Anghel Geicu

când cineva pronunță cuvântul femeie am impresia unei mașinării infernale a unei brichete ce aprinde fitilul ori [de ce nu] a unei cărți de literatură fantastică ca și cum ceva [sigur] nu

nimic nu se compară cu frica pe care o simți când stingi lumina și când întunericul îți pătrunde în sânge privești ușa dormitorului dâra de lumină ce pâlpâie precum o melodie stupidă voci în

viața este o pizdă prin care circul ca pe o stradă pavată și când ajung să zicem în dreptul unei uși cineva din spate mă bate pe umăr abia atunci realizez că în urma mea s-a format o coadă

pregătește-mi iubito momeala, eu plec să-mi curăț lotca de scoici, ramele să le șterg de sudoare după care, uită-te la mine cum tai valul cu pânzele în larg, să știi, am să mă arunc înainte spre

cât timp îți ia să găsești locul unde poți sădi în liniște un strop de lumină apoi să adulmeci licărul acela tăcut cât murmurul unei stele pentru tot întunericul

fir-ai a dracu' de curvă cât ai să mă mai pândești pe la geamuri am închis ușile le-am ferecat dar tot zgârii cu unghiile pereții și sticla ai făcut o obsesie pentru nopțile

să tot fie mai bine de un an de când, pe lângă blocul unde locuiesc se pripășise un câine. unul pitic, mai mic decât o pisică, alb, cu pete maro. alerga stingher prin parcul din fața blocului. am

și ce dacă este prima noapte, mai fuseseră ele și altele dar asta este chiar prima când vom întinde împreună pliantul ne vom așeza, căutându-ne de la un capăt la altul, îl vom șifona, îl vom

stăm ca două blocuri față în față urmărindu-ne tu dimineața îți speli dinții cu peria în timp ce eu pregătesc un ibric de cafea apoi bem fiecare din ceștile lui tu stai pe un scaun eu stau pe

cum îți plesnește jartiera pe pulpe, înadins îți așezi piciorul pe scară și ea tâmpita se uită ascuns admiră și tace ca proasta pe când eu îmi fac timp doar să urlu ah, coapsele alea m-aș face

la 20 n-aveam timp de fapt nici nu știam cu ce se mănâncă atât eram de molâu și pur pe deasupra la 30 îi dădusem de gust mă plimbam lejer ca un burete iar ele străluceau ca brichetele

singurătatea e târfa pentru care mă simt mai bătrân noaptea îmi înfige ochii în orbite ziua îmi trosnește oasele printre scări pantofii mă strâng iremediabil ca într-un vals ce nu se mai

îmbrac în grabă costumul de trening apoi șapca de blugi și tenișii chinezești îmi așez ochelarii de soare și căștile alerg pe scările blocului aterizez direct pe asfalt grăbesc pasul

în seara asta sigur ai să mă ucizi în gând sau poate în somn mă vei lovi cu tăișul de ce să aștepți sirena să urle mai bine ia-mi viața din clipa când buzele le voi dezlipi de pe sâni

în nopțile în care iubirea îmi crește din unghii tu vii și le muști insistent le sugi și le mesteci cu dinții palmele mele te strâng coapsele tale mă sfâșie degeaba încerci să te aperi eu

îmi place poziția asta cu picioarele desfăcute printre șinele de tramvai este ca o poză făcută în fugă chiar și așa îți stă bine în fusta mini de piele ce se mulează perfect și în conturul

de la un timp dormitorul meu miroase a igrasie și scârbă există un refugiu aș putea să dispar să spun hocus pocus apoi gata din păcate norocul meu este mort eu însumi sunt un corp delict

mi-am pus în gând să distrug toate universurile paralele să le sfărâm cu ciocanul apoi să le domin în intenția lor de a mă poseda de a mă arunca în eter sunt convins în curând o voi lua de la

despre băiatul cu bube pe față cel plin de negi pe mâini și picioare, ala cu părul roșcat de îi spuneam noi dinte pauză și vorbea rârâit cel ce venea la școală cu aceiași pantaloni uzați mirosind

constat un lucru poezia face casă bună cu solitudinea după ce trântește ușa și pleacă mă uit în jur și observ nimicuri pe care în doi nu le-aș fi văzut niciodată apoi îmi dau seama că mi-a rămas

aud un avion zburând cu picioarele pasagerii din el consumă coniacul din sfârcuri de cangur pe o bancă în halta traian boschetarii și-o trag cu rândul pe lapte nu se mai bate nimeni copiii sug

în bloc lucrurile se petrec altfel că așa e la bloc și dormitorul face parte din el în el dorm mănânc îmbătrânesc și iubesc urlu de nebun în nopțile în care ochii stau căscați în tavan m-am

când fiică-mea asta mică era mai mică și ne plimbam prin parcuri ea alerga după fluturi eu căutam bănci pe care să stau și să respir în voie aerul ăsta sărat după care și ea venea să se

deși ai crede că această chestie ar putea fi vreun soi de chinez rătăcit în giulești ori un obiect de scos capace de bere sau mai degrabă un forceps pregătit să caște vagine sau un rect languros