Poezie
la hanul lupilor
2 min lectură·
Mediu
ca și cum toate nopțile ar veni prea devreme într-o iarnă cu vapori feminini de primăvară, ca și cum tu ai vorbi despre rostogolirea acestui corp într-o bucată de mesteacăn, și străzile ar pulsa vișiniu când sângele roșiu-mustiu se face vin și aleargă prin tâmplă, iubito sunt eu, azi ți-am spus te iubesc dintr-un loc fericit de atâta singurătate și dumnezeu/
ca și când toate sticlele golite s-ar umple la loc cu o para de sens, ca și când noi doi am stoarce în gingii vișinii fiecare lume din golul istoric, gesturi desen(s), ca și când caietul meu adolescentin cu scoarțe roșii pipăitul trupului meu vin de această desprindere joc inuman și evadare în același timp/ firește, atemporalul din noi care stă pașnic pe buturugile mușchilor gândurilor și-și face loc cu mâna dreaptă/ eu îmi duc iubirea pe deal urcând mai înainte de toate/ în lumea asta bate o inimă urgentă bate//
mă iau de ochii și mă apropii de ecran stradalul vișiniescul ecranovici, acesta este în cele din urmă textul, aceștia suntem noi răsfoind caietul, colorând în tușe apăsate cu litere lungi coapte îndelung de mama în cuptorul lui poate, aceștia se plimbă în lume fără habar, locurile pe unde trec, cad, dar se transformă în versuri//
răstăcit în pădurile dealurilor lui cașicumcând-ul mă opresc, dincolo de acest desiș impenetrabil fac orgie brazii despre care încă nu s-au scris, rânduri, galbene mere și largi pinguini făcându-și patul/am să fiu întotdeauna mult mai aproape în puțin prea departele acesta/ să facă toți oamenii focuri-focuri în sat, iar noi să evadăm din tabără câteva nopți în corturi cu colți roșii și morți/ dansul să înceapă tot ce-a dansat de la prima lumină care a curs pe pământ poate să înceapă//
din mașina în care îmi plimb tăcerea îți fac cu ochiul, firește opresc și te iau, e liber drumul iubito la hanul mărgean, la hanul cu lupilor rânjet în lume mergeam//
012.419
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andrei Gheorghe
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 320
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 5
- Actualizat
Cum sa citezi
Andrei Gheorghe. “la hanul lupilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-gheorghe/poezie/89457/la-hanul-lupilorComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

In prima strofa as evita antonimia iarna-primavara sau as reformula raportul mai discret( de exemplu: într-o iarnă cu vapori feminini de martie...mi-aduce aminte de Alexandru Andries, ceea ce e de bine). De asemenea ultimul vers (dintr-un loc fericit de atâta singurătate și dumnezeu) nu ma convinge. Mai sunt locuri in poezie care \"nu suna\" asa cum le citesc eu. Unul ar fi in versul: \"răstăcit (!)în pădurile dealurilor lui cașicumcând-ul mă opresc\". Altul ar fi chiar versul final. Am incredere ca nu te deranjeaza faptul ca ti-am semnalat aceste lucruri.Sa ne citim cu bine,