Anton Potche

Astăzi Deniz Yüzel a demisionat din funcția de președinte al organizației de scriitori PEN Zentrum Deutschland. Multe medii din Germania îl citează cu motivul: „Nu vreau să fiu președintele acestei dughene de cârnați fripți.“ Iată ce a rămas din „Volk der Dichter und Denker“ – poporul poeților și gânditorilor. O ceată de certăreți.

Ingolstadt, 13.05.2022
Anton Delagiarmata

Servus Radu!
Pe site-ul german persistă foarte multe greșeli gramaticale care dăunează imaginii site-ului în străinătate. Ți-am trimis deja multe mailuri cu propuneri de corecturi. Dacă lucrez la o nouă platformă te rog să faci cel puțin acum și câteva schimbări pe site-ul german.
1.) Numele site-ului „agonia.net – Literarischen Portal” nu este corect. Ar trebui să fie „agonia.net – Literaturportal”.
2.) Textele (toate) nu sunt scrise „durch” (prin), ci „von” (de) autori.
3.) În titlul atelierului (rubrica texte) cuvintele „texte” și „atelier” ar trebui scrise cu litere mari. Deci corect ar fi „Die aktuellsten Texte im Atelier”.
4.) Coloana a doua din cele 10 secțiuni (Kreativ, Internet, Kultur, Gesellschaft, Events, Art, Băcher, Debatten, Presse, Regional) este rezervată rubricii „Aufgehoben durch den Herausgeber”. Pentru un german această formulare sună foarte stângace. De aceea propun schimbarea în „Empfohlen vom Herausgeber oder einem Editor” (Recomandat de administratorul sau de un editor)

Astea ar fi corecturile care ar trebui neapărat făcute. Multe cuvinte ar mai fi de corectat și la procedura de înscriere, dar aș fi deja mulțumit dacă cel puțin înfățișarea exterioară a paginii germane ar fi corectă din punct de vedere gramatical.
Dragă Radu, în acest sens te rog să faci acum și aceste modificări.

Stau în cămăruța caldă din subsol. Afară ninge. Fiica mea tipărește la computer un referat pentru școală. Răsfoiesc într-o carte, fără un țel precis. Parcă îm lipsește ceva.
Pun un disc cu sinfonia nr. 35 „Haffner“ și nr. 41 „Jupiter“ de Mozart în aparat. Iau o altă carte din raft. Ce caut oare?
A, da, n-am fost de azi dimineață pe Agonia. Pornesc laptopul. Deschid „Nicole Pottier – pe firul amintirilor...“. Citesc și mă bucuri. Acest site însemnează mai mult, mult mai mult, decât concurență și invidie.
Urmăresc linkul INTRAȚI AICI ***. Klick pe View Slideshow... și mă minunez. Ce altceva puteam să fac? Totuși... ceva nu se potrivește.
Opresc CD-player-ul. Îl scot pe Mozart, cât ar fi el de bun... și pun un disc de Gheorghe Zamfir. Parcă imaginile curg mai bine cu Ruga la Chișoda, cu Călușul și multe altele.
O chem pe nevasta mea din bucătărie. Asta e Iașul. Am fost pe aproape în anii 70. Dar n-am fost acolo. Păcat!!
Mulțumiri Mariei și gânduri bune pentru Nicole!

Mulțumesc pentru corecturile gramaticale.
Când am părăsit în anul 1984 România aveam trei cărți în valiză: DICȚIONAR
ROM(Î)N-GERMAN, Editura Științifică București, 1963; DICȚIONAR
GERMAN-ROM(Î)N, Editura Științifică, București, 1957 și Mihai Eminescu: POEZII, Editura pentru Literatură, București, 1969.
Ani de zile ședeau deja uitate în etajera de cărți, până cândva prin anii 90 – când în librăriile germane au început să apară primele ziare în limba română – m-a apucat un dor neastâmpărat de limba pe care o uitase-m aproape. În jurul meu nu vorbește nimeni românește și chiar eu am început să vorbesc această limbă cursiv abia la vârsta de 15 ani.
Voi încerca să-mi procur un dicționar al limbii române cu regulile gramaticale actualizate.
Și în Germania s-a făcut o reformă de ortografie. Rezultatul: chaos absolut. Cotidianele de mare tiraj folosesc ortografii diferite.
Chiar de aceea am impresia că reforma din România (a ortografiei, bineînțeles) este o operă reușită.

În rest, rog pentru un timp de gândire. Voi contacta în orice caz adresa e-mail de mai sus

Evenimentele din Republica Moldova au găsit un loc de frunte și în paginile ziarelor germane. În aceste zile de liniște – lumea creștin catolică sărbătorește zilele de Paști – comentatorii germani se străduiesc să comenteze evenimentele din capitala Moldaviei (nemții folosesc denumirea Moldawien) în mod cât se poate de neutru.
Cotidianul DONAUKURIER din Ingolstadt acordă în numărul său din 9./10. aprilie – azi nu apare ziarul, fiind vinerea mare – un articol detailat situației din Chișinău, încercând să acorde spațiu egal argumentelor celor două părți rivale, care se învinuiesc reciproc de izbucnirea violenței.
Vladimir Voronin este citat cu învinuirea opoziției: „Țelul puciștilor este clar: distrugerea statului moldavian.” Autorul articolului, Lothar Deeg, comentează această declarație cu următoarea constatare: „Voronin se referă astfel la faptul că mulți demonstranți au agitat steaguri românești, manifestându-și astfel simpatia pentru o raliere a Moldaviei foarte sărace de România. Fiindcă moldavienii sunt etnici români care prin marcări istorice de granițe trăiesc azi într-un stat CSI, orientat spre Moscova, și nu într-un membru nou a UE. Tricolorul român și steagul UE au fost ridicate de aceștia pe edificiile publice, pe când embleme de stat moldaviene au fost distruse.”
Șeful Partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat, îi acuză pe comunștii de la putere de a fi provocat izbucnirea violențelor: „Cu asta ei vor să demonstreze că ei înșiși sunt pașnici și toți ceilalți anarhiști.”
Cititorii germani mai sunt informați de înrăutățirea relațiilor româno-moldaviene, urmate de întroducerea regimului de vize de către guvernul de la Chișinău pentru cetățenii români.

Sunt convins că și în acest conflict va triumfa până la urmă voința poporului. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la căderea zidului de la Berlin – prin și numai prin voința poporului din RDG. Urmarea acestui act pașnic, dar nu mai puțin revoluționar, a fost reunificarea celor două state germane.
Dacă poporul din Republica Moldova își dorește unirea cu România, atunci acest lucru se va întâmpla. Să nu uităm că tineretul de azi va fi clasa politică de mâine. Politicienii est-germani care au înlesnit la 9 noiembrie 1989 căderea definitivă a Cortinei de Fier aparțini unei generații care a protestat deja în anul 1953 pe străzile Berlinului de Est împotriva politicii comuniste a RDG-ului, protest înnăbușit până la urmă de tancurile sovietice.

Ingolstadt, 10.04.2009
Anton Delagiarmata

Servus Tudor!

Țin să-ți mulțumesc pentru această informație. Eu însumi fac parte din categoria turiștilor cărora le place să facă un popas la muzee de scriitori sau case memoriale din zonele vizitate. Am fost la începutul lunii septembrie în muzeul Hebbel în orășelul Wesselburen, din nordul Germaniei. Christian Friedrich Hebbel (1813-1863) face parte din pleiada clasicilor germani. Cu toate că nu am găsit indicii pentru o întâlnire Lenau – Hebbel, se poate afirma că există o oarecare rudenie spirituală în operele celor doi, mai ales prin singurătatea sufletească, care a jucat un rol important în viața celor doi, ca și în operele lor lirice și dramatice. De asemenea a fost și Viena pentru amândoi un reper cultural important.

Ingolstadt, 24.09.2007

Acordarea unei steluțe sub formă de cruce nu necesită în cazul acestei scriitoare și poete \"un comentariu elaborat\".
Cine \"răsfoiește\" paginile acestui site literar - probabil cea mai voluminoasă antologie în lb. română - și aruncă o privire pe textele Annei-Lorei Mainka se va opri \"gefesselt\" la ele, citindu-le până la ultimul vers, ultimul rând.
Chiar dacă această literată se prezintă pe acest site cu o biografie explicită, mai există - ca întotdeauna - lucruri care trebuie spuse.
Unul din aceste lucruri ar fi de exemplu afirmarea că Anni-Lorei scrie cu aceeași vervă fascinantă, într-o calitate literară impecabilă, și în limba germană. Din fericire și pe acest site.

Cu cele mai bune gânduri din Ingolstadt
Delagiarmata

Servus Atropa!

Textul tău ar face cinste și unei reviste ca EULENSPIEGEL. Felicitări! Mă voi ocupa peste două săptămâni mai intensiv de „Fritz”, fiindcă cred că o astfel de bomboană umoristică trebuie să fie gustată neapărat și de vizitatorii site-ului german de pe agonia.net.
Sper că nu vei avea nimic împotriva unei traduceri în limba germană.

Cu admirație
Anton Delagiarmata
Ingolstadt, 29.03.2009

Servus Cristina!

Comentariul tău a generat la noi acasă o discuție interesantă pe tema recepționării textelor. Se fac diferite studii științifice pe această temă. Cercetătorii se întreabă cât de mare este contribuția ochiului și cât de mare cea a creierului la procesul de citire. Sunt oameni care citesc intuitivi numai prima și ultima literă a unui cuvânt – munca ochiului -, iar sensul cuvântului este treaba creierului. Asta duce la situația, în care un cititor – mai ales cei care citesc mult și repede – zboară peste rândurile scrise, fără să observe greșelile. Așa copiii mei mi-au explicat, de ce trebuia să recitesc de trei ori textul de mai sus ca să depistez greșelile pe care mi le-ai semnalat, pe drept. Și într-adevăr, cu toate că nu sunt un om care citește repede, trebuia să recitesc foarte concentrat, obligând ochii să urmărească literă cu literă. Și totuși ...

Tocmai de aceea este foarte important ca textele să fie citite de o a doua persoană. Neamțul vorbește de „gegenlesen”, adică a citi contra. Fiecare om are un alt ritm, un alt mod de a absorbi scrisul. Multe ziare în Germania au redus numărul corectorilor sau au desființat corectoratele complet, contând pe programele de corectare a computerilor. Rezultatul este ... catastrofal.

Expresia „inoficial” nu am corectat-o, pentru ca cei care citesc aceste comentarii să înțeleagă mai bine despre ce discutăm aici. Așa se petrec lucrurile când un om gândește într-o limbă și vorbește sau scrie cele gândite în altă limbă. Germanii folosesc cuvântul „inoffiziell”. Fonetic cele două cuvinte sună aproape la fel, doar prefixele se împacă ceva mai greu. De aici s-a născut automatismul neamțului care a vrut să scrie „neoficial”. Cum însă și „oficial” și „offiziell” își au fiecare originea în „officiel” (franc.), sunt convins că un prefix nu mai poate să producă mare pagubă în relația interlingvistică germano–română, sau invers.

Cu gânduri bune, îți doresc un an nou cu sănătate și multe satisfacții personale
Anton Delagiarmata din Ingolstadt, 31.12.2008

Servus Felix!

Trebuie să-ți mărturisesc, spre rușinea mea, că nu sunt în temă cu starea revistelor românești din diasporă. Mă refer aici la reviste literare tipărite. La librăria mea preferată de la gara din Ingolstadt se pot cumpăra și câteva ziare românești, de exemplu România Liberă dar și Magazinul Românesc, făcut de și pentru diaspora română din Germania. Revistele în limba română sunt toate de bulevard, fără urme de literatură.

Cred că viața literară din diasporă există mai mult pe site-uri internet și eventual prin activitățile unori organizații de sorginte românească: http://www.apozitia.de/, http://www.agero-stuttgart.de/, http://www.radu-barbulescu.de/, http://www.cultural-events.de/, http://www.dialog-koeln.de.vu/, http://www.forum-gerrum-stuttgart.de/, http://www.deruge.org/, http://www.verein-romania.de/, etc.

Ideea de a prezenta aspecte ale vieții literare din diaspora la Cenaclurile Deko o găsesc chiar foarte bună, fiindcă limba și literatura română sunt vii și peste hotarele României.

Remarca ta, privind o eventuală prezență de a mea la un Cenaclu Deko, mi-a stors un zâmbet de măgulire, dar și de nostalgie. Am fost în viața mea de patru ori la București: în 1980 am stat cu una din cele două fanfare din Giarmata pe scena Săli Palatului (Cântarea României) și în anii următori am umblat pe la ambasadele Ungariei și Austriei, cu ce scop vei ști probabil.

Privind situația mea familială actuală, nu cred că voi mai vedea Bucureștiul vreodată. Dar în satul meu natal șvabii au folosit, în graiul lor popular, des zicala „Was zwatt dritt sich.” – intraductibil, dar transportând înțelepciunea populară (Volksweisheit): „Lucrurile care se întâmplă de două ori se repetă și o a treia oară.” Cine știe? Poate se repetă și a cincea oară.

Cu atât mai mult mă bucur când citesc și văd ce se întâmplă duminică de duminică la Cafe Deko din București. Frumos! Cu această generație se va schimba – încet dar sigur – și fața României, nu numai cea culturală, ci și cea socială.

Cu gânduri bune
Anton Delagiarmata din Ingolstadt, 28.11.2008

M-am înfiorat când am deschis agonia.net și am găsit sub coperta cărții cu titlul Klage (plângere) anunțul cu moartea scriitorului Valentin Tașcu.
Nu l-am cunoscut pe acest om, dar felul lui de a vorbi/scrie despre un timp plin de jertfe omenești m-a impresionat. Traducând câteva din textele sale de jurnal, am avut de multe ori senzația de a comunica direct cu el. A fost desigur un contact unilateral, virtual, atât de caracteristic mediului în care ne mișcăm aici pe acest portal de cultură, artă și mai ales literatură.
Traducerea în lb. germană a textului „Prandiulu Academicu – 1952 – 1953” este aproape gata. Vroiam să-l public pe agonia.net la sfârșitul acestei săptămâni. O voi face cu simțământul unei sincere tristeți în inimă, sperând că această apariție post mortem va avea loc cu consimțământul răposatului.

Să-i fie țărâna ușoară

Ingolstadt, 26.11.2008
Anton Delagiarmata

Servus Petrache, Paul, Felix și Ioana!

Discuțiile despre calitatea televiziunii germane continuă. Ieri ziarele, radioul și diversele posturi de televiziune au răspândit știrea că ZDF a scos emisiunea „A citi!”, moderată de Elke Heidenreich, definitiv din program și directorii postului se gândesc la un nou format, dedicat cărții.
Și într-adevăr, Marcel Reich-Ranicki nu prea o sprijină pe Elke Heidenreich în lupta ei pentru o prezentare mai favorabilă a produsului carte.
E, ce să faci? Așa arată piața vanităților. De ce ar arăta viața literară în Germania altfel ca în alte părți. Noi nemții am fost doar circa 200 de ani – de la Goethe până la 68-ciști – poporul poeților și al gânditorilor (Volk der Dichter und Denker), spune profesorul Dieter Borchmeyer, președintele Academiei Bavareze de Arte Frumoase.
Cine răsfoiește însă cărți de istorie a literaturii germane, va constata repede că dacă există ceva, ce nu s-a schimbat din sec. XVIII și până azi, atunci nu e altceva decât . . . paleta vanitatăților și a orgoliilor.

Cu gânduri bune
Anton Delagiarmata

Acum s-a supărat și Ernest Wichner, scriitor, traducător, critic literar și editor, originar din Zăbrani/Banat, la ora actuală directorul Casei de Literatură din Berlin. În modul obișnuit a scris o scrisoare deschisă: Dragă Horia Roman Patapievici. FRANKFURTER RUNDSCHAU a publicat-o astăzi.
De fapt nimic nou. Numai atât - și Wichner a căutat după institutul fantomă al domnului Antohi. Fără succes....

Ingolstadt, 30.07.2008

Jurnalistul Tomas Fitzel a publicat în BERLINER ZEITUNG din 25 iulie 2008 un articol sub titlul „În umbra Securității române – Sorin Antohi și Andrei Corbea-Hoisie au fost agenți – pentru Institutul Cultural Român nici o problemă”.
Pe lângă cele cunoscute, cititorul mai află că Sorin Antohi se prezintă la ora actuală ca director executiv al Institutului pentru „Advaced Studies in Intercultural Humanism” din Bochum. Acest institut est condus de istoricul Jörn Rüsen care face totul pentru reabilitarea prietenului său Antohi.
Problematic este doar faptul că nimeni n-a auzit până acum de existența acestui institut: nici Universitatea Ruhr din Bochum, nici Institutul de Știință și Cultură din Essen și nici ministerul sub al cărei competență cade un astfel de institut.

„În toate astea există o porție apreciabilă de nebunie și lumea academică rămâne inactivă”, conchide autorul articolului.

Ingolstadt, 28.07.2008

De mult n-am citit o justificare mai neajutorată decât cea a lui Horia Roman Patapievici. Reprezentantul oficial cel mai de seamă al culturii românești pe plan internațional a răspuns lui Herta Müller tot printr-o scrisoare deschisă, publicată de FRANKFURTER RUNDSCHAU la 25 iulie 2008. Toată scrisoarea este o încercare dezastruoasă nu chiar de a-i reabilita pe foștii colaboratori ai Securității, dar cel puțin de a crea în Germania o atmosferă de înțelegere pentru faptele criminale săvârșite nu numai de cei doi, ci în general de aparatul securist din România. Titlul scrisorii este „Cum să se procedeze cu agenți de poliție?”. H. R. Patapievici ar fi putut de fapt să concentreze toată scrisoarea sa într-o singură întrebare, urmată de un răspuns de-a dreptul filozofic: Păi ce să facem? Asta-i situația.

Ingolstadt, 27.07.2008

Servus Eugen!

Reacțiile nu au întârziat nici în Germania. Astfel Cristina Marx din Berlin scrie într-o scrisoare către editor, apărută la 19 iulie 2008 în FRANKFURTER RUNDSCHAU, printre altele: „Fiind născută în Banat, mă raliez protestului doamnei Müller și sper că asta vor face și foarte mulți alții.”

Ingolstadt, 25.07.2008

Servus Felix!

Fußball ist die schönste Nebensache der Welt, este unul din cele mai des folosite citate în Germania. Sunt și aici unii care cam dramatizează pe această temă, dar marea majoritate savurează aspectul distractiv al acestui sport. Și comentariile din ziare sunt destul de lejere, multe columne sportive fiind scrise în aceste zile de cabaretiști renumiți din Germania - unii dintre ei de origine turcă.
Și totuși ... firma mea, Audi, oprește mâine seara benzile de producție la ora 20.30, în loc de 22.00, și schimbul de noapte începe lucrul abia la miezul nopții. Și asta pentru cel mai frumos lucru secundar din lume, de data asta Turcia – Germania.

Ingolstadt, 24.06.2008

Servus Felix!

Prima parte a trilogiei lui Mircea Cărtărescu a apărut în limba germană sub titlul “Die Wissenden”. Cartea s-a bucurat de recenzii pozitive în foiletonul german. Recenzentul din SÜDDEUTSCHE ZEITUNG găsește scrisul lui Cărtărescu “obositor dar și stimulator”, pe când Andreas Breitenstein din ZÜRCHER ZEITUNG a rămas cu impresia că “parcă s-ar fi unit Kafka și Giger, de Chirico și Bruno Schulz”, iar în FRANKFURTER RUNDSCHAU proza autorului român este comparată cu “realismul Magic al lui Garcia Marquez\".
Traducătorul cărții, Gerhardt Csejka – originar din Banat, a primit de curând Premiul Traducătorilor al Fundației de Cultură a Landului Renania de Nord-Vestfalia tocmai pentru traducerea acestei cărți din lb. română în lb. germană. Premiul este dotat cu frumoasa sumă de 25.000 de Euro.

Ingolstadt, 08.06.2008

Servus George!

Ai dreptate. Primul poet cunoscut din antichitate, Homer, și-a interpretat poemele, călătorind din loc în loc. Tabloul lui William-Adolphe Bouguereau (1874) ne arată un Homer orb, dus de mână de un băiat. Deci poemele poetului antic au trăit prin contactul lor cu publicul și sunt convins că reacțiile ascultătorilor au influențat, poate nu chiar conținutul, dar cel puțin forma literară.
La fel s-au petrecut lucrurile în epoca trubaturilor la curțile regale (sec. XII – XIV) și se manifestă asemănători până în zilele noastre în multe zone rurale, unde rapsozi populari creează și interpretează mereu opere noi.
Aici se poate înșira și creația literară virtuală.

Ingolstadt, 21.02.2008

Servus Cristean!

În analiza ta predomină amărăciunea, amărăciunea omului „cu carte” care îl invidează pe cel „fără carte”, dar cu o stare materială mult mai bună. Nimic mai normal decât această repulsie.

Eu trăiesc însă aproape zilnic și fenomenul contrar. Muncitori, angrenați în procese de producție industrială, se întreabă mâhniți cum de câștigă mult mai puțin decât tot mai numeroșii ingineri și tehnicieni, cu toate că doar ei, cei „fără carte”, trudesc la benzile de montare, acele mijloace de producție care se mișcă tot mai repede datorită măsurilor de optimizare și raționalizare gândite tocmai de acești ingineri, adică oameni „cu carte”.

Ambele situații sunt incombatibile cu orânduiri sociale care se bazează pe principii de respectare a demnității umane. Drumul de mijloc ar fi de fapt cel ideal. Cui îi place cartea, s-o învețe, cui îi place munca fizică, s-o exercite. Unul fără celălalt nu poate exista. Dar fiecare trebuie să beneficieze din munca sa măcar atât ca să aibă posibilitatea de a-și crea un nivel de trai deasupra stării de sărăcie. Iată una din marile discuții care se poartă la ora actuală în Germania.

Sunt convins că țările europene se vor dezvolta în această direcție. Procesul de formare a unei echități sociale este anevoios. Pașii cu care se relizează sunt foarte mici. Totuși merită să pășim pe acest drum, fiecare la locul lui și după posibilitățile personale, chiar dacă efortul nostru va aduce fructe abia după una sau mai multe generații.

Articole ca cel de sus au menirea de a-i determina pe oameni să-și analizeze propria situație și de a prinde curajul necesar pentru a se angaja în lupta zilnică pentru o lume mei dreaptă. Pentru a beneficia de succese în aceste angajamente personale trebuie să evităm însă un singur lucru. Trebuie să fim conștienți de faptul că nu vom reuși niciodată să scăpăm definitiv nici de șmecherii „fără carte”, care au acaparat bogății incomensurbile și nici de managerii „cu carte” din centralele de concerne și bănci care încasează retribuții anuale de zeci de milioane de euro fără nici cel mai pios semn de rușinare sau chiar de îndoieli morale.

Această meteahnă – fără s-o ignorăm - n-ar trebui să umbrească aspirația celor mulți pentru o lume mai dreaptă. Cei trei regi din răsărit nu ne vor aduce lumea pe care o dorim.

Ingolstadt, 06.01.2008 - Boboteaza