Andu Moldovan

Daca ma fac de ras sau nu e problema mea, desigur. Si daca tu crezi ca nu ai nici o problema cu scrisul, e bine. Asa sa fie. Nu lua sfatul meu, e de ras. Totusi nu mai folosi \"sinucis\" in rima, asta desigur daca vrei sa asculti si altceva decat aplauzele.
Bobadil.

\"In Rai fusesem parca prima oara\" - un vers de o adancime poetica de nepatruns... pentru noi, muritorii, desigur. Despre restul (si cand zic \"restul\" ma refer la restul in intregimea lui intreaga) nu mai vorbesc. Aici nu suntem la sedinta cu parintii.
Bobadil.

Lory,
Din ce in ce mai mult imi incoltea parerea ca tu scrii cu o placere nebuna, fetisista, narcisista. Acum sunt sigur: tu chiar scrii cu o placere auto-erotica (vezi poza din pagina de autor), cu toate ca la o prima privire am intampinat dificultati in a-mi da seama care esti tu, dupa aceea mi-am zis: Bobadile, esti prost! Fata asta te poarta pe valurile nebuniei cu stihuri cu tot si tu? tu? pur si simplu balbai o explicatie, asa, neavenita, cum ca imaginea sau metafora \"x\" e buna sau rea cand de fapt ar fi trebui sa spui \"dixit et salva saliva mea\".
Poema n-ar fi rea daca ar fi buna, mai mult imi vine greu sa zic acum ca mi-s cam tulburat. Dictionarul de rime e in flacari (nu-i vorba mea, e a lui Bruce Springsteen, asta e un gagiu misto care acum a cam imbatranit dar tot beton e) si ajung la final, in climax
\"sa ma ziditi cu-mbratisari cu tot\" - asta e bun, pe bune, pacat ca e asa de singur, asa sunt nebunii, singuri...
Bobadil.

Interesanta viziune a cortegiului, \"condimentata\" cu rasturnarea imaginii tatalui prezumtiv nemuritor. Forma poetica lasa mult de dorit insa, cititorul nefiind pus in postura emotiei. Succes in continuare perseule!
Bobadil.
P.S. Oricum, din cate stiu eu (nu din proprie experienta, totusi :-)) laptele matern e sarat. Daca vrei sa-l indulcesti, treaba ta! :-)

Nanu bea jumatea plina
Din paharul juma\' gol
Jumatatea-i nu-i de vina
Dar avea jumate\'... alcool!

Ela, tu esti ca painea lui Dumnezeu. Uneori stau si ma intreb daca cei care stau acolo unde le e locul (din intamplare sau nu) adica in preajma ta, simt freamatul acesta din grane care razbate din alaturarea ta cu ei, dar nici asta nu cred ca are vreo importanta fata de faptul ca, iata, tu te transformi... este mai mult decat putea fi anticipat la anterioara miscare a spiridusului painii. De aceea zic: parasirea din acest poem a ajuns deja pana la grau, parca insusi sangele pamantului l-a parasit \"pur si simplu\" si nu pentru ca asta se citeste aici, ci pentru ca asa e scris in paine, pentru numele lui Dumnezeu! Cred ca ar trebui sa scrii poemul asta cu litere mult mai mici, sa-l vada orbii. Ei stiu sa citeasca, noi restul am recurs la braille.
Bobby.

... si anume motivatia cufurelii, ar fi dat mult mai bine la cititor care asa, ramane oarecum nedumerit: de ce i-o fi traznit cufureala pe toti, asa, deodata? Eu zic ca putem gasi impreuna cateva imbunatatiri si in sensul asta la acest text care, dealtfel, degaja un aer tare neaos.
Bobby.

Liviule!! Nu numai ca esti un optimist... ci unul incurabil! Dupa ce ai baut jumatatea goala bei si jumatatea plina si tot vezi jumatatea plina din vezica inca jumatate goala zau asa! Un text care mi-a facut ziua buna, desi (vezi comm-ul meu la golden gate pt. Dan Dediu) iti spun: treaba asta nu mai e la moda! Beware! Acum se poarta altceva...
Bobby.
P.S. La Rosiori sambata or what?? Nu m-ai sunat dar si daca o faceai, eu tot n-aveam timp sa trec pe la tipografie.. sper ca ai rezolvat-o tu cumva.

Ela, vin si eu aici dupa Liviu in caz ca parerile unora si altora te ajuta :-) ca sa sustin ceea ce spune el. Poemul are o idee pe cat de buna, pe atat de \"tricky\"... repetitia odata \"starnita\" trebuie si \"strunita\" cu o maiestrie pe care inca tu si nici majoritatea dintre noi nu o stapanim. De acord si cu slabiciunea din ultima strofa unde comparatia repetata (ca si cum as fi, ca o aparitie efemera) da o acuta senzatie de ezitare in trairea versului. De fapt, de-a lungul intregului poem epitetele vin parca sa se impotriveasca senzatiei globale. Ce-a iesit? Un poem-idee mai degraba decat ceea ce cred ca a fost cand l-ai nascut, un poem-simtire.
Bobby.

O paralela interesanta, o \"disectie\" a gandirii cu o lama de bisturiu destul de bine ascutita. Tonul sec, argumentele fara nuante echivoce m-au surprins in mod placut si m-au indemnat sa petrec ceva mai mult timp in pagina acestui autor. Am descoperit un om pe care nu ma sfiesc sa-l admir, de o consecventa a spiritului analitic iesita din comun. Ce mi s-a parut insa si mai interesant este ca Razvan nu se sfieste (la randu-i :-) sa paseasca pe campiile Elizee ale poeziei... din cele cam sapte poeme citite (si mai vechi si mai noi) am ramas cu ceva (asta e important, nu?): este vorba de o cautare, este asa, ceva ca o angoasa a unui spirit care vrea sa inteleaga un fenomen pe care, nedumeriti, ceilalti doar stau si il privesc. Desigur, in general, din cate stiu eu, este greu daca nu cu neputinta sa abordezi ambele genuri (eseul si poezia) cu aceeasi pereche de ochi.. dar cine stie?
Recomand acest text (pentru forta argumentului, evident stangace ca stil, dar oare nu suntem cu totii (sau majoritatea) pe aici asa, incercand sa ne desavarsim inspre ceva?) si acest autor, pentru consecventa din textele sale. Sa auzim numai de bine, Razvane!
Bobadil.

In cazul lui Vasile Munteanu nu cred ca eu mai lipsesc sa cad pe spate :-) insa intotdeauna am salutat (si iata o fac inca o data) forma textului, aici e un fel de pictura, ma rog, o incercare de pictura, o imagine chiar in detrimentul ideii... cand incep sa vad parca ideea incepe chiar sa ma deranjeze, si o scuip ca pe o coaja de samanta amara.
Nu m-as arunca in aprecieri de genul \"poet misionar\" sau chiar si simplu \"poet\", Vasile este un baiat simplu, de la tara, care are si el ca si noi toti problemele lui, si cand nu mai stie ce sa faca inventeaza uite! un uger de vaca asa, mai mare (cosmic chiar) cat sa-i astampere setea si foamea in plina dilema.
Placut mult, misionarule :-))
Bobadil.

Lucian,
e adevarat ca poezia de aceea exista pentru a nu avea granite (in afara de cele impuse de Dumnezeu cum ar fi bunul simt, fie el si estetic, asta e o discutie lunga insa la care pe acest site nu as avea priza prea mare). Tu ai un dar, acela de a \"vedea\", stii la ce ma refer, vine parte din sensibilitate parte din intuitie si parte din educatie (dupa ce celelalte doua sunt la locurile lor). Multe dintre \"bagatelele\" tale sunt scrise in acest cod fermecator, al \"vazatorului\", de aceea zic ca finalurile, la care iata se refera acum si Vladi, trebuiesc \"re-locate\" - nu-s deloc bine acolo unde le pui tu, parerea mea, desigur; si inca o data, in poezie poti face orice, iata, chiar acum tu imi susciti interesul cu aceste finaluri, chiar daca nu is de-acord cu ele :-)... totusi, de acolo (de la flaut in cazul acesta) ori treci mai departe ori scoti flautul si-l pui in rand cu undita...
Te mai citesc, mereu curios de ce ai mai \"nascocit\" cu privirea,
Bobadil.

asta e, mai uita omul ce voia sa faca, dar bine e cand isi aminteste :-)... repede!

De acord cu Adrian, asa ca fac ceea ce pot sa fac, recomand acest eseu. Tentativa este laudabila, deoarece acest \"unghi\" al psihanalizei este mai intotdeauna \"cu doua fete\" :-) As vrea sa vad mai multe astfel de materiale pe poezie.ro, care sa poarte girul unor oameni care, asa cum este cazul Elei, isi cunosc domeniul mai bine decat noi ceilalti care doar ne dam cu parerea. Felicitari!
Bobadil.
P.S> Poate cea mai substantiala dintre dezbateri se poate purta pe tema erotismului si auto-erotismului, bine conturate in acest material. Eu sunt de parere ca legatura dintre ele trebuie cautata acolo unde se afla radacina frustrarii hai sa o numesc \"principala\"...

Crinule :-) tu ai condei in idee, forma insa lasa de multe ori de dorit si, vrei nu vrei in proza forma e poate chiar mai importanta decat in poezie (poezia isi poate permite \"luxul\" de a fi mai scurta). Nimic nu e mai dureros decat o lectura in proza care nu \"te prinde\"... intelegi ce spun. In cazul textului de fata dialogurile sunt cele care \"scartzaie\"... e dificil pana ajungi sa stapanesti dialogul (care-i partea cea mai grea, crede-ma) te sfatuiesc sa le ocolesti cat mai mult cu putinta + vorbeste cu oameni care se pricep la acest capitol. Asta desigur, daca ai intentii mai serioase :-) cu proza adica :-))
Te mai citesc,
Batranul (fara mare, doar batranul) Bobadil.

Mi se pare un poem asa, ca un reportaj despre o aventura cu o chelnarita nurlie presarat cu niste metafore ca o piftie cu boia. Pe mine nu m-a impresionat, si anume deloc, chiar daca m-am adunat la steaua Silviei \"ca fluturele la lumina\" ca sa o citez pe aceasta.
\"și numai patru zile vom avea la îndemână timpul
pentru a hrăni eternitățile noastre, să ne hărțuim siguranța.
de ce se întâmplă așa? - se intreaba oarecum retoric poetul spre finalul acestui poem. O imagine contorsionata a dorintei de dragoste sau doar de sex, oricum nu mai conteaza, pe langa chinul facerii acestei sintagme.
Bobadil.

.. patrata sau nu, e gaura mea :-) Un poem-eseu, de o claritate aproape desavarsita, admir finetea discursului si consecinta (hai sa-i zic asa) ideii. Un Titarenco autentic, veni, vidi... placut.
Bobadil.
P.S. Intr-adevar, Virgile, poate ca ne mai trebuie timp de gandire la capitolul \"masculinitatea versului\" intr-un fel s-ar parea ca aici avem un soi de pattern-matching, pe mine ma pune pe ganduri insa uneori si ma zbat sa gasesc androginul initial, nu prea reusesc, sincer...

Acum, Robert, nu stiu daca tu ai urmarit cu dinadinsul asta dar pana la urma rezultatul este cel care conteaza, adica sa vin eu aici si acum.
Si pot sa inteleg un anumit sentiment de frustrare pentru ca, iata, pe poezie.ro am ajuns sa fim multi si fiecare are asteptari, multe dintre ele sunt inselate insa de imposibilitatea editorilor de a parcurge cum se cuvine textele, a noastra de a le citi si de obiceiul (prost, dupa mine) impamantenit al userilor de a deschide si se lua doar dupa pagina de comentarii si nu dupa cea principala de texte. Nu stiu daca \"galagia\" este o solutie, dar ideea ramane: sa incercam sa crestem impreuna calitatea textelor care apar in pagina principala. Am gasit in aceasta dupa-amiaza ceva mai mult timp si am parcurs textele din pagina ta de autor si trebuie sa marturisesc... am ramas placut surprins. Am gasit aici in primul rand o sinceritate a trairii, ceva asa ca un amalgam primordial din care alchimistii (pesemne) stiau mai demult cum sa faca minuni si aur. O sensibilitate care ma face sa regret o polemica pe teme fotbalistice deloc oportuna, dar asa se intampla cand apesi pe butonul \"yes\" in loc de \"cancel\" :-)
Deci, sa revin la text...
M-am oprit la acesta pentru ca mi s-a parut mai \"altfel\".. aici ai incercat un pic acea \"universalitate\" pe care, zic eu, ar trebui sa o simtim in mana cu care scriem. Titlu inspirat, gandul (nu ziarul :-) ma duce la o manastire, dar ce aflu apoi?
\"Ea a fost cuvânt înainte\"... da, mi se perinda prin fata chipul tuturor cartilor pe care gresit le-am inchis dupa ce am citit acest \"cuvant inainte\".. abia mai taziu am decis sa citesc intai cartea si apoi \"cuvantul inainte\", desi asta costa... stim, timp.
Pamantul surpat acolo unde cearcanele lui atarna mai tare... o imagine pe care o voi lua cu mine.
Poemul se inchide in \"linistea de dupa\" nu ermetic, ci ca o usa care nu asteapta decat o bataie usoara pentru a se deschide. Recomand acest text si acest autor amatorilor de poezie traita (nu neaparat evoluata dupa cutumele douamiiste sau care or fi ele dar mie nu imi pasa, sincer).
Felicitari si zic eu, one: te voi mai citi &two: da-i inainte, nu rata centrarea aia inalta :-))
Bobadila.
P.S.
Nu-mi plac \"decibelii\" din final, este cuvantul de care m-am impiedicat.
Badila Bo :-)

\"nus\" a se citi \"nud\"... prea apropiate mi-s tastele la ora asta, iertare...
Bobadil.

Un sentiment marca Alina Manole care, cu cat este mai rar exprimat in aceasta forma direct, care-ti merge drept la suflet, cu atat este mai de pret. Iata poeta incriptarilor digitale, a arhivelor de sentimente unde daca nu stii parola esti pierdut intr-o maree de 0 si 1 ni se destainuie aici punand pe poezie.ro un sentiment frust, nus, de-a dreptul imberb si deci, aproape indecent. Eu nu l-am cunoscut pe Emil Iordache dar citind acest text ma opresc alaturi de el la mijlocul toamnei si ma simt, in nimicnicia mea, fericit ca am ramas contemporan cu cei care-l omagiaza.
Aici imi vin in minte versurile (daca tot e vorba de literatura slava) lui Lermontov, ucis in duel, ca pe vremea lor viata era agitata si trebuia sa mori pentru onoare sau chiar si degeaba uneori: \"si pretuim in viata toata doar oamenii atata tot nu ne-om minti noi niciodata nici altii a ne minti nu pot\".
Bobadil.