Bogdan Geana

Ne explici şi nouă acum, după ani grei în care minți luminate nu l-au putut rumega pe Bunuel că la baza "Câinelui andaluz" e o escrocherie care mulge tenebrele din fiecare dintre noi? Sau dece procentul de vegetarieni care intra şi cumpără dintr-o măcelărie este neglijabil. Is beauty in the eye of the beholder, yes or no? Sau e felul tău de a ne transmite că în curând vei lansa varianta ta la "Istoria artelor", pentru că, după mine, comentariul tău este gratuit, tendențios şi neavenit?

Ce frumos o spui tu, Ottilia că noi toți nu suntem decât o imensă şi infinită energie universală, iar noi, ca individualități suntem animați de însuşi interacțiunile dintre noi. Dar ce se întâmplă cu absența acestora? Să fie acel "mi se cuvine"? Să fie vorba despre dăruirea fiecăruia ca pe vremuri chenzina? Visul devine marele mijlocitor şi în acelaşi timp şi marele suplinitor al regretelor de peste zi.

nu, nici vorbă. Dar e bine să știm că de fiecare dată când corectăm un text se pierde orice calificativ primit. Mulțumesc că mi-ai atras atenția. E chiar păcat de un text atât de fain.

Felicitări Alexandru, o plăcere. Acel nimeni fără negație aferentă mi-a ridicat însă câteva întrebări. Și mai e ceva. Spui povești atât de frumoase, care au toate calitățile de a deveni urban legends, și totuși, în vocabular, ții morțiș să scrii cât mai elegant și spilcuit. Desigur, am citit și eu false tratate, problema e că ele te obligă să nu le iei în serios. Ori tu scrii despre lucruri serioase. Și atunci te întreb de ce nu le creionezi mai colocvial, mai hâtru, mai relaxat puțin, ceea ce poate aduce firesc, după sine, o tușă de suprarealism? Tu decizi, textul ăsta este haios și dacă îl și citești cu falsă seriozitate, e de Radio, așa că îl aștept, fie ce-o fi.

Timotheé, tu eşti?

Nu știu cum, dar ceea ce ai scris are ceva cu absolutul descris de mine, probabil în paralel cu tine. Aici e vorba de asumare, de o anumită conștiență pe care nu o avem, ne-au crescut prost filmele americane. De unde știm că se termină războiul - bine, războaiele nu se termină niciodată, bătrânul Leonard (Cohen) o știa prea bine - câtă vreme am rupt orice contact cu realitatea. Soldații aruncă automatul și bazooka și, deși răniți, pleacă osteniți spre casă. De unde certitudinea, de unde absolutul? Cine o inventează pe Romica Jurcă, într-o lume în care ea nu există? Noroc cu pisica lui Schrodinger. nici măcar război nu e, asociem zogomotele și tensiunea cu sângele la cap, când viața e atât de simplă. Nu se poate să spui „ cum le-ar fi stat lor în gura mare și-n curul gol?” fără a înțelege că nu vom fi niciodată singuri și că ultimii sunt doar consecința plictiselii de a mai ține evidențe.

Foarte misto parabola, incat m-am simtit obligat sa duc mai departe lepaşa de la tine si de la Claudiu. Si uite asa am ajins sa scriem ode dedicate sub ochii observatorilor perplecşi unor "detalii" care ne compun: rinichi, râme, Amadeus. Rock me Amadeus. The truth is in details.

Jolanda, ai scris un text care confirmă ascensiunea ta. Am o singura sugestie: sa renunti la acel "dar". Poti sa nu inlocuiesti cu nimic, se intelege ce vrei sa spui sau sa o reformulezi "purtand insa" si fara "in ea". Eu prefer renutarea pur si simplu. Nu trebuie sa o modifici, doar sa te gandesti daca renuntand la cuvintele de legatura textul tău câştigā sau nu în lirism.

Alina, mai rar o incantație atât de bazată, antropologic ancorată în unica anamneză de care dispunem. Nici nu mă miră că Doru a percutat, Doru, autorul "horei de mai dute-n". Suntem norocoşi ca te avem aici. Te rog citeste-o, faci liniste, apesi butonul REC din dreapta si ne-o trimit mi, tinandu-i astfel de urat poemului apotropaic al lui Doru. Felicitari!

Nesfârşire de suflet, am citit un text care a umplut toate spațiile vitale, şi când sa dea pe afară a invadat şi alte spații conexe gândite pentru situații de urgență. Textul tău mă face să mă gândesc că uneori, pentru situații dramatice ar trebui să beneficiem de prelungiri. Fragmentele acelea de oameni şi locuri, musafiri nepoftiți ar trebui să îşi ceară scuze şi să iasă pe uşa din spate, cu capul plecat. Nici nu îmi pasă cum îl cheamă pe ăsta, iar dacă se prăvăleşte, să fie sănătos. Chiar nu am chef să mă mai simt vinovat şi pentru asta. Nu cer lunile înapoi, toate sunt în ordine aşa cum sunt, poate şi datorită textului tău care le ține în banca lor.

Hai citeşte-l tu, te implor!

Am să încep prin a spune că am ajuns aici datorită lui Claudiu, spre ruşinea mea ocolind mereu scriitura ta. Care este impresionanta, masculină, de front şi când suntem ieşiți cu totul din război, ca o nostalgie care nu ne mai dă pace. Pentru că eu unul nu am uitat că: there is a war between the rich and poor a war between men and women. Iar tu relatezi, plin de praf pe interior, praf de puşcă, praf de stele, praf de la demolări în cazul de față. E Tarkovsky si Mihalcov.

Un discurs coerent şi subliminal, deloc tezist, ca o respiratie de înger aburind un pahar de vin rece, sec. Valoarea perceptiilor se adună pe straturi, doar secțiunea poate alege genul, curentul şi timpul. "Se pare că acesta este secolul în care ne-am născut". Puteai la fel de bine să scrii doar atât. Se spune că atunci când ne cunoaştem pămántul se cutremura undeva...

Felicitări!

Andreea, mă uit, în măsura timpului meu la aproape tot ce înseamnă muzică. La San Remo admir calitatea, eleganța, valoarea, sensibilitatea, mândria de a prezenta lumii ceva ce e al lor, în limba italiană, fără teamă de posibile acuze de desuetudine (am documentat pe Radio Agonia piesele cele mai importante, după părerea mea), la Eurovision mă uit pentru comic, pentru calculele politice, pentru political corectnessul transformat în freak show. De ce cântăm în engleză? Vrem să prezentăm lumii poezie românească de valoare, în limba engleză? Nu mi s-a confirmat, aproape toate versurile fiind primitive. Dar spune-mi tu mie de ce vrem să mergem la Eurovision cu piesă în spaniolă? Mersi pentru perspectivă.

Am înțeles mesajul tău, numai că l-ai făcut pe Carradine să pară muzician. Ceea ce nu era. Ăsta e motivul pentru care nu l-am pomenit. Piesa e asumată, asta da, bună.... nu m-aș hazarda, de la nivelul meu de cunoaștere în ale muzicii. E un melanj de melodic metal prin ceva solvegii intercalate, cu zero riffuri, zero bass, sau chitară (Savatage), zero clape (dacă vrei Dream Theatre - adică spre alternativ)... Sigur, nu e nici maneaua lui Costi, nici șlagărul lui Alejandro și Rengle (care dacă nu ar fi fost în spaniolă era probabil potrivită pentru Eurovision), nici balada Monicăi Odagiu care era cântec cum trebuie, dar nu de Eurovision. Mulți dintre noi s-au bucurat că în sfârșit rockul câștigă, dar, ce să vezi, ne-a fentat engleza pe care o știe tot românul. De fapt aia nu ne-a fentat. Ne-a fentat cealaltă. Spune-mi și mie un hit al Alxandrei Căpitănescu, dacă ești fanul ei. Fredonează ceva! Eu rămân fan Laura Stoica. Pot să îți fredonez trei piese, fără probleme.

Am citit o mostră de versatilitate, cartonașul primordial și bine tăinuit al Enigmei, cea de-a opta minune a lumii, patternul universal al taxonomiei ca informație de bază criptată și atașată pe orice Carte de Identitate biometrică ca folder independent. Rezultatul acestui exercițiu pentru tine și al unei devoalări pentru ceilalți este ptolemeic prin excelență și totodată eterogen precum o coadă îngrijită de păun. Iar râma ta este alephul, numai că noi nu ne mai dăm seama, urmare a tuturor săptămânilor modei care se succed la acest început de an și la care, chiar dacă elementar doar îmbrăcată orice râmă nu mai pare dezbrăcată. Textul tău m-a ajutat să văd dincolo de țesătură, motiv pentru care m-am lăsat pradă creației:
Uite-o râmă la pervaz
N-are gât are grumaz

Dacă aș fi zis „through the fabric” cineva m-ar fi tradus „prin fabrică”, acesta fiind și motivul pentru care folosesc limba română. Pentru asta am și scris în română. Personal, recomand acest text tuturor celor care vor să vadă dincolo de evidențe și mai ales celor care (și acum rog să citească numai pe cei interesați) cred în continuare că Nicolae Ceaușescu e viu și că imediat după revoluție putea fi surprins la amiază, în Havana, sub un palmier, poștind un cui cu Lousi de Funes.

Felicitări Jolán, ai evoluat spectaculos, si clar, locul tău e pe prima pagină. Încearcă să fii mai puțin explicită, pornește de la premiza că nu trebuie să îi explici chiar tot celui care te citește, încearcă să scapi de niște cuvinte de legătură sau verbe care se subînțeleg. Mi-ar face o mare plăcere dacă ai citi poezia asta pentru Radio Agonia, ar fi primul tău poem pe radio. Ai un buton în dreapta, te asiguri că ai liniște și apeși butonul. Suficient să spui numele tău, titlul poemului și să îl citești, în ordinea asta. Bravo!

Doamnă, să desființeze ale vieții cutume este nici mai.mult, nici mai puțin decât începutul anarhiei. Tot ceea ce face omul pe pământ are la bażă automatisme şi canoane. Absolut totul, dacă reuşiŧi o privire lăntrică veți constata ca funcționeaza pe baza unor lecții învățate. Renunțăm la o minimă disciplină, ne prăbușim în haos. Deci, nu ştiu de fapt mesagerul cui sunteți, dar ceea ce scrieŧi este pură inconştiență la nivelul discursului, de dragul rimei.

Doru, sunt fără replică. AAA vede Eminescu, eu văd Minulescu, eşti prea voyeur şi totodată prea behaviorist ca să scapi neobservat, ce mai, numai clasici, că devii suspect. Şi cine nu te stie cum le citesti, cum prind un suflu nou la lectură, pierd tot şpilul. Ai un buton de REC, roşu, în dreapta, APASĂ-L! APASĂ-L!

Daniela, logoreea ta îmi aminteşte de vorba: hoțul strigă hoții. Să îți fie ruşine, ție şi minionilor tăi care de vineri ne tot jignesc şi ne hărțuiesc, pregătind pogorârea reginei. Şi iată, regina a descălecat. Iar ce aveți voi nu e site, este un blog nefericit cu aspect de dark web, specializat în vânzări ilegale de organe.

În orice caz, mulțumesc pentru ceea ce te fereşti să ne transmiți: că suntem cei mai buni, nu există altă comunitate ca a noastră, de aici îndârjirea cu care ți-ai instrumentat planul de a ne discredita prin terți, după care să propuneți alternativa migrării. Ceea ce tu nu înțelegi este că noi am ajuns aşa cu bună credință, fără să luăm noaptea, ca hoții, membri din alte spații. Nici nu prea aveam cum, povestea a început cu noi şi continuă tot cu noi.

Textul e minunat citit, însă te rog să îl mai trimiți odată fără nimic pe fundal. Deci liniște, ca eventual să suprapun eu sunetul de spate la o calitate mai bună. În ideea în care mai curăț sunetul, muzica de pe fundal pusă de tine mă pune în dificultate. Deci o variantă cu liniște multă în spate. Mulțumesc.

Djamal,
Ok, ți-l citesc şi eu, dar aştept şi varianta ta. Vocile autorilor pe poemele lor reprezinta "documente"asta este motivul pentru care insist ca autorii sa isi citeasca creatiile. Astept! Multumesc.