Bejliu Anne-Marie

"acolo
pe tărmul înalt
te-ai împiedicat de umbra ta"

privesc ultima fotografie
ascult cum cântă ploaia în maci
mă împiedic de umbra unui gând

"pe-o lamă de Infinit
norocul ți-a zâmbit"
(foto 2)

pe tabla de șah ca o tavă goală
sau ca o masă regală
a cuvintelor nerostite
cad semințele de apă
ale încercării

"ascultă cum cântă ploaia gândului
pe floarea roșie
și pe firul de iarbă"

(foto 4)

cântă sâmânța vie a macului
prieten bun al somnului
din inima cuvântului
ascult cum cântă ploaia în noi

„la fântâna cu cumpănă și cal/ în cântec de caval/ am împărțit pagina aceasta/ între tine și val/ tu ți-ai scos pălăria/ te-ai înclinat un pic/ și/ din spatele tău/ a apărut un pitic” (/foto 3)

minge la fileu dintr-un peisaj poetico-matematic

"șapte rotocoale de fum
și-un abur
din mijlocul căruia au apărut ei" (foto 4)

firul de poveste crește
șapte rotocoale rare
deschid umbre pe cărare

fir păscut de cal absent
liniștea-i vestită clar
Doamna inimii: - I-un dar!


"aici ne-am întâlnit la răscruce
și ne-am făcut planuri" (foto 5)

am înțeles "că-n orice rău/este loc pentru bine/și invers"

cuprinzătoare "rama de la mama"
prinde în ea poveștile, copilăria, treptele scării scărarului, cu toți miejii mereu proaspeți ai tainei sale

"zilei de ieri ii este destul dacă-i dau
și ziua de azi

așa s-au obișnuit ele
zilele mele
să nu-și mai ajungă"

imaginea fuge mereu înghițită de apele clipelor prezentului trecut. o perpetuă reîntoarcere la inocență prin dar.

un du-te vino, flux-reflux al apelor mării și în toate ecoul gândului bun din inima țipătului pescărușilor într-un răsărit mereu nou, al vieții.

"de la soare-răsare
cu ținte-n talpa dreaptă
spre una din ele
alerg"

cu rațiune și înțelepciune, înțelepciune și rațiune, pornit mereu cu forța soarelui neatinsă de umbrele pământului, spre sau mai degrabă devenind una din ele mereu, sau armonizându-le în punctul de foc al călătoriei întru căutare.

(am luat invers textul după cum i-a fost cursul parcursul prin gând-suflet-inimă)

este ca o spovedanie a ființei în plinul bucuriei de a fi

privesc în ochii Pictorului
bucuria cerului
când firul de viață
învață răs-învață
sfânta iubire de frumos
de larg deschis
de mișcare a valurilor
împletind gândurile curate
azurul și în piatră cântă
dar în culori în suflet în inima omului
privitor
privesc în ochii Pictorului
și mă simt mesean la cina de taină
a bucuriei de a fi
reflexie a Iubirii Lui
pe pământul ars de doruri de patimi
de nimicul mic
și atunci mă adun
în sfera de gânduri curate
rostogol pornesc oglinzii imaginile
de dincolo de hotarul
dintre pământul care sunt
și sufletul
apoi spiritul care mă privește
îndelung răbdător
să învăț zborul fără aripi
fără instrumente complicate
acel zbor liber cu adevărat
sub palma larg deschisă a Domnului

"privește în ochii Pictorului
și spune-mi ce vezi"


eu stau de vorbă cu El
El nu vorbește
vorbește prin cuvintele mele
atunci când sămânța de înțelepciune
este gata să pocnească
râzând curat ca un copil
când aruncă bulgării de zăpadă proaspătă
spre cer

mi-a spus un pescăruș
de aici din câmpie
că el prinde zborul zburând
și-l mai are în inimă

eu cum să zbor
gândul îmi este aripă
și-apoi marea o iubesc
de câte ori scoica iubirii
poposește în palmele mele
o duc la urechi
și îi ascult cântecul

deschiderile spre Infinit
le cântă cerul în fiecare dimineață aldină
în care pășesc înfrigurată acum

tainele Infinitului
sunt și în miezul de nucă
dacă nu o privești doar ca pe
miezul dulce parfumat
bun de mâncat
ci ca pe un cântec
anume lăsat să zburde
printre inimile mirenilor

"dacă stai de vorbă cu El
afli ce înseamnă să iubești marea
și lumina deschiderilor spre Infinit"

când icoanele cântă
poposesc în palmele oamenilor
coborâtori din bucurie sunt
și atunci fereastra-icoană
devine pe pământ
ochiul omului-icoană

prin el poți deschide
căile Infinitului

de ești credință pură
în ființa ta
fereastra e deschisă mereu
tu doar privești și călătorești
în inima cerului cer

1.solitudine independență
forță interioară se întrezare
de undeva de sus privește sufletul
inima caută soarele în fiecare dimineață

"se vede-un cocor
și-un soare-n stufăriș"

2. tristețea zâmbitoare
prinde la răsărit frunze
uneori iarna poate fi primăvară
dincolo de zăpezi fructele adevărului
umplu de semințe răsăritul
ghinda cade pe pământ
se afundă în el sub talpa prezentului
degeaba nu-i nicicând

indiferență sau pură tăcere
tușele ascultării
dincolo de oglinda superficială
se aștern pas cu pas
nu opresc graba omului dar o domolesc
întru bucuria curgerii firești a drumului

"și-a făcut tristețea-n tine rădăcină
de-ar face-o coroană frumoasă..."

3. fără autocunoaștere ți apoi cunoaștere
ajutorul e sec
echipajul se destramă

4. și un coșmar are sămânța lui de bine
bucuria reîntâlnirii naște tabloul răsăritului
o regăsire și o renaștere zac în orice ramă
pot surâde sămânței de bucurie oricând

5. e o bucurie infinită să fii roditor
mai ales într-o baltă sărăcită
de pești
dar plină de nuferi
sub soarele aflat în orice colț
al zilei
cea fără de hotare

"...le-ai îmbrăcat
în Bucuria vieții tale
cu înmulțirea talanților
......................."

"s-au sălbăticit anii mei
din ce în ce mai exotici
până am ajuns în anul acesta
care poimâine trece-n anul următor"

ne strângem în noi zbaterile
adunăm pașii
din labirintul
întrebărilor ființei
alergăm mereu
către izvoarele curatei bucurii

final de an început de poveste
în trup de an nou
filele cer cu îndârjire
să ne fim să fim cu El
cu noi înșine
în propria poveste

"când însetarea mea s-a făcut și ea
atât de sălbatecă
că n-am mai vrut să beau apă
decât de acolo
de la izvor"

vizibilitatea țintei
eliberată de hotarele
gândului sărac
crește setea de a fi mereu cu El
în noi
întru deplină regăsire

"orele și clipele mele
s-au strâns împreună-ntr-un gard viu
împrejmuind casa Tympului
întinsă acum între gardul din nuiele de la Voivodeni
până la jumătate de Infinit"


viața darul cuvântul
prinse-ntr-o grădină mereu vie
copilărie și mereu acum
în căutarea punctului în care infinitul
își deschide larg aripile pentru zbor

gândul îmi zboară la cheia mamei tale

"când mama era domnișoară
-----------
--------------
----------------

deschidea ușile
cu o Treime din Infinit"
- ( http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14038968/peronul_s-a_umplut_de_lume )

s-au adunat sorii
în bucuria copilului
vrabie de dor
ciugulește firmiturile de azimă
mâine în zori
se va umple zăpada de bucurie
copilul umple taina
altarelor de gânduri
cu aurul vechilor povești

"un copil
cu părul de aur
dintr-un colind
ciugulea"

cântă versul prin
darul gândului darul zicerii
darul bucuriei de a fi
în jarul visurilor
echilibrul aparent fragil
al jocului
al realității
odihna trupului
în ramura vie mereu în schimbare
a formei sub care apa
hrănește ființa

"o barză/ într-un picior/ pe lavița unui nor"

mâine în zori
se va umple zăpada de bucurie
din tainul colindului
în jocul copilului neasemuit
toate și tot vor cânta
în pasul mereu dintâi
în colbul drumului
în colbul vieții
mereu proaspătă cântare
proaspăt joc
seninătate liniște în toate
acum mereu
un trecut în cânt
prezent mereu
trecut în cânt

"tot ce era
și ce va fi
se adună-n acum
la drum"

de la 1 la 0
liant este alunecarea blândă
a roții
gări în gări în gări
unică mișcare: rostogolirea
aglomerație
de gânduri de visuri
de ființe oglinzi
unică mișcare
rostogolirea neîncetată
a bilei
prin "holul" bucuriei
de a fi
mereu copil
cu jocul râzând
în pletele aurii

"trenul trage la linia 10
peronul s-a umplut de lume"

dar cum poți știi - ști*

spui tu

"cu cât este mai întuneric
stelele devin tot mai strălucitoare"

fiecare stea ascunde în ea
lumânarea aceea tainic aprinsă
în sufletul mireanului
deschisă-i e calea spre sine
dar cum poți știi
cum să aprinzi lumânarea tainică
dacă te alături celor care

"umblă-ntr-un gând încâlcit
printr-un teren noroit"

încolțește sămânța
după o prelungă putrezire
în tainele pământului
ploile aștern înălțarea
cu fiecare picătură de apă
din izvorul sfânt al bucuriei Lui

"după atâta drum
Marginea Infinitului înseamnă acum"

lungă Marginea Infinitului
în acum
inima înțelepțește mireanul
și-l poartă
pe apele repezi de munte
unde valea-i largă
sau îngustă
după cum pietrele le calcă
sau le atinge sau le privește
trezit de gândul dintâi
născut în conul bradului
de pe creasta cea mai înaltă
a devenirii


"tablourile-au plecat rând pe rând/ cel mai licitat fiind/ așa cum te-ai așteptat"

între da și nu
până la "da" ul dar al Lui
în "galeria cu licitație"
pereții
rămân albi sau albaștri
până când
"fata cu cercel de scoică"
ridică o cortină imaginară
din care t-ymp-ul
redevine posibil
ceea ce pare a fi imposibil
acum

cel de azi
nivelat de durere
cunoaște cântecul bucuriei
și-l exprimă clar
cel de ieri
era mim al bucuriei de a fi
cel de mâine
va ști mai mult "a tâlcui"
bucuria de a fi
în oglinda neciobită
de patimi

-----------------
"cel mai mult mi-ar fi plăcut
să fiu același
ca cel care mi-a spus
să căutăm împreună
urmele lui
pe apa"
------------

El nu tace
continuu se aude rostirea Sa
El caută împreună cu tine
cu fiecare dintre noi
urmele pașilor Săi pe apă
pașii care transced umanul
cu nevoile necazurile tristețile
iluziile -roade ale minții
tulburată de frica de a fi
ceea ce suntem
din primele gesturi
ale modelării noastre
de către El


azi
printre șuvoaiele de apă
ale cascadei
Ioan cel de azi
prinde vie în inimă
suflet spirit
forma născută
întru bucuria curată
profundă
a piramidei Iubirii Lui

ce șoptești în auria
formă blândă dulce coaptă
magule cu gând în glugă
în sacoșă rămân visuri
când minunile se-ntâmplă
vântul bate tace cântă
râde pe-un bostan
și-așteaptă

nu știu ce așteaptă
vântul
nu știu ce aștept și eu
când în pasul zvelt
al firii
timpul cântă și descântă
toamne umbre-n primăveri

galeria-ntunecată e un tren
tunel prin care
toți ne fugărim trecutul
prin prezent
în așteptare

nu știu cine e bărbatul
rămas pradă frumuseții
"fetei cu cercel de scoică"

dar citesc aici minunea:

"lucrurile-s luminoase
dar umbre groase
sprijină această lumină"

flori din soare cântă cântă
umplu sufletul de rouă
amintirile-s în clipe
tușe groase de-ntuneric

nu e negrul din furtună
ci e visul lumânării
reaprinsă-n ceas de taină
într-o simplă rugăciune
de ființa gânditoare
reîntoarsă-n vocea firii

scriem în oglindă gândim în oglindă
dar oare cum s-ar arăta sunetul în oglindă

"- ușor tulburat/ aplecat pe comoara sa-
Fratele Grădinar
cel care ține-n trupul lui
focul soarelui
ridică arătătorul dreptei sale spre cer
aplecat spre pământ
spune"

privesc imaginea
și mă dumiresc tot mai mult
că verticala e aceeași oriunde o trasezi
și cu orice braț îl trasezi
stânga vindecă dreapta
dreapta vindecă stângă
și toate într-un tot spre El întru bucurie
aleargă sub copita calului
veșnic învățător blând întru cele sfinte

"nu mai caut nimic

Grăuntele de muștar
visează să se miște
muntele di el"

un nouă suspendat în infinit
deasupra treptelor de piatră
dimineață de cântec
și pașii prin piatră
ai grăuntelui de muștar
da. nu mai caut nimic.
muntele umple spațiul
dintre două bucurii
prinse în amfora celei unice
în plin zbor al gândurilor

aripi și valuri valuri și aripi
într-un răsărit de început
și-o înserare promisă a-mi fi
izvor de cuvinte
când banca așteptărilor
lasă trupul poeziei
să-și odihnească versurile
înainte ca glasul timpului
să o rostească
mereu într-o zi de luni
undeva la răsăritul toamnei

ora 6:30
și un strigăt de copil flămând
răstoarnă lumile
cu nerăbdarea luminii
de a săruta luna
în plinul metaforei vieții

"singurele repere sunt niște zări
fără a ști că a fi
este verbul esențial în viață
dacă-și are rădăcinile înfipte-n pământul primului verb
a iubi"

și-atunci începi să scrii
"păianjenul" țese portativul
pulsul inimii omului imprimă viața
cântecul cuvintelor crește
odată cu mișcarea inimii tale
până când devin fluid în inima inimii tale
în clipa creației
și reușești într-un târziu
(niciodată prea târziu)
să pătrunzi adevărul spuselor de aici

"Nu ți-am dat un pod de piatră să-mi cânți “Podul de piatră s-a dărâmat”."

din miezul nucii-n care te-ai ascuns
fluid subtil al nașterii din soare
din versul tainic al poetului de vânt
lasă-mi rogu-te pe-o falie de lume
pământ atât cât pot să te respir

"De fapt, nu ți-am dat și nici nu ți-am luat nimic. În schimb ți-am promis că te voi însoți în demersul tău spre propriile amintiri."

în carnea mea
mai zace câte-o tâmplă
și-un șarpe urcă sinuos prin gând

frica îmi cerne umbra printre ramuri
luna îmi vede pasul printre-oglinzi

și râd și plâng în cartea ta
prin glasuri
cuvinte strigă și-mi șoptesc...

nu sunt

nu sunt iubire sunt prin abur fiere
sau poate-un vis trecând
prin roi de cânt

și în cântarea mea
prind emisfere
de bucurie clipa-n unghi
arzând

nici nu mă tem
nici nu pot spune versul
în care iar și iar
m-am regăsit umplând
amfora lumii cu lacrima tăcerii

copil de curte sunt
joc apoi sar
pe un șotron de vânt

"Pe plaja mea sunt un Călăreț provenit dintr-un orb vindecat prin dragoste. Orbul tău era doar un exercițiu de vindecare."

ești vis și jar din focul alb al firii
nu-mi ești nu-ți sunt
suntem din ploi de gând

pe-o falie de viață călători...
nisip în vânt

"Scriu cartea despre zâmbetul printre lacrimi, chip și viață, dezvelind și învelind Misterul, pentru a obține efectul permanenței însoțirii și coparticipării. În turnul de scoici, doar tu ești principiul masculin, restul: scoicile, pietrele, frunza, floarea, apa și algele sunt cele șase zile ale creației, principii feminine."

cu fila-n mână cauți simplul gând
de-a regăsi în liniște cărarea
te însoțește fir de-argint umplând
tristețea bucuria neuitarea

se umple spațiul cu un cânt
sunt

"versuri ce-mpletesc lucrarea lui a fi cu a nu fi/ Într-un cuvânt(ul) rătăcitor-răscolitor-tulburător și tandru/ dintr-un nume/ Alexandru."


îmi caut scoica dăruită întâmplării
de-o vei găsi
semnez nisipul ud
cu unica-ntrebare a vieții lumii
sunt - suntem oare
iubire în privirea acelui Chip Prea Blând?

Voiajul e pentru sufletele care vor și văd bucuria sensului menținut mereu spre înainte sau mai corect spus spre Înalt transformând pragurile dure ale vieții mereu mereu în bucurie, lumină iar coborârea aparent inevitabilă în permanent urcuș.
Spunea un bunic nepoatei lui: /E mai ușor să ajungi în piscul muntelui decât să vezi priveliștea așa cum este ea cu adevărat./

nu știu să spun
dacă-i punctul pe i
sau punct din trupul lui i
știu doar că-i un început de poveste
cu cântecul țărmului


"mă iau după cântecul țărmului
să ajung pe buza cărării
de unde
stelele se pot vedea cum se sting
ciupind în sufletul meu
câte-o coardă subțire
îndelung cântătoare"

în prima fereastră
văd pescărușul
care-i aduce poetului
mărul inorogului
în timp ce Poetul scrie
o scrisoare din Insula cu stuf

și mai văd că din versurile Poetului
curg pe ape cunoscute necunoscute


în ultima imagine
văd noptiera poetului
dacă trec de aceste suprafețe
intru în Povestea Tunelului a lui Ernesto Sabato

Când ai spus, Colombina în verde m-am gândit la Doamnele verzi ale lui George Sand.Apoi am văzut că-i vorba de-o lucrare celebra a lui Nicolae Grigorescu:


http://www.artmark.ro/2013/02/o-opera-celebra-a-lui-nicolae-grigorescu-disparuta-in-timpul-persecu%C8%9Biei-sovietice-din-anii-%E2%80%9850-a-fost-descoperita-la-o-familie-de-francezi-langa-montpelier/


Acum am înțeles ce-ai vrut să spui aici:

“colombina în verde e în pericol
unii oferă mai mult”

Licitația de Primăvară organizată de Artmark miercuri, 20 martie, ora 19:30 la JW Marriott Bucharest Grand Hotel…

Ce bine ar fi să pot ajunge azi la licitație, si peste trei ani, Cazinoul din Constanța va fi redat traseului turistic unde vom putea bea o cafea la nisip...

"unu și cu unu
fac lucruri noi"

"nu noi suntem cei care conduc lucrurile
ci ele
de duminică dimineața
până a doua zi
după joi"

adormirea noastră e continuă
prea multă vreme
tresărim la un moment dat
și începem a "vedea",
"auzi",
"simți"


citindu-te
mi-au revenit în minte
versurile din Glossa eminesciană

"Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine."

aparte pentru sufletul cititorului,
al meu,
răsună...

"sub măslinul sălbatec
au încolțit semințele
din florile dorului"

"să fie acesta momentul"

creanga primește zăpada cu o plecăciune
se scutură cuvintele odată cu mugurii uscați
râde omul și palma lui primește darul
sărbătoarea începe mereu cu o altă filă deschisă -
redeschisă în închiderea
dintre un an gârbovit și un altul nenăscut
sacul plin de umbre se arde la foc mocnit
râsetele explodează pe aripile colindului
și omul cu fruntea plecată prinde glas
în rugă rotund aruncă încă o umbră în foc
perpetuum mobile al umbrelor...jocul începe...reîncepe...

argintul.
negru strat
lasă desenele să se nască.
dincolo de oglinzi,
tâmplele zvâcnesc a nou.
uși închise.
dincolo de porți,
încercările pulsează.
într-un strigăt de pasăre.

cu stimă,
Anne Marie Bejliu