​tratat succint despre progeniturile rebegite ale păsării cu clonț de rubin

moare vorba scrisă, se retrage mută la 02.40 noaptea în stația Colțea,

iese din scenă în pași de balet tematic, și scântei roșii, în jur miroase a ziar umed -

giulgiu pentru o bucată de telemea și doi castraveți curățați -

într-o lume ideală refuz să mai circul nocturn cu mijloacele de transport

în comun (în realitate cursele nocturne se desființaseră de mult),

așa că activitatea mea diurnă se reduce exclusiv la a-i urmări pe tinerii

care în tramvaiul 41 citesc llosa sau bolano de parcă li s-ar fi făcut vrăji specifice,

iar uneori mai lăcrimez de la ambrozie când constat că lucrează fie la cărturești,

fie la bnr. mapez zi de zi bucureștiul cu o râvnă de voyeur până mă opresc la

porțile cimitirului unde maria polevoi își restituie pe bază de proces verbal primele iubiri.

moare cuvântul și totuși, ce a fost mai întâi, vedeta sau paparazzo-ul,

întreb discret un călău inadaptat, cu ochii mici de somn.