Poetul caută numai poezia
Restul îi par atât de mici
Pe lângă umbra ei.
Poetul e un cerb
și nu, nu-i nici o metaforă,
un cerb printre blocuri rufoase,
printre atâția pietoni printre
Tigrii de cașcaval lăbărțându-se
Peste țâjnetul sângeriu al viorii –
Tibii metalice sfărâmate,
Granituri stoarse de măduvă.
Frucutul pleznește-n arteziene
De dulce puroi,
Păstrăvi galvanici
Merele scăldându-se în roșeața livezii.
Terenul tremura de tropotul trenului trecând,
șerpuiau șușotind șinele șiroaie de șoapte și
urletul lung unduia în urechile unor umbre uriașe.
Cerul
Mărul se ghemuia în priză ca un elefant sub urechea unui arhanghel,
îmbătându-se cu sclipirile verzui ale budincii de arpagic -
monstru pândind printre tăiței.
Nu putu adormi. Se întreba
/ De
Ciocanul cui bate
în poarta de-alamă a sorții -
României, vis de propășire,
al acelei fiare roșii
în tâmpla frântă-a țării,
ca ultimul cui
lemnul crucii lui Crist
împungând carnea lividă
a
O neagră perdea pentru elefantul soldat.
Croșeta o egretă în laptele-amar – puroi și diamant
În ecartul dintre aripi aerul moale păștea
Mai sărată, mai mierea subțire a zilei de
Mai elefantul
Vânătorul își ascute fruntea
să cearnă fulgii de diamant.
Trecu un ceas,
o noapte, o iarnă, un copac.
Dar în făina nopții se culcase,
pân` la cioc.
Un biet poet cu sita spartă,
O poezie cu
Din îndoitura de lumină searbădă pâlpâind deasupra monoliților cenușii
ca dintr-un arc săgeți, noaptea țâșnea coșmaruri,
în pulpa pernelor pe care locatarii își odihneau frunțile mucezite de
Când sărutul tău frige ca ciocolata caldă
Pe buza paharului de plastic, de la automat.
Când rujul tău cu aromă de brăduț odorizant
Mi se topește ca untul în gură.
Când parizerul sânilor tăi
Prima dată trece.
se face-o oră, o noapte, o iarnă,un stejar
și de unde nu-și varsă albinele mierile de sărate,
se-ntoarce, mai întâi ca un mic condens în colțul ochiului,
de-I ajunge o silfidă
O lumină subțire,
prelung
prin perdea.
Un suspin închide
linia pleoapei-
boltă de granat.
Umărul lung,
de dantelă
si umbra ei roză.
Din sân, lăcrimând
fraged pe gleznă
un crin.
Cândva, pe maluri cu buze de brocart, brodate în sare
Adierea clară a șoaptelor legănate-n argintul aripilor lor,
Cu urechea culcată pe-o scoică, în sclipirile perlei
Ca într-un cer albatroși de
”Cum se manifestă?”, întreabă doctorul.
”păi cum să vă spun…să vedeți:
Într-o după amiază banală de-octombrie
În colțul unui suspin un câine
Încolăcindu-se ca un leuștean scămoșat
Pe gâtul
Genunchiul fiorului pleacă, aproape-atingând,
aproape coroană firului ce unduie-n cerul de obsidian,
Mai negru decât umbra sânului morții mamei,
Obeliscul spaimelor grele de marmură neagră.
Sori
Elefantul soldat
În armură de plastic
Surâsul zincat și-l ascute.
Elefantul soldat
Râuri de granat
Fiindu-i buzele rănilor
în care-și înmoaie
urzeala toate ecranele.
Elefantul soldat
Îl
În carnea albă a sticlei taie cursorul
Lipicioase aldine, buricul limbii
răscolește miliardele fire siderale,
se-nfige în mouse și scapă-o săgeată
și-n ochi îi flutură negrele șiruri
Buricul limbii deschide fereastra
În sticlă albul adânc taie
Arătătorul semn, de întrebare
Ești?
Într-un font departe, același
răsună în ochi
și oarbă e și fereastra
da
Cf?
Nik, ma km
În șalul de mătase ce părea zăpada călcată sub talpa pașilor mei
Te-aș înveli, întocmai cum ceața câmpii matinale ascunde sub voaluri,
Tulbure broderie, milieu aburind, plutind peste lume
și ca
Ce noapte - trebuie c-a fost noapte -
orfană de lună, cu-n cer sidefiu
în sclipiri înghețate,
când demonice șoapte,umbre
lascive valsând pe retină
tăiară în două
talpa arcuită
a iubitei –
E-un hoit tot orașul
și-un soare slut ca un neg zemuind se zbârcește pe cer.
Peste praful fierbinte, pată de ulei puroiul se-ntinde -
gangrenă lungindu-și în carnea-mpuțită băltirile
De unde se lăuda c-ar putea răsturna Pământul Arhimede
Ai luat punctul și-apoi în el ai înfipt gândul, ca pe-o sămânță
De ploaie cerul în nori, învolburându-se-n valuri de abur violet,
căzând
Iubito, tu, fragedă dimineață, întinzându-ți roua privirii
Peste departe al clipei hotar, însetată și rază,
ochi de felină storcând noaptea
până la ultimul strop de lumină.
Ca o adiere