel cu el traieste prin tine. Altfel nu se poate pune in functiune masinaria complicata numita dragoste. Ea te face sa urli intens, dupa saptamani de tacere, de inertie. E o \"inchidere\" fireasca a cercului, cu care de altfel se incheie poezia.

Adrian, multumesc de trecere si semnul tau. Ai dreptate. Umbra nu hraneste dar uneori te racoreste, te apara de razele soarelui si asta nu-i lucru putin.
Te mai astept pe la mine.

Maria, ai dreptate in ceea ce priveste revizuirea unor versuri, o sa vad ce pot face si voi remedia. MA bucura trecerea ta pe la mine si astept sa ingani si tu din cantecelele mele :)

Vin si eu cu urari de sanatate, in primul rand, ca-i mai buna decat toate si de mult succes si inspiratie in tot ceea ce faci. LA MULTI ANI!

Sergiu, multumesc de trecere si de gandul tau lasat aici.
Ionut, amarnic esti cu mine, mai baiete. In aceste contrapoezii, si deja am multe, incerc sa binedispun, chiar fortand exprimarea, chiar folosind o tautologie, menita sa starneasca rasul sau un zambet. Faptul ca tie iti \"displace\" expresia cu pricina, asta e. Nu pot inveseli toate persoanele morocanoase din nastere, pentru ca asa le este firea. Multumesc pentru \"contra\" ta si te mai astept pe la mine, daca nu zambind, cel putin fara simtul umorului atrofiat.

din nou surprinzi cu imagini simbolice care se doresc a fi decriptate. Deci, cedp oate insemna aceasta arhitectura haotica, daca nu trupul omenesc. de acea pe epiderma timpul fluid, lasa cateva puncte fosforescente. Curgerea timpului e nemiloasa si in trecerea lui zilnica uneori traim absenti, si atunci singurele \" puncte fosforescente\' sunt amintirile, micile bucurii, ciar necazurile care sunt adanc incrustate in noi, si care ne bantuie gandurile sufletul si inima in anumite stari interioare pe care le avem.
Peretii oblici pe care nu-i mai soporti e de fapt sufocarea de a nu te putea inalta, de a nu te putea rezidi, renaste, intr-o alta dimensiune, intr-un alt universunde n uexista restrangeri, limitari, bariere. si totusi, insuportabilitatea asta e ca si cum ti-ar vorbi pietrele. Dar pietrele vorbesc. Trebuie nuami sa stii ce. Piatra e de fapt o natie si-a uitat radacinile, inima acesteia i-a fost impietrita. O legenda spune ca dupa ce oamenii se vor inrai in asa masura incat nici unul nu va mai avea zambete de oferit, aceasta natie se va impietri, si pietrele se vor insufleti, dand nastere, printr-o lithogeneza, unei noi generatii de oameni care \" nu vor strivi in pumnii pietrosi ,adica puternici, poezii\"
Strofa \"voi îndura o aspră penitență
mă vei zidi în osul tău invizibil
să pot scrie în roșu \" imi evoca o dorinta a renasterii. Dar nu oricum ci intr-o Eva primordiala, de fapt,intr-o Ana lui Manole, care se sacrifica, lasandu-se zidita, de buan voie, in osul barbatului iubit, pentru a putea scrie in rosu. Ce dovada de suprema dragoste poate depasi acest sentiment, incat sa vrei sa curgi in venele barbatului ,iar acesta sa te simta in sange,\" scriindu-i cu rosu\", ucigandu-i hematiile, dar totodata vivificand trairea, caci curgerea o presimt tumultuoasa, fierbinte, clocotitare, facandu-l pe acela sa traiasca intens, puternic, mistuitor, pana cand \"ultima litera va fi alba\" culoarea increatului, inceputului, primordialitatii. Cand ultima litera va fi alba se ajunge la starea initiala, de o \"imposibila\" moarte, de o puritate sacra, in care albul prin athanorul creatiei devine lumina, devine viata, devine sentiment, devine suflet. Iar hematiile se vor reface, omul se va recreea, Eva va renaste dintr-o noua coasta invizibila, iar albul se va transforma in rosu, intr-o perpetua ciclicitate creatoare.

inceput in forta, cu acest \"zambet inghetat pe chip\" care nu este altceva decat un rictus rece, inghetat, stingher. De aceea v-a salvat cel care \"a sapat mormantul\" pentru ca pamantul tine de cald intr/o lume cu suflet siberian.
Si odata sapat mormantul, extrapoland, odata rasadita, nu e de mirare ca trupul devine vegetal, mineral, de un verde innebunitor de frumos, recreeandu-se nasterea omului din copac, o noua varsta, idilica, copilareasca, in care tu devii iedera, adica o planta indragostita de orice ax imobil, posibil axa lumii, axis mundi, pe cand el, inocent ca un copil canta a primavara, facand practic o incantatie mistica, prin care floarea inflorea intr-o renastere si un mereu nou inceput. De aceea doar, in clipele vesperale ai devenit mireasa lui, arzand ca un foc de pe deal a dragoste.
Nu e de mirare deci, ca ai inceput sa reciti din durerea ta suspendata. ori a fi suspendat inseamna fie a nu o mai simti, fie a o ignora, pentru ca ea, durerea ,se afla undeva afara de si din tine, si astfel nu te mai poate afecta. El, in schimb, astupa urechile nesansei, adica ii suprima simtul acela infailibil al aducerii nenorocirii, adormind nesansa, si facand-o astfel inofensiva si supusnand-o vrerii voastre, serenitatii si bucuriei. De aceea, dupa acest ritual, nemurind, ai inceput sa zambesti, si chiar daca neintelesul devenea si mai mare, macar il vedeai si-l acceptai ca pe ceva senin si de bun augur. Si atunci, cand simti neintelesul ca pe ceva firesc puteti sa va spuneti pe nume, si sa convingeti parcele ca viata, prefacuta in ghem, sa o toarca mai incet, mai rar, mai invers.

Da, Ina, piticii mei sunt bine, mersi, fara chef de nebunii. Se cam plictisesc ei, vazand ca nu-i bag in seama, si ca sa-si anunte cumva prezenta, ma \"cadoriseste\" din cand in cand cu o durere de cap, peste care trec cu stoicism, luand antinevralgic :))

O poveste moderna, scrisa cu mult haz, tocmai pentru a descreti fruntile. Stilul alert, vioi, vesel, al acestui saians ficsan modern, imbina perfect moravurile si hibele de care sufera populatia rurala precum si cea urbana.
Poate titlul trebuia schimbat, pentru a nu ne duce cu gandul la creatia eminesciana.

un sentiment de solitudine sufletesca zaresc in aceste versuri. Inceputul e unul al abandonarii. Acest \" trebuie sa plec oriunde\" tradeaza o resemnare, o ratacire voita si impusa si constienta. Motivatia plecarii nu e una intrinseca, personala, initiatica, ci e una usor razbunatoare. De ce pleci? Ca sa -i lasi lui \"perspectiva trecerii tale\" sa-i lasi lui un regret ca nu te-a oprit, ca nu s-a luat dupa tine. De aceea, oarecum furioasa \"trantesti bagajul intr-o sala de asteptare\" intr-o asteptare de-a ta nelinistita. Desi vrei sa pleci, faptul ca n-ai plecat ci tot astepti intr-o sala acel semn, acel \" feeling\" care sa te razgandeasca, sa te repozitioneze pe punctul initial. Insa, cu cat speranta intr-o chemare inapoi, e mai indepartata, ca o iluzie, cu atat senzatia de spleen launtric e pregnant.
sala de asteptare poate fi, metaforic, si inima, cu toate senzatiile si perceptiile ei, cutoate bucuriile si tristetile ei, pustiirea launtrica, dovedita si dureros simtita, e aidoma unui \"gol orb si batran\". Timpul curge altfel ,mai rar, mai apasator, mai cinic si asta n uface decat sa accentueze spaima singuratatii sufletului

titlul m-a frapat si atras totodata pentru a citi si a decripta, in stilul si felul meu ceea ce se ascunde dincolo de text. Deci, \" Balerina cu glezne de sticla\". Hm! Sticla, imi sugereaza fragilitatea, dar si transparenta. Gleznele de sticla, pot reprezenta un mare handicap, pentru ca la fiecare \"soc\" se poate intampla o spargere, o dezintegrare, o ruptura a intregului.
Poate de aceea tu, balerina de sticla, nu poti merge pe varfuri, adica pe zonele cele mai sensibile ale piciorului, unde \"sticla\" este supusa intinderii si astfel se subtiaza, existand riscul deteriorarii. Iar in momentul cand atingi stanca din inimi, adica o culme, o piatra dura situata, sugestiv, in inimi, cazi. Pentru ca inima de piatra, ( care groso modo e tot un fel de stanca piatra asta) este incapabila sa poata primi un zburator, adica un indragostit, un om care tinde spre culmile alpestre, spre verticalizare. Tu, fiinta solara, ai nevoie doar de o zvacnire a piciorului, adica de un \"dans\" interior al tau, pentru a te inalta spre fruntea privitorului, adica de a ajunge in fata ochilor lui si nu de a-si apleca ei ochii pentru a te vedea. Si numai astfel poti, din dimensiunea aceea, sa asculti cum se nasc gandurile, originare din fruntea oamenilor, din tample. Si ca sa faci acest gest te ascunzi in ei si visezi...
Sesizez parca o usoara similitudine de fir ideatic cu \"domnisoara\" stanesciana din poezia \" In dulcele stil clasic\" care si ea, coboara dintr-un bolovan, dintr-o frunza, dintr-o pasare etc cu pasul ei de domnisoara, adica dansand, exact ca o balerina, si inducand diverse stari celui care -i urmareste jocul. Numai ca tu mai sugerezi si altceva cu acele \"glezne de sticla\" Sugerezi o fragilitate, o teama de prabusire, si, prudenta, dupa caderi \"mereu dureroase, minunate mereu\" cu coloana deschisa spre alb, spre puritate, visezi.

de parca ne-a dat cineva porumbei calatori
sa ne facem vant impreuna in gol
ni se falfaie de viata si de pene de cauciuc din latex
si zburam....

tu ma privesti aiurit crezand ca-s nebuna
se putea si mai rau, iti zic, sa fiu proasta
bandajata la cap cu o panglica mov
si alte culori din astea trasnite

ma strangi de gat eu scot limba la tine
zicandu-ti: Ba, n-ai ce face?
Ia strange intre dinti un pumn de la mine
pana iti iese tot sangele din nas

imi vine sa urlu inca de cateva ori
viata s-a cumintit brusc si a devenit anosta
am ramas singura in ditamai camesoiul de noapte
imi vine sa ma schimb dar mi-e asa o lene
incat si umbra mea casca plictisita
facandu-se tulbure


Adina, mi-am permis sa te contrez, sa incerc sa aduc o tenta umoristica poemei acesteia care e cam tristuta. Daca nu am reusit sa-ti starnesc un zambet da-mi un pumn in gura, dar sa nu dai tare :))

nu s-a petrecut nimic in lipsa ta
eu m-am uitat la televizor ca un noctambul
auzeam cum se tot harjonesc Tom si Jerry
si nu mai doream sa se sfarseasca serialul

de atunci prefer noptile
imi las pijamaua pe mine
intins lung in pat
sa am resurse pentru urmatorul desen animat
fara Bugs Bunny

el va fi mane seara pe cartoon network
va gasi un fraier care sa vrea sa-l vaneze
si-i va scutura morcovul in cap spunandu-i
\" Care-i treaba mosule?\"
si pentru cateva zeci de secunde
va poza in victima

telecomanda mea nu mai stie alt post
toate programele sunt de prisos
ori sunt eu prea infantil
un personaj straniu
dintr-un desen
cu Chip si Dales

Maria, demult n-ai mai trecut pe la mine. Multumesc de comentariul tau, de cum țeși printre rânduri semnificații și gânduri. Referitor la întrebarea ta, da, sunt într-o continuă și dublă căutare. Caut atât calea spre inimă cât și calea spre dansul lebedei.
Te mai aștept pe pagina mea să decriptezi vesurile în stilul tău unic și personal.
Multumesc inca o data de vizita si stii ca oricand esti binevenita.

:) Nostima aceasta \"odisee a pieselor de sah\". Epigramele tale inseriate, au miez, au talc, au umor, au tot ce trevuie pentru a starni rasul si buna dispozitie.
ai grija ca nu cumva ca vreun fante strain ( a se intelege nebun) sa aiba un fix pentru gamba gambitului damei :))

lipsa semnelor de punctuatie ma face sa citesc altfel poema ta. Lasi cititorilor posibilitatea de a simti fiecare versurile tale.
Iata deci, decriptarea si interpretarea cu punctuatie, a poemei tale, vazuta de mine, intr-o vanturare de gand.

\"Fiindca tu stii. Ora 12 se deschide intotdeauna cuminte...\"
Inceputul e unul confirmativ. El \"stie \" gesturile tale si atunci nu mai continui cu vorbele. Lasi gandul neterminat pentru ca el cunoaste ce vrei sa spui \"fiindca stie\". Si ce stie? Ca ora 12, numar prin excelenta mistic, simbolic, profetic, se deschide cuminte. a deschide, are semnificatia si de a intelege, de a patrunde dincolo de cunoscut. Si atunci, nu e de mirare ca in acea a 12 -a ora \"deschisa\" se pot zari, vedea si memora urme albe pe asfalt - adica, nici mai mult, nici mai putin, decat timpul necrutator si indiferent ( desi tu flosesti expresia ceasul pentru a arata efemeritatea) la pasii tai desirati... de fapt la trecerea ta ordonata uneori, desirata alteori, prin fiara asta numita viata.
\" Si uite cum ploua fara cainta\" spui tu ca o concluzie la prima strofa. Fara cainta, si, as zice eu fara remuscare. Si cum soarele rasare si straluceste pentru toti, buni sau rai, asa si ploaia ploua peste toti, fara nici o cainta... Urmatoarea strofa reda speranta in altceva. Intr-o intoarcere a bratelor spre verde smarald, spre inceputuri, spre speranta ( Asa vad eu acest verde, ca fiind culoarea sperantei si a reinnoirii) cand soarele in reveriile si indragostelile lui isi traieste zi de zi idila cosmica.
Regretul de final arata neputinta perfectiunii. Acel \" ce păcat că avem doar genunchi rotunzi\" limiteaza dorinta de a expanda, chiar si cu gandul, spre o alta dimensiune. Deci, daca nu ai fi avut genunchi rotunzi ai fi \"ucis cateva absente\" adica, cateva netrairi, cateva caderi nedorite, cateva nestari de spirit, inainte de a \"contempla definitiv aparitia ta intre poduri\". Aparitia intre poduri poate fi si o himera. Podurile, asemenea usilor, sunt cai de a accede dincolo, de a transcede intr-o alta dimensiune. Si numai atunci dupa trecerea hopului, obstacolului, poti contempla atat ascensiunea ta cat si aparitiile altfel, ascutindu-se ochii, mintea, limpezind gandurile. E o transcedere spre absolut, spre verticalizare, spre desavarsire momentul cand se zaresc aparitii diferite, si totusi, parca atat de familiare noua.

Ela, la asemenea \"doruri2 pe care le ai, nu pot ramane nesimtitor ( sau nesimtit) :)) asa ca ,promit ca voi face analiza pe text, intr-un anotimp incert, dar totusi real :)
Numai sa ai ceva rbdare si... sa nu te rapuna contrele melesugubete :))

am nevoie de harti sa stiu unde vine bucurestiul
dincolo de orice interpretare aleatorie
sa marchez cu rosu solurile si subsolurile manoase ale capitalei
pline de gropi si subgropi
sa ma comport ca un adult infantil
smerit sa intreb o mama regateana unde-i sunt anotimpurile

am nevoie de munti si podisuri sa nu ratacesc in defilee
neuitate peisaje pitoresti
ca si cum as fotografia un fir de iarba incruntata
pentru ca nu a inmugurit la timp in pamant

am nevoie si de un ghid rabdator
care sa ma lase sa-l intreb bazaconii de geografie
spre a descoperi impreuna harta rutiera a cailor ferate
cand cad in gol imitatii de ploaie

si atunci cand toate acestea imi vor fi satisfacute
eu ma voi face in sfarsit bucurestean

Adriana, o iau si ca pe o critica :) nu ma supar. Metrica exista, cel putin in rostirea launtrica a versurilor. E o metrica pe care eu o inteleg, facand anumite pauze. Posibil sa schioapete pe ici pe colo, insa asa o simt si asa am postat-o.
Multumesc de trecere si de ganduri