Poezie

Oglinda

22.02.2015

1 min lectură·22 februarie 2015

Mediu

Prima dată trece.

se face-o oră, o noapte, o iarnă,un stejar

și de unde nu-și varsă albinele mierile de sărate,

se-ntoarce, mai întâi ca un mic condens în colțul ochiului,

de-I ajunge o silfidă să se scalde pân la coapse. Cam o oră.

Se răstogolește și se-adună, de se face ghem de raze de lumină

Peste coaste, cât o noapte, strălucind în chip de lună.

Mai apoi se trage-n cer, ca o damă plictisită, în duminici fără soare

țese fulgii cu răbdare și-I așterne peste lume, diafană o perdea

cu fir alb și lung și iarnă – broderie de cristal.

An de an aceeași scenă, până uiți că te-a cuprins,

Valul moale, sânul mării, roza buzelor de sticlă, brațele de porțelan

Într-o cameră cochetă, toate adunate pe-o servantă de stejar.

Și tu treci, privind la ele, ți se par de ne-nțeles și-ntr-o zi,

Ieșind pe ușă, ai să te oprești în prag: nu cumva, privind oglinda

Într-un rid ai s-o zărești?

001.565

Bartolomeu Georgescu. “Oglinda.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bartolomeu-georgescu/poezie/14066102/oglinda

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.