impossible

\"ultima literă va fi albă\", imposibilă...

\"ce de hematii îți voi ucide my lord\". mult prea flămndă, pentru un trup tânăr. intrebare: iti plac mintile fragede si trupurile ferme? imi place ce lasi in urma ta.

Ioan, e posibilă și aceea, dar nescrisă aici, în omenesc. Mulțam.

Florin, ai reușit să mă faci să râd cu întrebarea ta. 1. că de felul meu nu scriu despre trup decât așa, ca să plec din el. 2. aici e vorba de o zidire și de o scriere chiar și așa, cu celulele roșii. Iar îndurarea este dublă, de aceea nu se poate alege altfel. Uf, nu mai explic, că nu îmi place. :) Oricum, pt liniștea cititorilor, răspunsul meu e: alb.

Ela

întrebarea mea era o mică capcană. stiu doar. te-am \"citit\". că nu doresc eu comunicare, nu înseamnă că nu trec dincolo de cuvinte. ele ne trădează fără ca noi să le cerem asta. scrie, eu voi fi aici. chiar dacă plec în franța. tot aici voi fi.

Altfel nu aș fi râs sincer și nu aș fi scris imediat. Da, cuvintele, fărădeele ce ar mai fi? Mi-a mai spus cineva de curând că mă vor trăda până și poeziile. Așa să fie. :)

Ela

din nou surprinzi cu imagini simbolice care se doresc a fi decriptate. Deci, cedp oate insemna aceasta arhitectura haotica, daca nu trupul omenesc. de acea pe epiderma timpul fluid, lasa cateva puncte fosforescente. Curgerea timpului e nemiloasa si in trecerea lui zilnica uneori traim absenti, si atunci singurele \" puncte fosforescente\' sunt amintirile, micile bucurii, ciar necazurile care sunt adanc incrustate in noi, si care ne bantuie gandurile sufletul si inima in anumite stari interioare pe care le avem.
Peretii oblici pe care nu-i mai soporti e de fapt sufocarea de a nu te putea inalta, de a nu te putea rezidi, renaste, intr-o alta dimensiune, intr-un alt universunde n uexista restrangeri, limitari, bariere. si totusi, insuportabilitatea asta e ca si cum ti-ar vorbi pietrele. Dar pietrele vorbesc. Trebuie nuami sa stii ce. Piatra e de fapt o natie si-a uitat radacinile, inima acesteia i-a fost impietrita. O legenda spune ca dupa ce oamenii se vor inrai in asa masura incat nici unul nu va mai avea zambete de oferit, aceasta natie se va impietri, si pietrele se vor insufleti, dand nastere, printr-o lithogeneza, unei noi generatii de oameni care \" nu vor strivi in pumnii pietrosi ,adica puternici, poezii\"
Strofa \"voi îndura o aspră penitență
mă vei zidi în osul tău invizibil
să pot scrie în roșu \" imi evoca o dorinta a renasterii. Dar nu oricum ci intr-o Eva primordiala, de fapt,intr-o Ana lui Manole, care se sacrifica, lasandu-se zidita, de buan voie, in osul barbatului iubit, pentru a putea scrie in rosu. Ce dovada de suprema dragoste poate depasi acest sentiment, incat sa vrei sa curgi in venele barbatului ,iar acesta sa te simta in sange,\" scriindu-i cu rosu\", ucigandu-i hematiile, dar totodata vivificand trairea, caci curgerea o presimt tumultuoasa, fierbinte, clocotitare, facandu-l pe acela sa traiasca intens, puternic, mistuitor, pana cand \"ultima litera va fi alba\" culoarea increatului, inceputului, primordialitatii. Cand ultima litera va fi alba se ajunge la starea initiala, de o \"imposibila\" moarte, de o puritate sacra, in care albul prin athanorul creatiei devine lumina, devine viata, devine sentiment, devine suflet. Iar hematiile se vor reface, omul se va recreea, Eva va renaste dintr-o noua coasta invizibila, iar albul se va transforma in rosu, intr-o perpetua ciclicitate creatoare.

imi place siguranta, folosirea prezentului si a viitorului
indica asta, a pleca dintr-un loc care-ti striveste demnitatea
e semn ca puterea e in slujba ta, la fel viitorul iti apare
previzibil…
imi place felul in care lasi urme in sangele lui, “ucigand
hematii”(frumos), iar scrierea cu rosu terminand in alb, e
acel detaliu care lasa loc imaginatiei… eu vad un sacrificiu si o pace…

e un poem in care fiecare cuvant are locul lui, bine zidit!

Anana

indicatii

intepaturi fosforescente
osul tai invizibil...nu merge nici ca singularitate, nici anatomic
ma vei zidi caramiziu
intre oasele tale invizibile
asa suna mult mai convingator

my lord-ma duce cu gandul la George Cosbuc... nu are ce cauta acolo

ultima litera va fi opaca---mult mai expresiv

ce baiat bun sunt...
caramiziu

Bogdan, ai decriptat fir cu fir și sens cu sens tot ce cuprinde această poezie ca ideatică, imaginar, scenariu mitic, fantasmatic, afecte, subtil, latent, manifest. M-ai lăsat fără cuvinte, e ca și cum ai fi fost aici, în osul meu invizibil și ai fi scris tu, cu spiritul și inima ta. Oh, Doamne, uneori sunt încremenită de cât de bine mă văd unii oamnei fără să mă fi întâlnit vreodată. Gratitudinea mea pentru acest comentariu.

Anana, da, e o împăcare cu roș-albul existențial, este o trecere prin măduvă, în scriere și în viață, este tot ce poți uni ca și polare. Mulțumesc.

Ionuț, ești departe de orice sens al poeziei mele. \"os invizibil\" este corect, nu am de ce scrie despre cărămiziu când nu despre cărămizi e vorba aici, nu am vrut plural la oase, fiindcă e vorba de un simbol anume, de a locui în acea structură subtilă a unei ființe, a scrie cu \"măduva\" lui. Iar My Lord nu are nici în clin nici în mânecă cu Coșbuc. Nu are nicio legătură opacitatea cu albul exprimat aici, e un rost al re-începutului. Nu al limitării percepției vizuale. Da, ai fost cuminte, dar tare departe de sensurile autoarei. Precum citești mai sus, cel care a decriptat impecabil totul este deja semnat.

Ela

aaa, e un tip nou de constructie. Adica totul e limpede si spus direct, fara determinari si multe aluviuni ornamentale. E mai rapid.

o să mă descoperi în fel și chip, dar sigur cei găsi un stil. cel puțin asta încerc să construiesc. și să nu mă treacă toate curentele. și/sau apele. cu atât mai mult ale plictiselii cititorilor. gracias.

am intrat tarziu in text si a trebuit sa trec prin toate comentariile de la subsol,(desi, dupa timp am putea sa numim mansarda rubrica \"comentarii\", poate chiar cer, sau la fel de bine subsol, dupa aplecarea privirii asupra... )-in fine, important e ca am rezonat cu un singur comentariu, si ala a fost \"ala corect\", ceea ce imi da o oarecare stare de multumire sufleteasca si un kilometru de respect in plus si pentru autor si pentru comentator.