autorul pe care îl cauți nu mai există acceseaza l

Crucea mea e o poezie perfecta despre o realitate a oamenilor care uita ca nu doar ce e la suprafata conteaza, ci si interiorul. Multe lucruri par perfecte in aprenta... ,, Să nu te mire faptul că nu o port în spate/O țin întotdeauna în stânga mea, la piept.\" Genial final si u gand care merita sa reflecta. Oricat de grea ar fi ,,povara\" normalitatii nu trebuie urata, ci luata ca pe un dar ca avem macar si atat. Nu trebuie sa cadem in patima desarta de a ne vrea zei, cand putem fi oameni si doar atat. Strange crucea aceea mai tare la piept... ai sa vezi ca ti-e inima si cei pe care ii iubesti.

Un cerc al vietii. Poetul vrea nemurirea sa vada totul in doar o secunda, si de ademenea lumi fictive, neaccesibile nici unui muritor de rand. Comparatia ,,ca o lacrimă de miere\" induce senzatia de incetinire a timpului intr-un mod frumos, prielnic eului. Iubirea se scurge incet ca un nectar.

Frumos din pricina ca reflecta o realitate in care contrariile se atrag. Ideea poetica e buna, desi nu neaparat originala, poezia poate fi insa realizata mai bine daca o faci sa para mai naturala- puneti amprenta in poeziile tale, regaseste-te in ea si apoi si altii se vor regasi in ea. Asa nu vor fi doar simple vorbe. Poezia e un gand lucid venit din inima si din memoria afectiva. Contrariile care se atrag sunt o realitate inca nevazuta de multi. Majoritatea considera asta doar o idee poetica.

O intrebare... Pentru ca te-am mai citit si imi pari de perspectiva, dar in vers alb. E oricum doar o prima impresie. Ah, intrebarea: De ce nu toate intr-o poezie?

O viata singura, atata are omul. Si atatea morti... Ah sarac de sufletul meu care a murit de atatea ori caci mintea-mi bogata nu-l poate ierta. Te referi in aceasta poezie pe alocuri si cu un contrast bine nuantat la moartea spirituala(,, de cîte ori am murit, Doamne,/și m-ai sărutat cu gura violet/a infantelui\"). Sunt cuvinte pe care nu le recunosc, dar ma voi interesa din comentarii si dictionare. Trebuie sa recunosc ca de la poveste de neadormit un copil impuscat mi-ai provocat o puternica impresie, o poezie geniala era, iar aceasta impresie se contureaza intr-o dorinta continua de ati vedea si noile creatii care imi par acum sub lumina inspiratiei. Cu siguranta o sa te mai citesc. Stiu ca o sa mai scrii.

Imi place ce ai scris. Am citit-o entuziasmat ca un copil sa vad finalul. Intre timp mi-au crescut aripi si mie si a aparut din nou archangel-ul ala cu permisu. I-am spus ca-l bat de-i sar fulgii daca nu ma lasa macar sa incerc sa zbor! :)) O singura intrebare de sfarsit: Zborul e ca mersul pe bicicleta?

... La multi ani!!! Mereu am spus-o: Cei nascuti astazi stau sub semnul stelei talentului si sunt protejati de ea. Multa inspiratie in continuare. O sa citesc de astazi proza ta... si poezia la fel. M-am alaturat si eu celor care iti ureaza numai de bine. Inca n-a batut ultimul ceas...

Buna seara domnule al-bastru. Imi place ce ai scris aici, motto-ul si biografia! In fond, poezia ta despre domnul \'M\' care ti-a deschis usa catre visele noptii, catre zorii diminetii, catre viata care o traim zi de zi este cat se poate de veritabila, reflectand realitatea. Totu-i autentic si se simte din profunzimea versurilor. Finalul ,,Domnule ‘M’, ma lasi sa caut?\" e superb. Sper sa mai scri. Vad o nuanta de nuantare a nuantei realitatii. Si cu atatea cuvinte tautologice: mai multe nuante.

De cand am vazut titlul ,, poemul nepoetului\" am spus: In spatele acestei poezii daca dau un click se ascunde un poet. Interesanta punerea Alexandrei in oglinzi paralele cu toti poetii. Am observat ca apare in multe poezii. E proiectare angelizarii tale proprii- o iubita perfecta, sau una reala? Poetul scrie ce simte. Imi place. E conform crezului meu poetic.

Induiasatoare poezie si mai ales fotografie. Recunosc ca m-a atras titlul pe care acum il inteleg pe deplin ,, poveste de neadormit un copil impuscat\". E superb... Sa nu-l uitam astfel pe el si pe ceilalti ca el. Sa-i uitam pe cei care au facut asa ceva? Nu! Sa-i tragem la raspundere pentru faptele lor! Poezia e ca o melodie trista dedicata copiilor caci datorita unor rime interioare are muzicalitate (,, sub pașii grăbiți ai tovarășilor președinți\"). Pe langa titlu si fotografie am remarcat si o metafora superba: copii ,, își hrănesc mamele cu sînge și lacrimi,/spunîndu-le povești din somnul neînțărcării\". Rolul este aici inversat; mamele ar fi trebuit sa hraneasca bebelusii cu lapte si tot ele sa le spuna povesti. Acum vor fi pe veci bantuite de moartea copiilor. :(( Te mai citesc caci tu duci la realitate- cuvantul! M-am intristat putin...

In sfarsit un jurnal!... De fapt o pagina de jurnal. Nu sunt dezamagit, e superb. Deja nu mai puteam sa suport atatea ,,poezii- jurnal\" din care nu inteleg nimic. Jurnalul nu foloseste sa destainuie ideile tale pentru ca in dimineata o mie si una sa sti ce gandeai, ce simteai?... asa cum faci tu. Aparent doar simplu si o nuanta de profunzime. Esenta o face paralela dintre somnul tau si al ei. Asa-i ca-i frumoasa cand doarme? Mie fetele imi spun ca dorm ca un bebelus. Asa sunt de simpatic. De-ar sti ele ce visez? ,,Ea doarme, parca i-ar fi singurul scop in viata. \" Nu stiu ironia poate-i meritata, dar... poate viseaza?

Place mult... Inca din titlu( ,,Tomografia unui sfant autocritic\" ) si pana la ultimul vers (Eu sunt primul in nimic)se contureaza un oarecare orgoliu. Ti-e frica sa-ti creasca aripi sa nu te certe ingerii? Nu mai bea Red Bull. :)) Ironia unei vieti este greu de pus in lumina si se pare ca asta faci tu aici. Destul de reusita poezia ta. Are un ,, ceva\".

Ochii mamei seamana cu toamna care isi plange frunzele moarte. Lacrimile unei mame seamana cu cele ale lui Iisus, sunt pline de bunatate. ,,lumea încape într-o lacrimã\", insa intr-una sincera. Ce plange oare poetul, mama, natura? Singuratatea... Aripile care se deschid seamana cu bratele mamei- ofera siguranta. Ilustru parca- lumea nu-i cum e, ci cum o vedem, iar pentru tine este trista si incape intr-o lacrima. Senzatia poemului este aceea ca desi trecem peste momentele grele, nimic nu va mai fi la fel( ,,căprioarele/nu vor mai bea niciodată/din palmele tale\" ; ,,soarele/nu va mai răsări peste luturi/ ca mai-nainte\"

Copilaria ca un ,,înger fugit de-acasă\" imi da senzatia ca aceasta este conditia paradisiaca. Mereu inocenti si in siguranta ,,între aripile învelite una într-alta\". Fondul si profunzimea poemului este data de ultimile versuri pregatite parca de intreaga poezie: ,, străinul ce se întoarce pe cealaltă parte,/ mereu pe cealaltă parte,/
visând.\" Strainul acela este chiar copilul din tine, insa privindu-te in oglinda nu-l mai recunosti. Poate ti-ai pierdut capacitatea cea mai importanta a copilului si esti inapt sa mai visezi. Ei bine, nu esti!

Toate poeziile tale pun in lumina un fond trist, in care moartea, ingerii apar ca pretext pentru a contura pierderea unei iubiri. Trairea e reala. Lumanarile nu vor sa se stinga in ploaie- e un lucru bun. Ai putea sa citesti ceva si de subsemnatul cu influente morbide. Vei zambi din cauza unei oarecare asemanari. Cu siguranta poezia este scrisa pe baza unui sentiment profund, dintr-o lume in care verosimilul si-a mai pierdut insa din afectivitate. Pentru ce scrii tu in afara de inimi? Sau pentru cine?