Andrei Horia Gheorghiu

Mă! Mă gândesc la tine și știu. Știu că ai să zâmbești la gândul că îți scriu. Nu, nu prea des. Aș vrea să îți des_scriu zâmbetul cald, tăcut, adânc, dar poate n-aș putea să leg nici un

Câteodată îmi doresc să mă lepăd de mine ca de o piele uscată, uitată pe covor, să zicem, șopârla noastră e probabil moartă de sete sau poate fără un picior, nici florile nu mai râd atât de

Cu noaptea-n cap, cam nedormite, gândurile mi s-au supărat pe bună dreptate. Și duse-au fost, convinse, că fără libertate viața nu își are rost. Unele, pure, ușor imature, n-au ajuns

cădere frântă liberă între două păreri lipsă de comunicare                o plecare mâine                o altă plecare admirabila aspirație a focului mii de ființe ard mie îmi

regret că nu-mi mai vine să borăsc când văd un câine împrăștiat pe asfalt precum dulceața pe pâine caldă regret că-n loc de gură am gaura-mpuțită a unei mese de snooker pe care cuvintele se

Sunt murdar de oboseală, mă destram fir cu fir, mă strâng ghem și mă respir moale, a lipsă de fier, ceară. Pâlpâi în lentile concave sunt mic, sunt departe... Picior peste picior îmi

Am îndoit o sârmă-n fel și chip, am îmbrăcat-o-n lut și mi-a bătut apoi în palmă, intimă, inimă, sub ploaia zilelor de vară ce-au trecut. Sunt ud până la piele mă plimb desculț, mă-nțep, alunec și

poate că ideile pot fi zidite în cuvinte dar, cel puțin în cazul meu, e greu să mă convingă cineva că se pot zidi idei. în cuvinte, în imagini, în cărămidă, în orice. poate că, mai degrabă, ai vrut

Am iubit odată o piatră. Mică, nebăgată în seamă, ferită de vâltoare. Am întrebat-o cum îi merge. A spus că stă la soare. Atunci am fost piatră și te-am privit. Ai zâmbit

Aș vrea să rup tăcerea dar știu că o s-o doară... Mai bine-așa. Gându-l trimit la joacă, pe afară.

Întoarce-mă filă cu filă, trăiește-mă, lasă-mă să gust ascuțimea privirii tale. Prăfuit pe raft, voi ști că așa mi-a fost scris.

În vânt de vest ți-aș crăpa, roșii, buzele. În izvor limpede de gheață ți-aș strânge, albe, gleznele. Iar de pomeți ți-aș prinde tonuri aurii, să-i porți, bijuterii. I-aș bate cu soare

mai mult decât oricând, îmi doresc să nu curg în cuvinte să îți transmit ce simt și ce gândesc firesc să nu te pot minți nici de-aș putea să vreau ceva adânc îmi spune că nu pot că știi ce-ți spun

De mine n-am prea mult de zis căci m-am descris prin ceea ce-am trimis când m-am lăsat purtat în molcom vis în care mi-am permis un bis. Dar m-am trezit cu ochiul tot închis în marele abis

acei lupi cu foame de lună cu foame de spaimă de cal oprit, călărețul privește-napoi aprinde tăcut o țigară nu mai urla, lup singuratic te caută focul în ochii lupoaicei iar luna-nghețată

Unele frunze se simt libere bătute de vânt roșii, galbene, coapte. Altele, mai țepoase, se bucură de trai lung, până când, ascuțit, o lamă le curmă scurta fericire a sărbătorilor de

pentru tine e simplu împarți totul în lucruri și stări pe-alocuri presari câte-un zid și trenuri și gări de parcă viața-\'r putea fi redusă la o dreaptă și-un punct nu-i chiar așa în liceu aveam

dincolo de ultima gură de aer e un respiro, o pauză în care nimeni nu aplaudă decât din întâmplare. care sunt șansele ca două palme să se întâlnească involuntar m-ai întrebat începusei