Bogdan Geana

Un text bun, elegant și, probabil așa cum l-ați dorit ușor pretențios. Ceea ce însă îl impune, după părerea mea este polemica ce se poate naște în spatele lui și a anumitor sensuri, interpretate de dumneavoastră, cum era și firesc, diferit, de pildă, de optica mea. Iată, un exemplu:
„(Dumneavoastră) Acest cuvânt nu desparte brațele, ci le inventează. El este o reverență în fața tainei pe care celălalt o ține ascunsă... Folosiți-l ca pe o armă de lumină, căci atunci când cuvintele mor, lumea se prăbușește înăuntru, ca un genunchi zdrobit.... Trecerea noastră prea rapidă spre un „tu” ieftin a fisurat cosmosul interior; de aceea, rostirea lui „Dumneavoastră” nu mai este o regulă, ci o curățenie geometrică, o restaurare a gravitației umane.”
Eu, de pildă, când fiul meu era mai mic foloseam în dialogul cu colegii săi dumneavoastră în loc de tu, din dorința de a păstra și de a trasa distanțe și clase. Nu este vorba despre geniul meu, ci despre o lecție învățată. Orice convorbitor netrepanat fatal va avea o reținere de spontaneitate în fața cuiva care îl tratează, chiar și după ceva antecedente de socializare, cu pronumele de politețe. Dacă nu vreau să mă implic, păstrez acest dumneavoastră, atrăgându-vă la tot pasul atenția că între noi este o diferență de clasă. Desigur, e dreptul dumneavoastră să credeți că e de sus în jos, deși, adevărul este că e de jos în sus. Lingvistic vorbind avem și aici câteva excepții de acest gen, devenite regulă. Engleza face legea. În maghiară, de pildă, deși există pronume de politețe, limba vie tinde către o uniformizarea a persoanei a doua. Explicația poate veni tot prin sondarea claselor sociale ale fostului imperiu, în care Viena era centrul cerebral, iar Budapesta centrul motric, aici pătura de jos fiind mult mai pregnantă decât în Austria de azi. La fel și pe site-ul acesta, tutuiala este un semn că putem discuta de la un nivel de egalitate, politețea că păstrăm distanțele. Dumneavoastră, cred că însingurează.

Spune-mi, întreb pentru un prieten, ai vreuna și despre cum să citești poezie? Nu de alta, dar din câte știu eu, numărul celor care citesc este întotdeauna mai mare decât cel al celor care scriu. Sau e invers. În fine, uite și tu câte dileme poate naște o poezie scrisă de matale.

Dragi colegi, repet întrebarea: ce e comun în cele două poeme, și nu e nici glumă, nici figură de stil? Țineți cont că Labiș își scrie poemul în 56 și Blandiana în 62. Și că acel numitor comun, frecvent în ambele texte, este original doar în textul cel mai vechi, al lui Labiș. În cazul nostrul cel din 56. Haideți că puteți! Aștept răspunsurile voastre!

și totuși se moare... Asta e concluzia mea. Obosim. Din păcate nu mai murim de bătrânețe ca morții copilăriei. Farmaciile capătă sens. Ușor ocult, dar sens, chiar dacă nu de nivelul policlinicilor. Cât despre poet? Om să fie, că moartea nu iartă pe nimeni. Felicitări! Puțin universal textul tău, dar interesant și provocator.

Felicitări! iată dovada că ești poet. Din păcate pentru tine cu acest text ți-ai făcut un mare rău. Absolut cea mai mică deraiere de la scrierea poetic-corectă va fi de acum înainte sancționată din partea mea cu respingerea textelor tale de pe prima pagina. Nu vreau să fiu părtaș la amăgirea ta și nici la declasarea ta poetică. La succesul tău, da, mă declar disponibil.

Stimată doamnă,

poezie.ro este în primul rând, așa cum i-o indică și numele, un site dedicat poeziei, cu o ușoară permisivitate către genurile ușor înrudite sau chiar spre latura de fusion poetic. Niciodată însă, NICIODATĂ, literatura cu caracter ezoteric, ocult, sau fabulațiile cu valoare de speculație ieftină a unor entități care se erijează în învățători, fie ei și populari, pentru hoardele de ignoranți nu și-a găsit locul aici. Ceea ce ne trimiteți cu insistență de aproape o săptămână, sunt elucubrații pe teme numai de dumneavoastră știute și stăpânite, care nu își găsesc ecoul aici. Nu negăm însă că pe lumea aceasta mare mai există câțiva ca dumneavoastră, dar nu ar fi drept să reorientăm, sau să deraiem profesiunea de credință a acestui loc numai pentru a satisface gusturile unei minoritare minorități socio-culturale. Acerbitatea cu care insistați pentru publicarea acestor scrieri nepotrivite ne ridică cu atât mai multe semne de întrebare, cu cât, nu sunteți un membru nou pe acest site și ar fi trebuit să știți după ce reguli (publicate dealtfel) funcționăm.
Prin urmare, absolut toate textele de această factură vor fi blocate definitiv, împreună cu toate materialele de prozelitism religios în maniera ce va caracterizează, adică semi- (semiștiințifică, semiteologică, semidoxologică).
Vă rămânem datori pentru transmiterea o singură dată a fiecărui material, fără să trebuiască să blocăm succesiv insistența dumneavoastră obtuză.

Poezia ta este ca o matrioșka în care, după ce ai desfăcut-o pe a doua dai peste un bilet care te trimite la o altă matrioșka. Un carusel care nu se termină, care nici nu vrei să se termine.

Crește inima în mine că eu m-am grtăbit să recomand acest text. Râd însă sănătos la gândul că a trecut un an și ceva până ai răspuns. Dacă ai vrea să fii mai activ, promit să fiu și eu mai activ :) Chiar așa, lăsând gluma la o parte, ce te reține? Dacă ai ales o platformă masi competitivă ca asta te înțeleg!

Cu verbul „a muge” am și eu o problemă. Să spunem că nu mi se pare o alegere foarte poetică, îl evit ori de câte ori pot cu maximă grație.

Eu așa văd lucrurile: tot: pronume nehotărât, respectiv subiect - era: predicat verbal, respectiv verb predicativ cu sensul de a exista, a se afla. Asta este o propoziție. Nu există virgulă între subiect și predicat.
A doua propoziție are un subiect subânțeles și un predicat de asemenea verbal. Virgula existentă desparte două propoziții.

Poate greșesc, un lucru însă este de netăgăduit, și eu sunt filolog.

Ottilia, îți recunoști dilemele legate de cuie? Despre asta e vorba. De data asta am făcut conexiunea cu poemul tău, meteahnă de juxtalist, de cititor constant, de iubitor de tot ce este original.
P.S.
Ambientul este însuși mediul. Totul. Este EL.

Îm primul rând bună ziua! Habar n-am de ce nu puteți, cert e că sunteți singurul care de la update-urile de acum 2 săptămâni ați constatat așa ceva. Sigur nu e de la platforma pe care lucrați? Mai încercați și reveniți cu informații.

Alexandru, mă flatezi. Al tău, un psalm, ce mai, pe de altă parte, mi se pare PERFECT! Mulțumesc de trecere.

Raluca, 1 și cu 1 fac întordeauna 2. Altfel spus, tu propui aici un limbaj al tău, o poetică care te caracterizează pe tine, prin urmare, ai un text impecabil. Mi se pare absurd să comparăm un fruct perfect (un măr în cazul nostru) cu un computer de asemenea perfect. Mărul ca simbol este comun atât. Pentru cei care vor să asculte povești ești exact ceea ce trebuie: au tâlc, au în spate eres, au ancore vizuale. Și îmi permit să intru în sfera vizuală a lui Doru (Mihail, firește) să arunce și el un ochi. Felicitări!

Să nu îl modifici, să nu faci greșeala asta. Ulterior îl vei privi cu alți ochi, și nu e neapărat de bine. Lasă-l așa. Așa ai simțit tu în acea zi, la acea oră. Scrie altul, treaba ta, dar această „stare interioară” pentru care te-am lăudat nu o măcelări prin rațiune.

Ultimul tango la Paris. „starea interioară ocârmuiește viața”. Asta și este poemul tău: un puseu volitiv răpus de spleen. Sau de nostalgie. Greu de precizat. Minunat. Felicitări!

Bun venit și Felicitări!
M-ai surprins atât de tare încât nu am mai avut răbdare să amân. Dar trebuie să îți recunosc ceva: prima dată am citit acest poem fără ultimul vers. Și mi s-a părut impecabil. Acum citind și acel vers sunt puțin îndoit. Mi se pare că ai pierdut tot umorul și ocultul logic prin această explicație ulterioară. Mie, ca cititor, e drept, cu experiență, mi-era clar că Doamne ăsta are meandre și că întotdeauna îi trece. Rezultă și din „totul ia foc...”. Ca un perpetuum mobile. Se subînțelege că e o toană. Mi-era atât de clar că mâine o va stinge.... Nu știu ce sfat să îți dau, dar mi-ar părea rău să scrii pentru cititorii sub nivelul tău. Nu merită nimeni așa ceva. În orice caz, și așa și așa tot perfectă rămâne. Pentru cineva.

Alexandru, aici ai informația necesară: https://poezie.ro/atelier/valentin-tascu/eseu/200249/ce-este-si-ce-ar-putea-fi-juxtalismul

Îmi place juxtalismul tău, chiar dacă nu ai încă acel curaj specific de a escalada puțin limitele, până la urmă de tine puse. Poți merge mai departe. Poți corela entități mult mai absurde decât, până la urmă, logica unei scriituri fecunde dictată de producția generoasă de prune. Vorba ceea: cinci pruni din patru pruni și jumătate. Adevărul că teoretic suntem doar trei juxtaliști până acum, recunoscuți, de ce nu ai fi tu al patrulea, câtă vreme „Bonjur madam” și „2,7 ceasuri” sunt plăcerile mele vinovate. Felicitări!

Mulțumesc și eu.