Poezievisual
wizard game
dacă literele fug din cafea dimineața ca secundele refugiate/ din ceas în memoria mea, e fără-ndoială că te aștept
3 min lectură·
Mediu
wizard game
iubita mea magnolii versuri și violete de miercuri,
un ploiești desenat în cârciumă de picasso azi noapte, desigur picasso când era
picasso când nu era femeia barbară care nu se mai cânta de multă vreme pe sine
femeia care se înconjura și toamna aceasta cu zilele
despre care pictorul nu-și amintea mare lucru
iubita mea…violeteversuri și nimic altceva,
în cofetării se vând magnolii rupte de curând din vreo grădină părăsită,
așa cum în preajma unui palat-casa unui burghez în ruină își așteaptă
seara negustorii de picioare verzi, de picioare cu mâini, the legs untouched
iubita mea în baia vișinie scăldându-se în noaptea de sânziene,
împrospătându-se cu atingerea sângelui meu
noi doi…într-un ploiești pictat greșit pe pereții roz,
împletindu-ți toamna codițe în stil franțuzesc
totul este greșit, totul este rusesc de greșit ce e,
din următorul secol însă va fi-va românesc felul în care privesc
după tine peste un gard putrezit de ploile lui august
care a trecut și care mi-a lăsat la rădăcina gâtului tatuat wizard game,
let’s sleep toghether and we’ll be ok let’s swim toghether in the wizard game…
numele neatins se scaldă în flăcări și scuipă în ultimul hal,
parcă aș fi eu rupând dintr-un măr ultimele foi de calendar…
iubito, buchete, măcar violete, despre magnolii numai in-vers pot să pronunț
încă un sunet în care înotăm împreună ca-ntr-o pălărie cu stele
și liniștea din mine s-ar lăsa pe frunze la un picnic de o zi
și o noapte în cimitir-meteorit, iar sunetul în care locuiesc
ca-ntr-un pește mamut s-ar revărsa în valuri pe plajă
lăsând acolo urme: ssscrisuri, ssscursuri, ghete, pereche, crabi juisând sub lună,
meduze lichefiindu-se virgine desfăcând picioarele în fața apei
într-o tușă pastelată, tablou de fabricație îndelungată legănându-se în ramă
ca un portret al tuturor lucrurilor
log inside the poetry of every time:
aș putea să compun pe sunetul acesta al valurilor sfârșitul,
dar mai bine nu, mai bine să ne mușcăm, pielea mea de pe umeri îți aparține,
jumătate din degetul inelar îți aparține, o gură de mușchi din braț
se încordează în tine noaptea și o urmă de scuipat de falus
îți desenează stele în vagin, contururi, nebănuite culori se amestecă
și își fac masaje pe margini de tușe albite de nori trec gânduri-intruse,
dar mai bine nu, mai bine să ne mușcăm în sunetul acesta al valurilor neSfârșite
sign out the poem:
come undone as you are today: mașinile în valuri violează piața victoriei,
iar poemul e liber prin bucurești, își bate joc de viață, își bate joc de versurile lui
și nu se mai rescrie, câteodată îl aud cântând, e sunetul fals dintr-o măcelărie,
câteodată îl aud urlând, e cântecul orb al urmelor de la sicrie,
odinioară mă opream să-l ascult, azi numai sticlele mai pot vorbi
ca niște mesaje date cu înghițituri mici pe internet să le soarbă femeile,
încrucișări mov de semințe se zbat femeilor în pântecul ielelor
begin: wizard game in the late afternoon:
053.390
0
P.S. Si totusi, imi dispalc anumte cuvante obsesive prin poeziile tale...\"scuipatul acela\"...daca ziceai cumva
mai altfel... :D