scrisoare de departe de casă

îţi scriu mamă dragă din mijlocul mării care leagănă fiinţe felurite înghite oameni şi vise de parcă nu au fost aievea vreodată şi dureri de tot felul cu vieţi cu tot şi uite doar pe mine nu mă vrea îţi scriu dintr-o biserică goală unde e ceva ce-aşteaptă pe toată lumea în care am intrat de bună voie convinsă că îmi pare rău de orice e nevoie să îmi pară rău sau din pământ unde mişună vietăţi şi mai nefolositoare le simţi târându-se mulţumite prin întuneric săpând tunele şi croind cărări unde pentru mine nu e loc sau în înaltul cerului mamă unde norii se împăunează mîndri nevoie mare de parcă ar şti ei ceva ce noi nu ştim şi uite doar de mine se ascund mamă dragă tu ştiai de când m-am rupt din carnea ta oare câtă depărtare ai pus în mine şi cât drum care o să mă ducă departe de toate cele la care jinduim noi oamenii uite, noaptea aceea mamă când m-ai ţinut mai altfel de mână când mi-ai dat de înţeles că trebuie să plec de acasă mi-a închis toate drumurile şi nici măcar noaptea aceea şi nici măcar mâna aceea mamă dragă nu mă mai vrea