poem despre niște margarete

eu as face finalul asa
\'\'când m-am trezit era dimineață
și cărările erau toate înfundate

am închis ochii iar
simțeam că eram doi pe marginea gropii\'\'
as scoate \'\'saraca\'\' si strofa a doua as termina-o
\'\'când mă voi întoarce
o să știu unde să mă opresc\'\'

imi plac florile care asteapta pieptul unui mort sa se ofileasca, mai ales ca toti credem ca florile sunt facute doar sa infloreasca. iar stationarea lor pe marginea patului un timp asa de lung arata o persistenta a unei stari interioare.

desenul mamei pe poarta casei are rol magic, ca si ungerea cu sange de miel din biblie.

imi place finalul care intareste impresia din debutul poeziei, si anume ca exista o anumita stare persistenta, tradusa prin
\'\' iar
simțeam că eram doi pe marginea gropii\'\'
ar trebui totusi mai mult curaj in aceste versuri, cum bine s-a mai spus.

cu placerea lecturii.

Anca,
textul mizează pe simplitate, dacă ar mai trebui ceva modificat, ar trebui doar în direcția asta mers, dar asta o să fie alegerea ta. Deocamdată e bine, cu o maximă tensiune în acest joc tragic al umbrei țintute :\"trupul mamei e desenat cu cretă pe poartă\"