Andu Moldovan

Eu inca nu am reusit sa te uit :-) Cumplit de trista si aceasta izbanda, asa-i Flintule?
Poate ne vedem weekendul acesta. Si mai vedem ce am uitat si ce nu...
Bobadil.

Si eu care credeam ca la Hunedoara oamenii sunt toti manjiti cu carbune pe fata si poezie face numai Miron Cozma!
Rusine sa-mi fie!
Iata ca orasul care nu stiu nici pana azi de ce nu e capitala judetului omonim poate sa dea mult mai mult decat atat, si anume fete frumoase si pline de personalitate. Oh, God, I love this s...!
Despre poezia de deasupra acestei liste impresionante de comentarii... tacere! Cristiana, apreciez eforturile tale, uneori cum bine stii sunt zadarnice.
Autoarei ii doresc cat mai multi barbati care sa ii vorbeasca cu neuronii aia multi care sunt altundeva decat in creier despre aventurile lor cu celelalte femei. Este o experienta unica, te asigur!
Totusi, ca sa nu raman la off-topice:
\"alintându-le pe ele\"
si
sărutându-le pe ele\"
in limba romana se numesc pleonasme care, daca nu-s licente poetice (pentru asta iti trebuie condei si experienta) sunt doar niste greseli gramaticale.
Asa ca obosindu-ma pe mine si enervandu-te pe tine (probabil) inchei acest comentariu.
La buna re-citire!
Bobadil.

O compunere mistica, un sat, radacina tresare anuntand un nou inceput. Bruma vindeca, un chatarsis prin inghet, stelele \"cazutele\" (Pavel, nu e nici un typo aici) se racesc, se linistesc in pamantul care naste faramele de paine, nemuritoarele vrabii.
Reinviere prin continuu (la gerunziu) in final; plop aproape uscat; marele risipitor de seminte.
Poem care se citeste in gand, cu glas scazut.
Muzica verbelor:
\" paraseste
se scurge
vindeca
intreband de unde sa inceapa
Poem de stea, desi gestul meu este oarecum superfluu.
Bobadil.

Las un semn de trecere, un poem pe care l-am citit de trei ori si de fiecare data parca mi-a placut mai mult.
Multumesc de lectura,
Bobadil.
\"ți-am pregătit odaia de oaspeți dinspre rai
spre iad era-ntuneric și știu că ți-e urât\"

desi, chestia cu visele \"la uscat\" nu prea imi place, ar fi asa:

nu simt durerea
pentru ca totul ma doare
ca in doua trenuri
ce paralel gonind
se dor in nemiscare

lumina pleaca
venind spatiul se incheaga
in timpul inghetat

nu uit nimic
si chiar stau
in pustiul meu punandu-mi visele

la uscat

Gabi,
Pentru ca poemul tau deja imi suscita un interes pe care l-as numi abundent cauzat de presentimentul ca acest om pe nume Claudiu este undeva prin preajma, te rog primeste si analizeaza aceasta varianta:

nu simt durerea
pentru ca totul ma doare
ca in doua trenuri
ce paralel gonind
se dor in nemiscare

lumina pleaca
venind spatiul se incheaga
in timpul oprit

nu uit nimic
si chiar stau
in pustiul meu punandu-mi visele

la primenit

Uite ca vin si eu aici in subsolul textului tau, martuisesc, luandu-ma dupa \"degustatorul\" de Claudiu, care, iata, inca o data imi ofera placerea disecarii aromelor poeziei plescaite cu limba de cerul gurii. Ceea ce iti sugereaza el eu as completa cu:
1/ La inceput \"nu simt durerea\", aici simt nevoia chiar a unei \"personalizari\".
2/ Strofa a doua sta bine doar in versul central \"spatiul se incheaga\" restul e prea, iarta-ma, searbad, ar trebui gasit ceva mai pe masura acestei inchegari a spatiului.
Un text care, intr-adevar, este ca un vin bun pe care ti l-ai fi dorit desavarsit. Dar, suntem noi oare in masura sa percepem desavarsirea, in orice forma am intalni-o?
Numai bine!
Bobadil.

desigur \"fragmentele acestor\" si \"incantare careia\"... scuze. Asa-i cand citesti abia dupa ce postezi. Mea culpa.

Draga Marlena,
Am facut un efort mare sa citesc fragmentele acetor \"uitari dinainte\" (doar pentru ca sunt atat de disparate iar pe net e greu: intra-iesi din pagina, stii :-)si daca-mi ingadui o parere \"submediocra\", mi-au placut foarte mult. Cred (daca-mi ingadui inca o sugestie de acelasi tip, venind tot de la mine, deci neputand fi altfel decat anterioara, submediocra) ca ar fi bine daca le-ai reuni intr-un text mai lung, cu subtitluri, pentru a oferi cititorului placerea de a ramane mai mult in compania textelor tale (scurte si concise de altfel, ceea ce imi place deosebit, incerc si eu sa scriu astfel dar mai am mult pana sa salt de la genunchiul broastei, asa cum cu acuratete si obiectivitate ai sesizat) fara sa trebuiasca sa iasa din textul \"curent\". Problema este desigur generata de modul cum se citeste, aici, pe net, iar textele tale formeaza, in opinia mea (idem submediocra) un tot unitar, a carei perceptie se cere a fi facuta integral.
Continut profund, poezie filozofica, metafora (desi despre definitia acesteia nu cunosc prea multe lucruri, folosesc termenul uneori in mod abuziv) subtila, deseori implicita prin folosirea secventei, a repetitiei substantivelor comune si a epitetelor doar aparent \"evidente\", acest ciclu \"uitarea dinainte\" a fost o incantare caruia i-am dedicat aproape o ora din timpul meu de azi.
Multumesc de lectura,
Bobadil.
P.S. Ingaduie-mi te rog sa-ti acord o steluta, si ea submediocra (deoarece vrand-nevrand este data de mine, care nu pot sa fiu altceva decat ceea ce sunt, cel putin in opinia ta), dar data cu sinceritate si din tot sufletul meu.

Multumesc pentru aprecieri.
Laila Tov.
Bobadil.

Plapand, lipsit de forta si mai ales de inspiratie acest poem vine ca o noua molecula in miscarea browniana a scrisului dragului nostru poet mai prolific decat insusi Virgil sa ne arate ca orice este posibil, pana si ca un poet bun sa scrie prost si sa-i placa celui mai bun prieten al lui care era odata cel mai aspru critic al sau iar acum s-a trasformat in mielusel, dandu-i sfaturi imposibil de urmat ca acela sa nu mai scrie o vreme.
Metafore puternice? Le caut inca. Eu le vad insa pe acestea:
\"mulțimea arborilor vine să îi pansez rana frunzelor\" - suna ca la scoala, clasele V-VIII
\"când rămân fără ultrasunete fac leacuri băbești\" - care chiar daca vrea sa spuna ceva e ca nuca in perete
dar mai ales
\"numai un măr plantat în zodia fecioarei plânge
că i s-a rupt apa și are nevoie de ginecolog
... pai mai Ted mai, daca i s-a rupt apa ce sa mai faca ginecologul bre? De moasa are nevoie, nu de ginecolog! Cred ca un consultant de sex feminin (inainte sa scrii) ti-ar prinde bine, cel putin asta e parerea mea. Fara nici o suparare.
Bobadil.

Andrei, poemul asta este deosebit, are o miscare, asa, cum sa zic, de Boulevard of Broken Dreams. As vrea sa te intreb doar de ce postezi tu poeziile la \"vizuala\", daca vrei sa imi raspunzi.
Multumesc,
Bobadil.

Citesc cu greutate dezbarandu-ma de prejudecati, lucru pentru care nu pot decat sa multumesc autorului acestor prooroace de-sacralizari.
Cazut din psalm, raspopit, Azrail ne arunca in colturile pentagramei unde, ca sa nu ne zgariem mintile inca religioase, pune o \"impacare rotunda\" totusi \"fumeganda\".
Sunt multe de spus despre ce scrie Vladimir aici. Nu voi fi eu acela care sa o fac, oricat de mult as vrea.
Ca poezie, nu traieste in aerul imbibat cu miresme.
Ca magie, ma fac ca n-am inteles.
Ca mesaj, il primesc.
Cu drag,
Bobadil.
P.S.
Pentru Pavel: legatura e clara: cu acel vers Vladi se trimite in ultima strofa... dincolo de Timp. Si ne mai trimite si pe unii dintre noi acolo. Cu stima, acelasi.

Un poem in care regasesc o inspirata combinatie de culori si cuvinte, sevaletul pe care a fost desenata-scrisa aceasta poezie a apartinut fara indoiala unuia dintre acei Profeti (printre care desigur se numara si Pitagora) care au lucrat cu \"definitivul\".
Remarc constructia matura (nu stiu chiar nimic despre varsta sau experienta autoarei) si forma poetica.
Prima strofa ar mai trebui insa lucrata, are pasaje care cad, din pacate, in banal. Fluturii ar putea lipsi, dupa parerea mea, anumite epitete de asemenea (\"de argint\" \"eterne curgeri obosite\" - prea etern obosita curgerea asta) in schimb
\"vântul îmi va șopti în urechi numai toamne
sau poate numai oglinzi\" - realizata imagine a introspectiei ultime (parca asa, inaintea tacerii \"definitive\" a iernii din ultima strofa, care mi se pare cea mai reusita, ducand suprarealismul culorilor in cuvinte dincolo de anotimpuri.
Stea de apreciere si de incurajare.
Bobadil.

Ia o pușcă cu alice
Să nu moară mama soacră!
Ghiocelu\' bine zice
E cam cinică, dar... macră!

Andreea, mi-a placut povestea ta. Si asta nu doar pentru ca, poate in premiera, am inteles-o si eu :-)))
Pline de seva, cuvintele invaluie fara sa sufoce un cititor febril in asteptarea unui deznodamant care, iata, vine neasteptat de frumos
\"iar eu, timpanul spart, am inceput sa vreau sa ascult\"
Cateva typos:
\"inbucurator\" - \"imbucurator\" si \"prins surprindere\" - \"prin surprindere\".
Multumesc de lectura,
Bobadil.

Subscriu autorului care, el insusi, are rezerve in legatura cu abisurile acestui text. Cred ca initial era \"personale\" \"ganduri\" cred ca ii sedea mai bine asa. Daca ma insel, iertare Antoane.
Textul mi se pare ca o pufaiala de narghilea pe care doar autorul inspiratiei o pufaie.
Cu respect,
Bobadil.
P.S. Nu-mi place \"sîntem\" prefer \"suntem\".. iar \"noi suntem sunetul pe care nu avem timp sa-l auzim\" ma duce cu gandul la vitezele supersonice care imi imprastie toata visarea. Cu acelasi respect.

Ca o trezire la o alta realitate (de fapt la realitatea dinainte ) asistam aici la o regasire care, chiar ma intreb, este (sau a fost vreodata) experimentata de autor sau a fost citita de undeva si inteleasa asa de bine incat i-a inspirat aceste versuri numai bune pentru un ritual ocult.
O poezie de cenzurat pentru cei mai slabi de inger.
Cu respect,
Bobadil.

Ted, acest poem m-a impresionat cu adevarat. Nu stiu daca este o replica la comentariul meu anterior, dar daca este, atunci zic: da!
Forma desavarsita, idee originala, felicitari!
Cateva influente pe ici, pe colo se vad, dar nu strica, ci, din contra, dau valoare adaugata acestei infaptuiri poetice.
O stea de la mine pentru reusita repetitiei din versuri... mi-ai amintit de Nichita care se balbaia mereu (la cenaclurile noastre de la liceu unde il aveam aproape mereu impreuna prin grija tatalui unui coleg de-al nostru, Dl. Pascadi) cand vorbea, dar cand incepea sa recite se transforma intr-un demiurg.
Felicitari!

De acord cu pleiada de sensuri gasite de Vladimir, as putea gasi si eu inca si mai multe. Mintea ascutita deja binecunoscuta noua a prolificului Vasile Munteanu nu se dezminte nici de aceasta data.
Forma poetica gasita este dupa parerea mea doar o incercare relativ esuata.
Sonoritatea poeziei are mult de suferit, rima cand este cand nu este, cuvintele sunt uneori fortate sa intre in acesta forma fixa.
\"cu laptele din sânii albi de sensuri\" - nu-mi place.
Dupa cum il cunosc pe autor, se va perfectiona si voi asista la un poem adevarat in forma fixa semnat Vasile Munteanu.
Mult succes!
Bobadil.