Poezie

Poemul sferă

16.02.2015

1 min lectură·16 februarie 2015

Mediu

De unde se lăuda c-ar putea răsturna Pământul Arhimede

Ai luat punctul și-apoi în el ai înfipt gândul, ca pe-o sămânță

De ploaie cerul în nori, învolburându-se-n valuri de abur violet,

căzând peste lume-n rafale, topindu-se-n mare.

Ciupind învelișul de lumină cu buză de moarte,

ai deschis în carne-vie gândul și din fruntea lui și din piept

șiroiau cuvintele

ca în vreme lui Nero, din venele unei copile creștine,

(ca să-și păstreze ne-atinse petalele fecioriei)

sângele cald,

și tu le-adunai în palmă și înveleai cu ele, ca-ntr-un staniol orbitor,

gândul,

crescându-l într-un cerc, mai târziu într-o sferă, până la urmă

într-un poem perfect.

Și eu m-am uitat cu steaua privirii mele strălucitoare

ce-ți vede la milioane de ani lumină în suflet

și-am putut să-ți strălucesc în straturile de vopsea întinse,

de-alungul primăverilor, pe-un gard din scânduri, îngrădind o livadă,

fiecare bătaie a inimii într-altfel colorată,

alcătuind poemul curcubeu,

perfect ca lumina.

ăă

001.656

Bartolomeu Georgescu. “Poemul sferă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bartolomeu-georgescu/poezie/14065615/poemul-sfera

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.