eu tu noi...
fiecare atingere să fie un joc fiecare țigară să ardă un gând erau cearșafurile noastre erau cearșafurile mele mă uit dacă m-aș sfâșia ar rămâne frica
such a rush...
pe pământul mov își așterne carnea dumnezeu visam ape dulci de sinucidere mă agăț de literele astea sar doar am ajuns campioni erai frmusețea dimineața mă mai iubești? sfârșit mă mai
Orbire
luminile astea imi sfasie pielea amintiri rupte ma hranesc ma deznoada credeam ca o sa comunicam da, o sa comunicam cu mainile sangerande imi scriam visele pe perna se vede frica ca noaptea
suflete de vanzare
îmi așez pleoapele în foi de țigări somnul îmi înnegrește tăcerea mă aștern in fața ta odată eram dalila mai adânc de atât nu-mi pot îngropa scrisul cerneala se prelinge ca sângele pe
Ma interzic
florile de lotus sunt trecutul meu trupul tau e o panza de paianjen nu ma mai simt azi ma termin luciditatea e moarte oglinzile ma achita poemul asta nu sunt eu poemul asta e
coaforul e un tren fara usi
Coaforul e un tren fara usi focul reincepe sunt un tiran decazut... astept bancile vagabonzilor sa-si faca testamentul in camera asta totul moare de dragul frumusetii toti copacii sunt
