nimeni nu m-a omorât

îmi dau jos zâmbetul aciuat în gropița din obrazul stâng sau drept nu mai știu peste tot jumătăți de măsură nimic autentic râde filosoful muzica lui Wagner îi cutremură pereții stomacului hermeneuticile pozitive provoacă greață lumea e o poveste în care trăim din nou și din nou aceeași istorie vine valuri peste noi și apoi ne uită prin cărți prin birouri pereții ascund o oglindă să mă văd e simplu buzele tremură de parcă nimeni nu le-a atins niciodată îmi las degetele să le mângâie nu plângeți le zic voi sunteți două jumătăți tot timpul alături veți muri într-o zi ca în filme celebre îmi las degetele să mângâie curg pe lângă coapse le aranjez pe lângă fuste ajung în pantofi mare mijlociu mic arătător 4. inelarul s-a dus la plimbare și nu s-a mai întors uneori îmi doresc ca medicii să fi găsit în sânul meu cancer nu am reușit să mă îmbolnăvesc total niciodată mă dezbrac de metafore și spun taci