ORB 1

ce sa mai, s-a dus si cristalinul, si umoarea apoasa, pupila facandu-se carbon, irisul irizandu-se picassoian, iar tu, tu centrul absolut, gandind gandurile, vai! cazi jos, ca si cum universul ar fi liniar, hau adancit pe-o verticala. profound dom'le!

versuri linistitoare, incarcate de o tragedie a umanitatii, exemplificata prin poet.
"m-am impiedicat astazi grav" (vers parca de-a lui Nichita)-atrage o atentie marita asupra celor ce urmeaza si constatarea ca era doar un "fir subtire[...] de lumina" scoate in evidenta o imagine extraordinara a vulnerabilitatii omului ce si-a pierdut echilibrul simturilor...
orbii aud mai bine dar lumina nu face zgomot...
mi-a placut enorm de mult aceasta imagine, ideea.
finalul e ca o pata aruncata pe o pictura reusita , "am cazut jos" (greseala preluata si de Filip), de parca puteai sa cazi in sus! puteai sa cazi in stanga, intr-o parte, dar cu siguranta caderea e o miscare in jos.

oricum, resemnarea din final "si ma gandesc sa raman asa" aduce o moarte prematura a omului ce nu mai poate vedea nici cu mainile.

ps: inseamna ceva nickul tau?!pentru mine nu e un cuvant cunoscut
_____
multumesc

Ancuta, textul meu, dezonorant pt. mine, era o ironie, si cand am spus "vai! cazi jos" subliniam discret greseala si nu o preluam, aprobam etc. apoi exista, daca vrei, si caderi in sus, vezi crestinismul. smereste-te ca sa te inalti - asta fiind caderea in sus.

din cate stiu eu..parca poetilor li se permit pleonasmele...ori ba?