Poezie
ping pong
4 min lectură·
Mediu
viața este o pizdă prin care circul ca pe o stradă pavată
și când ajung să zicem în dreptul unei uși
cineva din spate mă bate pe umăr abia atunci realizez
că în urma mea s-a format o coadă imensă de care nu știam
aproape nimic credeam că sunt primul ce o va deschide
cu cheia când de fapt
trebuie să admit că sunt ix-ul ce aștepta în fața unei uși deja descuiate
este prima pagină ce o dau la o parte
urmează a doua pe care o rup
chiar dacă
a fost scrisă cu sângele meu simt că ceva în mine se rupe
de fapt mi se rupe
de tot rahatul pe care fără să știu
l-am înghițit atâți ani acum e timpul să o iau de la capăt precum hârtia
pe care o arunc în wc și o scuip cu lehamite
să o iau de la capăt
chestia asta îmi urlă în creier ca o trompetă țicnită privesc în stânga
în dreapta înainte înapoi dar unde și mai ales care este dâra de praf
pe care ar trebui s-o urmez pe unde să pășesc să nu strivesc
liliecii cine este omul să-mi arate poteca să-mi spună
fără nici un fel de repulsie
mergi într-acolo
după un timp ajung la concluzia că femeia cu care am împărțit același cearceaf
este de fapt o umbră iar buzele ei trupul ei mă îngropau
într-un somn memorabil abia acum înțeleg filmul
abia acum realizez că de fapt sunt eroul ce rula în fiecare noapte
în dormitorul meu în patul meu în nopțile mele futute
și câtă ironie descopăr într-un final abject
ce faci în momentele astea cum dracu' să procedez să nimeresc cheia
ca să pot să pătrund în casă spre exemplu să nu mai bântui pe străzi
ca o pasăre-n noapte ca un vierme ori ca un câine gonit de stăpân
mai întâi bat bulevardele caut plăcere caut carne fragedă
să-mi vindece rănile plus că în acele clipe
sunt singurul care îmi mai vorbește
alcoolul fiindu-mi ca un prieten pe care încerc să mă sprijin
îmi e frică
și pentru chestia asta nu-mi găsesc nici o scuză măcar de-aș avea
la îndemână un antidot al acestei beții ce nu se mai termină și iată mă văd
ca și cum aș trăi într-o groapă comună iar în spatele meu doar umbre
ale unui călău pregătit să ucidă nu. nu sunt o victimă
chiar dacă o port după mine
ok. este onorabil să îmi privesc teama cum doarme precum o femeie
extrem de frumoasă să îi privesc sânii pietroși coapsele nude
ochii ce sticlesc ca o ghilotină încordată la maxim
și eu parcă aș fi o fabrică în care îmi prelucrez visele și
toate se întâmplă fără nicio noimă de parcă aș fi o carte dintr-un pachet
de cărți un valet ori un joker gata oricând
să scuipe cuvinte obscene
m-am săturat să tot fug să-mi ascund tabieturile să mă furișez în spatele
unei cârpe doar de dragul de a-i privi rotunjimile
nu mai vreau să urmăresc nici o cursă cu târfe acum prefer să înghit prezentul
ca pe mirosul cafelei să-l adulmec să îi simt gustul amar și să fluier
asta îmi vine în gând când de fapt miza
este o linie invizibilă ca o dâră albă de var și atâta
tăcere ascunsă acolo
a fost o vreme când alergam de nebun după fluturi
îi înțepam cu bolduri și-i fixam pe-un carton apoi îi puneam
la păstrare în cutii transparente acum noaptea mă bântuie
mă aleargă pe străzi ca un blestem aruncat
în treacăt de-o curvă
m-am săturat să îmi port frica ca pe un nod în gât
ca pe o blasfemie ca un delir doar de mine știut și să constat
că o voi purta în cârcă ca pe o liniște oarbă
m-am hotărât să iau viața în piept s-o izbesc și să merg mai departe
drept ca pe o linie pe care mi-o imaginez
în culorile astea
022070
0
Cu plăcerea lecturii
Eugen
31.08.2013;
16:34