Ion si cu Maria de-o vreme se iubeau
in fiecare noapte o poezie isi dedicau
Se srutau timid pe obrajori
Si adormeau cuminti prinsi de fiori
Dar intr-o zi Ion rau se mai supara
Ascultand
nu vreau prea multe de la viata
nu vreau decat un ac si-un fir de ata
si-n fiecare zi de dimineata
meticulos mi-as pregati lanseta
iar din cutia mea secreta, cu penseta
as alege insecta.
si
Traim o era a depersonalizarii. Multi oameni nu mai stiu exact cine sunt sau ce sunt, stiu doar ce vor sau ce le trebuie - adik bani. Mi se pare cel putin grotesc ca banul sa aiba o valoare atat de
imi pare rau ca am fugit
dar poate asa sta scris in soarta
daca tu crezi ca am mintit
uita-ma! si de poti iarta
durerea sufletu-mi apasa
si macinata de tristeti
acum nu mai imi pasa
de viata
Ma uitam si eu asa pe site intr-o doara si am vazut ca cel putin unii dintre voi chiar se chinuie sa scrie ( cel putin poezie ca acolo de fapt m-am uitat :)) ). Adica, ce vreau eu sa zic? Pai, eu
Ne-apare mereu aceeasi grea-ntrebare
De fiecare data tot mai uimitoare.
Ea parca vrea sa dainuie-n vecie
Si sa ne supuna pe toti sub a ei robie.
Nenumarate minti stralucitoare au incercat
Sa
Pe aripi usoare de vant linistit
Pe raze de soare calde si dulci
Acolo unde cerul se odihneste pe pamant
Si unde pamantul tresare sub cer
Acolo esti tu, marite Inger!
Cu aripi din vata de
Incep sa ma plictisesc de aerul ce il respir,
Ma tensionez inutil si incep sa transpir.
Ce-nclestare de muschi! Ce tornada de sange!
Priveste! Corpul meu incepe a plange.
BM