Poezie
Ciob
1 min lectură·
Mediu
Cu mâinile însângerate,
strângând un ciob din inima ta,
îmi descopăr rana...
E caldă și încă virgină.
Durere sublimă!
M-ai încătușat cu zale sfințite,
vampirul din mine geme
și sufletul se zvârcolește neputincios.
Ia-ți ciobul înapoi. Nu-l vreau!
Departă de mine paharul ce mi-l oferi,
Sticla iubirii urlând de dureri
Sparge-o în cioburi tăioase și reci,
Dă-mi azi doar unul, mâine altul, în veci
Câte unul....
0177178
0

Nu-i vorba ca mie mi se pare neindoielnic. Daca ar fi irational a te indoi aici, aceasta nu se poate vedea din opinia mea ca asa stau lucrurile. Ar trebui, asadar, sa existe o regula care sa declare ca aici indoiala este irationala.
Dar nici aceasta nu exista.
Eu spun desigur: aici nu s-ar indoi nici un om rational - ne-am putea imagina ca judecatori calificati sa fie intrebati daca o indoiala este rationala sau irationala ?
\"Ia-ți ciobul înapoi. Nu-l vreau!
Departă de mine paharul ce mi-l oferi,
Cupa iubirii urlând de dureri
Sparge-o în cioburi tăioase și reci,
Dă-mi azi doar unul, mâine altul, în veci
Câte unul....\"
Este o poezie plina de o anumita perfectiune a formelor fixe.
Pe mine m-ai impresionat...
cu drag,
mihai
ps. nu uita sa iti scrii biografia; eu prevad ca o sa ajungi repede un membru cu drepturi depline al acestui site.