Bogdan Geana

Domnule Petrea, steluța nu v-am retras-o eu, probabil că este vorba despre o eroare, pentru care imi cer eu scuze. Evident, v-o redau acum. E galbenă, dar dacă o doriți altfel colorată încercați să o rezolvați din Colgate. Merge și pe alb, dar și pe negru. Mă suprinde neplăcut elanul cu care vorbește gura fără dumneavoastră, cu atât mai mult cu cât pe acest site sunteți un autor problemă, tolerat doar din milă și în niciun caz ideal. E bine însă câtă vreme bunele noastre intenții vă fac să vă uitați statutul. Aștept cu interes să văd ce ne aduce ziua de mâine.

Domnule Petrea, dar nu aveți deloc de ce să vă cereți scuze, fiecare cu competențele sale. Aici intră, evident, educația. Totuși, luați partea plină a paharului, ați sesizat corect consecvența mea, atunci când apreciați repetitivitatea comentariilor mele care se bat cap în cap. Tocmai asta spuneam că vă lipsește dumneavoastră: CONSECVENȚA.

Ăsta este primul poem al tău unitar, așa că felicitări și bun venit! Nu este o scriere originală, plină de locuri comune și în general de tropi care nu ți-ar ridica probleme, așa că sper ca de aici încolo să prinzi curaj și să îți cauți propriul stil, construit, evident, momentan, pe ceea ce ce știi că nu îți dă dureri de cap. Nu e greu, e nevoie de puțină perseverență și de foarte multă curiozitate și îndrăzneală. De asta nu moare nimeni, eventual ne zdrelim puțin coatele sau genunchii. Rănile copilăriei. Baftă!

Mie nu îmi place acel „ermetizându-mi”, mi se pare nefiresc, mai degrabă un termen de jargon, pretențios. în rest sunt în asentimentul Ottiliei. Te-aș prefera sincer și imperfect decât nesincer, dar cu pusee. Pentru că tu nu ești ăsta, ești cel cu lunecările care ne îndeamnă să respingem poeme. Aș aprecia un exercițiu de sinceritate din partea ta, chiar dacă la început ar fi doar o lecție bine învățată.

Minunată, chiar dacă în aparență liricul pare plecat puțin în Malluri, și, zău dacă îi duc dorul. Este vorbas despre o iscusită comuniune a narativului și a rațiunii pure cu o pseudo mitologie, credibilă, accesibilă și imediată. Acesta este după mine un fragment care poate fi ștanțat pe cartea ta de vizită, de poet. Felicitări!â

„Nu îmbătrânește.
Se transformă,
Pentru că-n cer
Nu poți merge-n trup de om.”

Rețeta clasică, dar nu pot să nu apreciez rezultatul final. O enumerare, o alegorie, un carusel al absurdului. Asta te-a dat de gol. Mi-e deja clar ce poți. Bagă-te pe postmodernism, parnasianism conex și juxtalism: Dimov și Cărtărescu, Foarță, respectiv niște juxtaliști :), ca să ai perspectiva schemei și a libertăților ce îți stau la dispoziție. Sky is the limit.

Lăsând gluma de-o parte cu angajatorii, gura lumii spune că ceva similar s-ar fi întâmplat într-un elevat cerc editorial franțuzesc, când a fost ales spre publicare la Paris, Kundera. Despre morți, evident, numai de bine.

Imi place suprarealismul pe care il resuscitezi aici, chiar daca de data asta esti mai retinuta, repetand hipnotic incantatii cu rinoceri, ceea ce induce, firesteun anumit grad de psihoza. Delirul face legea.

O alegorie cum numai tu puteai scrie despre Mecca, despre recrutarea forței de muncă pentru culesul fructelor în dulcele stil Steinbeck și despre o statuie cu valoare, arc peste timp, de moaște ale lui Arsenie Boca. Știința cu care, printr-o simplă notă de umor faci lucrurile grave să pară un libret de vodevil este marca ta, pe care nimeni nu ți-o poate lua. E bine să stai de-a dreapta sau de-a stânga lui Anton, îți mai pică și ție vreun pahar de golit! Hai noroc!

https://poezie.ro/atelier/bogdan-geana/articol/14203878/vreti-sa-trimiteti-un-text-la-radio-agonia-si-nu-stiti-cum

Să faci ce facem o din ce în ce mai mare parte dintre noi: eu, Ottilia Ardeleanu, George Pașa, Liviu Nanu, Doru Mihail, Alexandru Manta și alții cu mai puține texte, dar care vin tare din urmă. Să îți înregistrezi textul/textele și să îl trimiți. Îl montăm și în foarte scurt timp va fi în heavy rotation la Radio Agonia. Îți trimit mai jos un link cu ceea ce poți faci ca să iasă cât mai simplu și expeditiv. Dacă trimiți pe whatsapp pe numărul Radio Agonia, avantajul este că îîți pot returna, în semn de mulțumire produsul final/montat, spre păstrare.

Cât despre prispa verde de lemn.... acum realizez că și aici am înregistrat subconștient un recul al memoriei, pentru că prispa noastră chiar era de lemn. Numai că, și aici vine durerea cea mare, într-un moment tulbure aceasta a fost desființată fiind înlocuită cu un perete de cărămidă, și cu o ușă de intrare ranforsată. Se vroia nu neapărat mărirea numărului de camere, cât izolarea restului casei, pentru a mai scăpa iarna de frig. Când am dat cu ochii de atrocitate m-am simțit ca Manole, contemplând înainte de sfântul sfârșit, locul în care fusese zidită Ana. Au mai pus și termopane... Prispa aia pe care se petrecea aproape totul, în serile de vară, și care altfel adăpostea nuci, coceni, fasolea și altele care tot acolo erau triate. Acolo, când am crescut am văzut un întreg campionat mondial de fotbal, cu prietenii. Astăzi e o cazemată. Tu te raportezi la Raskolnikov, pentru mine este Yoknapatawpha lui Faulkner.
P.S.
S-au ieftinit picamerele, poate pentru că vin din China? Ție îți trebuie unul de unică folosință, așa că ieși mai bine mecanizată. Ar fi interesant să debutezi la Radio Agonia cu poezia asta. pe urmă, crede-mă pe cuvânt, îți va trece greu.

Cum e răul? O tragedie de succes. Uau. Ditamai solilocviul. Aşa e şi capriciul acesta, o "polificare" circumstanțială de mod, o lunecare a tundrei în uscăciunile noastre. Frumos text, aluziv şi deloc invaziv. Ai ştiința asta de a evita ca trimiterile tale să nu ne cadă greu. Felicitări!

O frumusețe, aproape algoritmică, paradoxal străbătută de o îngânare. Aşa o văd montată. Hipnotic-aluziv. Ai înțeles aluzia? Mulțumesc.

Imi place arhetipul din închipuirea ta, m-am regasit copil fiind, cândva. La bunici, în camera de oaspeți, din față, care mi se cuvenea mie, in prelungile vacante petrecute la ei. Acolo era la ea acasa străbunica, in port muscelean, intr-o fotografie imensa, ovala, inramata, o blana de urs pe jos si Dumnezeu. Şi patul înalt sub care mi-era teama sa ma aplec si sa ma uit, ca sa nu descopăr monstrul căruia m-aş fi cuvenit. Cioburi şi lumini în întunericul din miezul zilei. Felicitări! Numai feelling. Exact ceea ce caut în muzică: poți să ai câtă voce vrei, dacă nu ai feelling, lasă-te de cântat.
P.S.
Spargi gheața la Radio Agonia?

Evident ca se mentine, mai ales ca in we as avea mai mult timp de montat. Si poti sa trimiti absolut ce crezi tu ca te reprezinta. De restul ma ocup eu. Mai vorbim despre juxtalism, e mult mai simplu decat te astepti. In orice caz, continua sa versifici, o faci chiar bine.

un orient elaborat, asta citesc în acest poem și mă declar mulțumit și plin de sens arid, cazon. Aici ești la tine acasă, probabil și datorită formării profesionale. Poți fi însă arid și cu o imagistică variată, pe care, ca să sune cât mai burlesc, ți-o doresc din tot sufletul.

P.S.
De data asta îți propun eu să o înregistrezi pentru Radio Agonia. Mersi.

Felicitări pentru lejeritatea cu care ai reușit să faci un poem oniric să sune optzecist. E ceva atrăgător aici și totodată dens, de neneglijat care, cred eu, merită exploatat, folosindu-te, obligatoriu de versificație, pentru că te simt că ești la tine acasă. Dar exagerează puțin suprarealismul. Te-aș invita și pe tine să incerci juxtalismul, ca pe Alexandru (Manta), cel puțin ca exercițiu, care oricum ți se cam pune în cârcă deși dai impresia de totală nonșalanță și cunoaștere. Juxtalismul îți oferă mai multă libetate prozodică, cu condiția să păstrezi glosarul canonului, și să nu cazi în expresionism sau fauvism. Granița este aproape invizibilă.

Da, George, așa e. Vibrația, care se regăsește sub forma asta în ambele poezii, cu un plus la Blandiana unde apare și forma Vibrator. Ca în piesa Vibrator a lui Terence Trent D'Arby, care se poate asculta la Radio Agonia și pe care o recomand cu toată încrederea.