Bogdan Geana

Mea culpa! Ceea ce urmează trebuia inițial să fie lung, îngrijit și, din punct de vedere estetic ca un ou Fabergé îmbogățit cu cristale Swarovski și însemnele Louis Vuitton, toate laolaltă, nici nu

sidney bechet emitea prost notele de la si tu vois ma mére însă nimeni cu desăvârșire nu și-ar fi permis să îi atragă atenția. odată împușcase o femeie numai pentru că bărbatul de lângă ea îl

„sațietatea este cheia” sfânt suspină-n urechea-i vis de vers, căci pe de-a rostul memorase sute de file din greoiul și respinsul dex, pe vremea când nu se avea știință de aspirine bayer sau

dumnezeule, și purtai saboți albi de farmacistă, și când căutai o carte pe raftul cel mai de sus, nesigură pe tine, mereu în căutarea unui prieten mai bun decât tine pentru mine, încât mușchiul

mă întâlnesc după multă vreme cu ființa iubită. pacea adâncă guvernează planetele, soarele răsare la 7.50 și apune la 16.57 premize că anul ăsta va fi unul mai bun ca anul trecut, deși au murit

de azi am rupt-o cu trecutul. mă plimb totuși prin parcul nuștiucui lipsit de nostalgie, eu, caducul, plimbat în lesă de-un hăitaș gălbui. sensibil sunt, dar tolerez desfrâul. lingeți-vă cât

meriți chestii uitate, e genul tău să porți la gât chei de palate și pe fiecare deget de la mână câte o za aurită de la picioare de kereru cu tromboflebită, meriți o camee cu profil trecere, din

mă cheamă bogdan fără M, am o grămadă de ani și sunt dependent de minim zece ore de lumină pe zi... păi bogdan nu e cu M. păi am zis eu că ar fi fost cu M? dar să știți că dacă aș primi mai

dacă se va întuneca mai pe seară, sper să ți se vadă licuricii de la cota minus 2544 și tuberculii spărgând șapele abandonate din parcul național dedicat cultului personalității tale, capricioasă,

azi ne preocupă mai mult moartea decât ne preocupă crăciunul, neasemuit de triști, așa suntem: neasemuit de triști, iar tristețea se măsoară în moarte și nici într-un caz în frecvența

Exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm o situație! Se pregătește o invazie a hamsterilor. Una mare, mama tuturor pelagrelor, vermintide în stare pură, care, în doar câteva ore ne răpune pe toți, de

câteva tarlale se lăsaseră la un moment dat tulburate de ploaie pe sub asimptotele amiezelor aduse la punctul de fierbere. aburi groși se risipeau prevestind industrializarea agresivă, marșuri

despre prieteni doar de bine nu am prea mulți înspre deloc așa că bobinez bobine din zori și până la amoc ce poa să vie poa să nu și-atunci mi-oi spune mie tu ce poa să vie-ntr-un târziu de