Andrei Gheorghe

testamentele din mijloacele de transport în comun a man himself întotdeauna agramat și imponderabil se îndrepta către casă în metrou bărbia i se coborâse cu două stații în urmă în piept și

dansul picioarelor roșii alison. suspendată în mijlocul câmpului face din asta o distracție și un joc așa cum face vântul de primăvară în proaspetele fire de iarbă, pentru prima dată

somn deasel am stins lumina pe stradă cu fiecare pas mai incendiez o amintire toate femeile au fost închise sunt pentru fabrica de redefinit propria derută vine prima intersecție și ca un

taxi cu lentile de plastic cerul bucureștilor este mov, copacii bulevardelor își trag mersul dezmembrat către casă, eu mă apropii de geamul unei mașini, fără-ndoială un posibil taxi, -băiete,

las poemul să treacă și să fie uitat ca niște versuri visate pe scaun în bucătărie la 3 dimineața în miez de insomnie las poemul să treacă și să fie uitat să nu-l privească nimeni, să nu-l

e ceață în piața victoriei orașul era liniștit și târziu pe șine de tramvai morții se retrăgeau la depouri zdrăngănindu-și tablele de la marginea încăperii piața victoriei se învăluia în

3 probabil ca și când n-aș mai auzi decât râsul p…i mele, n-are nimic, mănânc alune și mă prefac pudic, parcurg pe jos cele 12 rânduri ale poeziei și marchez fiecare jet de semne de punctuație

aceste jeturi de frig și singurătate 4 posibil și să vezi că ajung la moarte, chestiuni separate femei dilatate în ele înseși ca pupilele tale, în creierul tău însuți, măi frate, în

cimitir-meteorit sau in-vers astăzi ploaia a stins toate țigările, au rămas însă vocile de scrum și scheletul fumului, le strâng la piept de parcă le-aș fi născut eu însămi, persoana întâi

numai alcool m-am trezit azi dimineață beat mort berea și vinul îmi străluceau pe față îmi spun continuu că nu mai suport tremurul de mâini încă în viață femei ca niște vapori de

gură de aer trasă în gol sorbire de sete, gură de aer trasă în gol, mă răsucesc și în jur e doar apa, tot ce a plouat e ce am transpirat câteva lacrimi se vor scurge pe umeri și vor

traversăm în fiecare noapte iubirea nu ți-am scris de mult timp și de multe ori, prea multe ploi mi-au violat rândurile cu câte un hohot de râs, ce nu ți-am spus atât de mult timp nu mai este

versurile probează alte rochii ecranul aștepta loviturile succesive ale tastelor care scârțâiau ca și ieri ca și mâine, însă nu-mi păsa, fumam rothmans ca și cum aș fi dat foc unor tocuri

ca și cum toate nopțile ar veni prea devreme într-o iarnă cu vapori feminini de primăvară, ca și cum tu ai vorbi despre rostogolirea acestui corp într-o bucată de mesteacăn, și străzile ar pulsa

un corp din care s-a scos inima, proaspăt întins la soare, acum îl vede lumina și pe dinăuntru, acum frigul devine personal în gaura care a rămas în locul acela întâi roșie apoi din ce în ce mai

probă de messenger t l q mizerie, nimic altceva decât crimă în pădurile interminabile de la celălalt capăt al orașului pe fundal femeile bete nu-și spun nimic încerc să nu îngheț într-un

valsuri rupte ți-a sângerat în minte mai mult decât atâta timp cât ai fi putut cheltui pe caii din sânge pe oamenii din deșert încă o dată cu baia în față și cu oglinda de desenat femei

într-un loc numit cișmigiu pe pereții camerei ținându-se una de cealaltă speranțele mele se iubesc un cor de pisici miorlăiesc nu se mai pot ascunde colțurile caselor au devenit lichide ca

7.30 A.M., 14 ani de la Revoluție, 23 de ani de atmosferă schimbătoare. Apăs un buton al telecomandei. Din nou știri pe Romantic FM, din nou mă întreb de ce ascult postul ăsta. Un implus să-l dau la

gest inutil femeia își făcuse o canapea din spinarea moale a bărbatului cu o mână mângâia coapsele lui, cu cealaltă își aprindea o țigară în lună, în acea seară ea fusese sclava învingătoare,

în telefon poveste de dragoste târzie în telefon poveste de dragoste târzie ecran cu sentimente scufundate pe ecran poze cu mine fulguind, cu câteva zâmbete ale tale acul kilometrajului

ca o pasăre oarbă în somn pe mal pescarul în întregime gol, semănând foarte bine la trup cu un zeu păstra liniștea, aștepta delfinii să-i cadă în cârlig, femeia se apropie neștiind dacă să