Anca Pepelea

povestioara pastreaza in ea un iz de patetism, o melodie usor taraganata asemenea valurilor line, calde...
fiind incorporata intr-un stil romantic, finalul putea mentine aceeasi nuanta de melancolie, descriind starea batranului si lasand sa se inteleaga ca murise, nu sa se spuna direct.
si unde e extraordinarul?! l-am cautat in simplitatea omului, insa ai spus prea putin despre el, nu i-ai dat aceea farama de "special", adica ceva care il detaseaza de alti batrani, singuri, saraci, pescari...
sa inteleg ca toata viata lui nu a facut nimic? ca s-a nascut si a murit intr-o barca?

in fine, incearca sa urmaresti ideea, ce vrei sa comunici, iar ceea ce comunici sa fie ceva aparte.
nu zic sa vorbesti de ceva iesit din comun, insa prezinta simplitatea intr-o nuanta pe care alt ochi nu stie sa o vada.
toti trecatori pot spune despre un cersetor ca e sarac sau ca e vai de capul lui,toti pot sa nutreasca sentimente de mila fata de el, insa tu, ca artist, trebuie sa il vezi mai adanc decat ceilalti, sa patrunzi in detaliile ce scapa ochiului fugar al pasagerilor, de exemplu, la cersetor tu poti sa vezi gestul lui de a intinde mana ca o bataie de aripa deci un zbor liniar spre moarte, o resemnare, o lasare in bataia vantului, sau sa intrezaresti gandurile lui despre viata,durerea ce-l determina sa nu mai planga cu lacrimi...

_______
multumesc

da...
la mine acum e vara,
azi am stat doar in casa
am mancat clatite
si am spalat tricoul albastru,
tricoul ramas de la tine.
apoi am deschis cartea
despre facerea legilor
si incercand sa citesc
mi-a plecat gandul
aiurea, pe strazi,pe coline
pana a ajuns nicaieri...
e vara...si abia azi
am deschis scrisoarea de la tine
ramasa uitata printre
alte hartii, nedeschisa.
Pe unde mai esti, tu ,
barbat al iubirii?
vai, da...de-acum e vara
e timpul cand se sinucid
prejudecati de-o viata.E vara-
ce asfixiere si ce pustiu!

eu inca te iubesc
m-am preschimbat;
sunt mama far` de copil-
atat ...desi e prea putin.


________
multumesc

nici tu nu esti sigur de ceea ce spui, adverbul "poate" aduce cu el o acuta umbra de indoiala.

inversarea "adevarata suferinta" imprima ideea ca suferinta a devenit ceva banal, astfel incat uneori e falsa, e ceva cotidian, ceva mecanic, si iata, dintr-o data, se incearca o definire a suferintei, a adevaratei suferinte.

dar "incepe" este un verb care nu defineste ci doar contureaza un capat de drum, pe care daca mergi nimeni nu poate sa-ti spuna ce se va intampla.

"acolo",adverb care face trimitere la un loc destul de indepartat, uneori greu de atins, sau cel putin unde nu ajunge oricine.

imaginea lacrimilor care devin piroane te face sa iti strangi putin buzele.

"tacere", "suferinta", "lacrimile", "piroane" si "buze" -iata ideea de fata care se poate exprima fara ajutorul altor cuvinte-adverbe sau verbe, fiecare substantiv avand destula forta de sinteza, de a crea o imagine profunda a tragediei, a durerii absolute.

_______
multumesc.

inca de la titlu, fara sa vrei patrunzi in amitirea copilariei si a povestii cu acelasi nume"pinocchio", retraind paralel cu lecturarea textului si firul narativ al originalei istorisiri, pe care ai vazut-o in desene animate, in benzi desenate, ai auzit-o povestita de bunica sau mama, sau ai citit-o singur in orele tarzii ale unei dupa-amiezi.

realizezi insa ca textul de fata e defapt o continuare a povestii initiale, pornind de la transformarea baietelului de lemn intr-un copilas din carne si sange;
copilul a devenit intre timp matur si simte o alta povara ce a inlocuit sforile: libertatea!

cand era legat facea ceea ce altii doreau:
"ma facea sa rid sa pling , sa dansez, sa multumesc, sa ingenunchez.... "
acum poate sa faca ce doreste, insa nu mai are pentru cine, caci, contopindu-se in specia umana nu a mai devenit ceva atractiv, din contra, este acum ceva respingator"Nu va speriati nu e ruj e buze , e doar singe de papusa ! "
in el, in suflet a ramas asadar tot papusa, ceva care e supus vointei celorlati si nu constientizeaza ca sangelele lui pateaza mai adanc decat ar face-o un ruj -mergand mai departe, as indrazni sa spun, ca apare o comparatie intre rana pe care o lasa o placere(ruj) si cea lasata de o durere(sange).
finalul surprinde prin tragedia destinului unui om ce nu se poate adapta societatii crude, "legii junglei",preferand asadar sa se lase condus decat sa traiesca singur,poate exagerez, dar as concluziona ca destinul unui artist este pe scena, acolo unde traind suferinta sau bucuria unui personaj,isi desavarseste propia existenta.

si astfel, fiecare se supune in cele din urma, destinului sau, neputand nega ceea ce este.

______
multumesc

versuri linistitoare, incarcate de o tragedie a umanitatii, exemplificata prin poet.
"m-am impiedicat astazi grav" (vers parca de-a lui Nichita)-atrage o atentie marita asupra celor ce urmeaza si constatarea ca era doar un "fir subtire[...] de lumina" scoate in evidenta o imagine extraordinara a vulnerabilitatii omului ce si-a pierdut echilibrul simturilor...
orbii aud mai bine dar lumina nu face zgomot...
mi-a placut enorm de mult aceasta imagine, ideea.
finalul e ca o pata aruncata pe o pictura reusita , "am cazut jos" (greseala preluata si de Filip), de parca puteai sa cazi in sus! puteai sa cazi in stanga, intr-o parte, dar cu siguranta caderea e o miscare in jos.

oricum, resemnarea din final "si ma gandesc sa raman asa" aduce o moarte prematura a omului ce nu mai poate vedea nici cu mainile.

ps: inseamna ceva nickul tau?!pentru mine nu e un cuvant cunoscut
_____
multumesc

1 gerunziul de la \"a crea\" are doar un singur e

2 nonconformism sa fie in a scrie i din roman cu i din i si nu i din a?

3 mergea mai bine \"raman\" si nu viitorul pentru a include si prezentul; altfel am impresia ca acum te decizi daca sa mergi pe drumul artei, ce isi cere fara tagada sacrificiile, sau nu(sau sa nu mergi);

4 deasemenea daca foloseai singuralul la subst. \"cuvant\" si \"gand\" se crea mai degraba o imagine ampla a intregului alfabet, sau imaginea profunda a descoperirii gandului absolut;

5 varianta mea:
creand paduri de-argint
in singuratate-mi (-pare vers eminescian)
raman
sculptor de cuvant si gand
fara lumi.

_____
multumesc

am ramas cu impresia cu iubirea din plan real era pentru el defapt un rezultat la ceea ce se intampla intre el si arta, careia i de dedica total si intr-un fel, arta prindea contur prin tine-adica prin ea.

sincer , nu ma asteptam la un asemenea final...

____
multumesc

in fiecare strofa apare moartea, nu insa ca subst., dar prezenta ei se simte din mirosul verbului \"a muri\", conjugat, la pers. a 3-a , respectiv, a 1-a plural; si din imaginea \"mormantului\", care daca, mergand mai departe, ne gandim la integrarea lui intr-un cimitir, moartea capata deja valente multiple-fiecare avand o anume cauza de moarte.
ideea cred ca tine de existentialitate.
o impresie a fragilitatii noastre, chiar in fata unui \"soptit cuvant \".
inversarea atrage atentia nu asupra cuvantului cat a modului de exprimare a acestuia, astfel incat se degaja o liniste si parca poezia nu poate fi lecturata decat in soapta, pe inserare, pe un prag al zilei ce moare in istorie si in acest fel omul o urmeaza fara sa stie mergand inainte.
mi-a amintit de ritmul lui Cosbuc si specificul lui de a incheia strofa cu doar 2 cuv., ca o mica concluzie.
spre exemplu, \"nunta Zamfirei\"
\"si-avea o fata, fata lui
incoana-ntr-un altar s-o pui
la inchinat\"
interesant este titlul care explica metafora din ultima strofa \"aripi-gand\".

as incheia ca o mica \"expresie\" ce mi-a fost aratata zilele acestea:
\"fiecare doreste sa ajunga in Rai, dar nimeni nu doreste sa moara\".
_____
multumesc.

cine e \"Ea\"? si de ce cu e mare?:)

te rog, explica-mi-prin exemplu cu citat- unde sunt greselile gramaticale, unde nu e ritm si care e ideea care tu ai desprins-o ?
in ce priveste rima, de ce ti se pare fortata?
multumesc cu anticipatie.

din punct de vedere gramatical:

de-aș fi știut,…
cât de-ascuțiți
sunt ochii dragostei,
ași fi-aruncat,-as fi fost aruncat
după un secol,…
mâna iubirii uscată >
de pe față, > unde e predicatul,
ca dup-o zi… > ce se intampla cu
mana aceasta?
să-mi înfimg alta, -infig
și timp de-un secol
să-mi scurgă - de unde? din ea=mana cea
noua
întunecate dungi
de versuri…

din punctul meu de vedere:

de-aș fi știut,…
cât de-ascuțiți
sunt ochii dragostei,
ași fi-aruncat,
după un secol...

sa inteleg ca daca ai fi cunoscut dragostea inainte de a fi nevoit sa o descoperi singur atunci nu ai mai fi iubit?
te-ai fi desavarsit in timp fara a fi nevoit de sacrificiul propriei cunoasteri?
pare paradoxal, insa, oricat de multe se spun si se scriu despre dragoste nu o poti cunoaste decat atunci cand tu insuti iubesti, e o lege sau doar o conditie a naturii de a ne darui absolutul.
am luat intelesul de aruncat inainte, adica de evolutie...
se referea cumva la aruncat in trecut?


să-mi înfimg alta,
și timp de-un secol
să-mi scurgă
întunecate dungi
de versuri…

ruperea de vechi prin cunoasterea dragostei ridica omul la un nivel superior de patrundere in tainele universului atat launtric cat si exterior;

dar aici mana cea noua care se infige este cea care o inlocuieste pe cea a iubirii, e mana cunoasterii, a jertfei , a sacrificiului pe care arta o cere, o dedicare continua si sarguincioasa fata de frumusetea si intelepciunea ei;
intunecatele dungi - sintagma extraordinara care surprinde cu migala si gingasie infinitul necuprins al poeziei, durerea poetului , a vietii si astfel a operei literare, singura care domina peste timp dupa stingerea omului si astfel a iubirii ce a cuprins inima lui.

destul de ambigua in anumite privinte sau constructii poezia reuseste totusi sa creeze o fereastra spre contemplare si visare.

ps;
cand esti indragostit ti-e sufletul plin si simtind frumusetea si gustand parfumul dragostei realizezi cat de neputincios esti in a o exprima spre a o da altora ca si axioma sau cel putin punte de cunoastere a iubirii;
de aceea cuvantul tace si arareori reuseste sa exprime in adevar bucuria ce salasluieste in inima iubita;
iubeste si taci! din tacerea ta vor cunoaste ceilalti frumusetea de a iubi....

multumesc.

O stimabile,in primul rand am specificat ca sunt \"ganduri\" si nu poezie, deci concluzie dumitale, cade.
Si nu de antiteza e vorba ci de diferenta dintre ceea ce stii si ceea ce este de fapt...
Multumesc de osteneala de a le critica, atat si tie cat si confratelui LSD.

si totusi, cat de aproape esti de fericire cand crezi...
in fine...credeam ca v-ar face placere sa lecturati cateva ganduri naive...
sa-mi fie cu iertare....

cu ingaduinta,
secunda

eheii..se urmarea cumva relatarea celei mai lungi fraze?!:)

sincer...n-as vrea sa primesc asa ceva de la iubit:)

as vrea ca el sa-si aminteasca in gandurile lui de frumusetea iubirii nu de contopirea ei intr-un univers material si ambiguu.

o obositoare fraza...si ca forma si ca fond...
e obositoare iubirea-ti?!retorica intrebarea...

in fine...

nu am facut definitii dupa care sa traiesc, ci au fost niste concluzii ca urmare a ceea ce am trait si traiesc.

Nu-i iubirea nemuritoare... Sau n-am dreptate?-darius

te rog reformuleaza, ca nu se prea intelege :sustii ca iubirea nu e nemuritoare sau sustii ca e nemuritoare?!

eventual, poti scrie la secunda@k.ro
multumesc.

un inceput bacovian, dar treptat timbrul vocii se face mai clar auzit.

e prea frumoasa...
toate anotimpurile sunt prezente cu exceptia verii-anotimp de vacanta, de veselie, de petreceri.
si astfel poezia striga durerea cu fiecare strofa...

e prea duioasa desi se simte revolta si neputinta..

e prea trista...
si moartea prea prematura...

zodia mea e cea mai visatoare zodie,
eu m-am nascut dupa mortii cutremurului,
nu vreau sa stiu cum mi s-au dat nasii,
as vrea doar sa imi cunosc viata.

e frumos acest joc! pare banal, pare ca nu e poezie...
dar, finalul de data aceasta nu depinde de autor ci de \"ea\"; in functie de lucrurile pe care le va aseza in valiza, se va lua hotararea definitiva.

ce oare ar fi trebuit sa puna spre a castiga stationarea si nu plecarea?!

daca \"ea\" simbolizeaza dragostea, atunci ...

extraordinar! fiecare vers curge unul dupa altul ca o gura de aer de care ai nevoie si nu te opresti pana cand nu simti ca ajungi la limita.

parca ar fi un blestem ce soarta il arunca peste poet, iar acesta isi accepta destinul ca o eternitate data pustnicului.

pur si simplu strofa cu strofa convinge cititorul sa patrunde in universul intim al poetului, atat cel terestru :\"biroul vechi/din lemn de nuc\" cat si cel interior, cel al starilor atat de zguduitoare pentru sufletul mereu flamand de traire.

se desprind atatea imagini care trimit gandul la sentimente ca dragoste, dorinta, regret, disperare.

tonul elegiatic surprinde subtil poezia cand crima pe care poetul o savarseste este cea a contopirii dintre creator si creatie.
\"Sa-mi strang cuvintele de gat
Si printre versuri
Sa ma pierd uitat\"