ca un călugăr zen mă retrag în spatele tuturor viselor
și caut în cutia pandorei un bilet de intrare în cer
doar o rugăciune aș spune în gând doar o cană cu apă
aș bea pe stomacul gol și o
viața o văd ca pe o gală de box unde, căzut la pământ
arbitrul te numără iar tu dai drumul la televizor
să afli finalul
cu bățul de chibrit măsori prima infrângere
să vezi cât mai ai până la
prietene, toată iarna ai aruncat cu bulgări
în mine, ai scuturat covoarele, ai stins lumina
în dreptul meu
iar eu te-am privit indulgent
chiar și atunci când căzut în genunchi
trânteai burta
stăm ca două blocuri față în față urmărindu-ne
tu dimineața îți speli dinții cu peria
în timp ce eu
pregătesc un ibric de cafea
apoi bem fiecare din ceștile lui
tu stai pe un scaun eu stau pe
viul nu e viu pe de-a intregul
dacă nu poartă în buzunar un creion și o coajă de măr
pe sub unghii
acolo își ascunde culcușul între pietre
roade pământul din centru
pe dedesubtul lui
numai pentru asta
și aș fi gata să îi sărut
urmele pașilor ei să mi-o închipui ca pe o poveste celebră
derulându-mi-se în subconștient
plus și minus
într-o luptă continuă
adam și eva
nimic nu mă împiedică să îți cer un favor
sunt un taciturn dar câteva cuvinte aș putea să rostesc pe o terasă la marginea
mării apoi să ascultăm aproape pierduți simfonia amurgului
hm!
miros
sunt sătul de ratările mele
îmi țin capul în mâini de parcă aș ține un bulgăr de sare
mi-e indiferent dacă în felul acesta vă voi părea
într-un fel sau altul ridicol
nu îmi mai pasă
chestia e
melcii au ieșit de prin case
merg încet
abia că se aud
cerul picură peste ei mâini fragede
ca un fermoar se deschid să-i primească înăuntru
în urma lor pământul încă
privesc îndelung suficient să-i colorez tălpile
și pașii îi aud evaporându-se printre crăpăturile mici
pe dedesubt lumina se scaldă în ochi căprui
încercând să prindă luna prin gaura
se întâmplă uneori și astfel de lucruri
de pildă azi dimineață
cafeaua
ochii amorțiți,
trezirea din nopțile albe când fără să vreau îmi șoptesc
băi, gata cu gluma.
degeaba mă
jur
pentru
când rodion cămătaru s-a năpustit spre poarta adversă
și a șutat eu aveam pumnii strânși
eram copil cu mingea nu le aveam în schimb țineam cu ai noștri
eram puști
habar nu am în ce an se
iubirea niciodată nu pică din cer
trebuie s-o pândești
și o pândesc
o vânez, o alerg pe străzile lăturalnice
să-mi cadă în cursă
ca un vânător cu pușca la ochi
tot timpul
tot timpul pe care îl
am pășit
mai mult din curiozitate
credeam că voi găsi ceva important
mi-ai zâmbit
un zâmbet de lună rotund
ca de sfeclă
nu era frig dar nici cald
îmi arătai locul
să mă așez să mă simt
...apoi s-a făcut întuneric și tot atunci un bol de lumină pâlpâia în blocul vecin
ne-am dus pe pulă mi-am zis la teve nici o știre probabil sărise vreo siguranță de la tablou câinii urlau ca
prima dată am plâns apoi am cerut țâță
după care am înțeles să cer și bucate
de primit am primit doar iluzii
a trebuit repede să mă conving de chestia asta
deci! am hotărât să mă trezesc din
stăteam în balcon și serveam cafeaua amară
vânzătoarea de la market o lăudase
e dintr-aia pură de brazilia, spunea
am cumpărat-o
iar acum strălucea frumușel în ceșcuță
acolo unde un ochi
am scos afară cuvintele, le scutur de literele aruncate la coș
de îngerii uciși în călimară,
una
peste alta
dacă e, atunci așa să fie
arunc tot, nu mă mai uit în geanta cu scule
nici dex nici
pe strada asta nu se vorbește
pe strada asta îndrăgostiții
se iubesc în tăcere
în nopțile nebăgate în seamă
își strâng mâinile
și se sărută
pe frunte
pe strada asta
plopii își unesc
pe un balcon din blocul de vizavi o femeie agață de suflet
salopete albastre și chiloți de toate culorile
zilele săptămânii se întind pe sârmă ca o coajă pe om
un somn niciodată gustat pe de-a
până la treizeci am știut ce va să fie cu mine
însă după patruzeci parcă ceva mi-a explodat în moalele capului și
la un moment dat pe când stăteam la o bere de unul singur
la marieta în cârciuma
în noaptea aceea voi sări de pe fix
voi zbura înadins să mă vadă femeile
muzica o voi pune pe maxim
lumea se va piti în bocanci invizibili
asfaltul topindu-se în
șir indian
voi
nu îmi mai trimiteți plicuri să îmi cereți să dau
am dat destul
am tremurat am plâns am urlat
am iubit până am vomat
pe cutia poștală
m-am săturat de lăcustele pe care le scot
din plic
viața se înfigea fix în casa bunicii
acolo ne jucam copilăria, desculți
trăgând pisicile grase
de coada lunii
țineam soarlele între dinți ca bomboanele acelea cu lapte
iar el
alerga în