pe pământul mov
își așterne carnea dumnezeu
visam ape dulci de sinucidere
mă agăț de literele astea
sar
doar am ajuns campioni
erai frmusețea dimineața
mă mai iubești?
sfârșit
mă mai
luminile astea imi sfasie pielea
amintiri rupte ma hranesc
ma deznoada
credeam ca o sa comunicam
da, o sa comunicam
cu mainile sangerande
imi scriam visele
pe perna se vede frica
ca noaptea
îmi așez pleoapele
în foi de țigări
somnul îmi înnegrește tăcerea
mă aștern in fața ta
odată eram dalila
mai adânc de atât nu-mi pot îngropa scrisul
cerneala se prelinge ca sângele
pe
florile de lotus sunt trecutul meu
trupul tau e o panza de paianjen
nu ma mai simt
azi ma termin
luciditatea e moarte
oglinzile ma achita
poemul asta nu sunt eu
poemul asta e
Coaforul e un tren fara usi
focul reincepe
sunt un tiran decazut...
astept bancile vagabonzilor
sa-si faca testamentul
in camera asta totul moare de dragul
frumusetii
toti copacii sunt
MD