Poveste cu iz de vară
Mai este și acolo o stea Și acolo, și acolo Doar eu nu mai dorințe pentru căderile lor. Sufletul-mi suflă pe solfegiile vi-se-lor Noapte de noapte, Izbăvindu-mi gândurile De pașii
Așteptare
Te rog, dă-mi un minut Să fac o poezie Pe care s-o culc într-un pandantiv În noaptea aceasta cu lună plină... Voi scrie despre ochiii tăi Mari, frumoși, albaștri Despre buzele tale calde Și
Semne
Nu mă lăsa să cânt Nu mă lăsa să cânt niciun vers Nici măcar să ating ceva, nu mă lăsa Port cu mine osânda De a topi cuvintele în prafuri de stele Și sunetele în prăjiturele Ascultă cum
În zori mi-e dor de tine
În zori mi-e dor de tine... Noaptea întreaga te caut, În cele mai albastre câmpuri, În cele mai înalte ceruri, În toate colțurile lumii. Te regăsesc însă doar dimineața În spațiul virtual Unde
Cocorii
Tu știi că mâine mor cocorii? Nu i-ai iubit nicicând, nici cum arată n-ai idee Și totuși acum plângi... Chiar nu ți-e dor să mai moară o specie? Râzi...hai, râzi, nu-i așa că ți-a zis că ești o
Rugăciune laică
Nu te preface că nu știi Cât de mult verde am presărat Prin cimitire Am lăsat să crească din dorință Doar pe cruci Ceva roșu Nu –mi spune că nu știi Pe unde umblu Peste care trepte stau
Septembrie mut
Răsucesc cuvinte pe-o picătură de ploaie Te văd în depărtare Te ascunzi după vânt Nu mă lăsa să te uit… Pe jos se-mprăștie amintiri Tu, tot mai departe, Imi soptești că anotimpurile Stiu
Basmul zilelor noastre
Aș avea toate șansele să te iubesc Mai ales dimineața Când trag de tine să te trezești Tu să-mi săruți ochiii Să aduc soarele Felie de fericire pentru secunda Tăcerii Iar noaptea În taina
Vulnerabil timp
Am să te caut fără mănuși Cu unghiile tăiate Să pot tasta fiecare litera Cât mai repede S-ajung să te prind cel putin de picior Și să-ți sărut călcâiul Acolo unde Ahile a sângerat Am să
A douăzeci și una zi
Mă doare stomacul și cred că te-aș răni Dacă ți-aș spune să mă ții de mână Să îmi cânți “private emotion” Iar eu să adorm cu fața întoarsă spre ușă Așa că te iau de braț Te invit la dans Pe
Interminabila scrisoare
Am să scriu cu verde pe roșu Uite pun și punct Acolo unde nu se mai cunosc Nuanțele de viață, de iubire, de moarte, de cuvinte mari Și oameni mici Până la urmă nici timpul nu mai e ce-a fost 1
Bagaj pentru Liliana
Lasă-mă să plâng plecarea ta Către toate lucrurile tale Către iaurtul cu musli pe care îl cumpărai De fiecare dată Sau ciocolata albă, Ori pufuleții galbeni, ascunși între rafturi O să îmi
Mi-e milă de timp
Pe fața ta lumina plânge Din alb împrumutând regretul De a nu fi fost stiută Măcar din ultima- ncercare În jos sunt doar prea multe zări În stânga accidentul de viteză În sus privirile se
Poem mototolit
cafeaua îmi șoptește taina visului ce m-a trezit departe de lucruri privirea ta mă cheamă cu sunete dintr-o limbă nouă fără diferența de vocale sau consoane iar brațele tale îmi împletesc
Eu pe tine, te
În pumnii tăi căutam marea Și nu-ți spuneam că nu știu să înot Iar tu îmi culegeai și ploi și râuri calde Să –mi faci chipul mai duios. Te sărutam, cu patimă nebună, Luându-te din cele mai
Spovedanie de sărbătoare
Cu mână încercând abisul, cu gândul născocind cununi și-n miezul unei reci furtuni, cu trupul deschizând noi drumuri, mă nasc din fiece sclipire ce vântul-n praful iernii-o înfinge.
Curcubeul era roșu
Aveam o suferință de spus lumii Dar in aceea zi, lumea nu s-a trezit Am umblat prin toate castelele știute Să despart istorii de Dumnezei Să usuc vreascuri pentru o iarnă Fără zăpadă și
Dinadins de dor
Adoarme pâmântul când te cuprind în brațe Sărut fără de urmă Răsună-n carnea udă Ploaia se ascunde-ntr-un alt colț de lume Curaj patimaș Înmugurește-n alb Ești tânăr, prea tânăr pentru
Icoana nepieptănată
Sunt în fața lumii, dar lumea nu mă vede, doar ochiul trist al mării-mi este braț și geme. Alături de povețe stau munții și zâmbesc, rătăcitorii pildei, așteaptă-un mulțumesc. Pășesc în
Inexistam la marginea ta de noapte
Nu sună nimeni în vremea dintre anotimpuri Unde nici un cântec nu spune despre mituri La marginea șoselei nici frunze nu mai zboară Călătorii tineri iubesc fără de vlagă. Eu urc în alte veacuri
Joc de una singură
Praful greu mă tot impinge Să adorm fără de vise, Ochii nu mai pot atinge Răsuflarea ce mă prinde. Mă-nfășor cu amintire, Te mai las să cazi din cer, Așteptând să vină iarna Să invoc
neadormirea lunii
nu am găsit un loc mai bun să-ți scriu decât în colțul unui vis albastru în care tu te-ai furișat tiptil să-mi furi o tăină și-un covrig acum, rămasă fără de semințe spre tine vin cu
Eternitatea nu ne vrea intimi
când ai să vii să–mi lași metafora in dar... te voi primi cu vin, din cel mai alb, din cel mai roșu murfatlar, cu prăjituri gătite pentru tine special te voi iubi în zâmbet cu
mai mult decât oglindire
ascultă muzica la ochii închiși și pasul lasă-l să te culce, ușor adâncul te va încălzi, ușor, vei ști a râde paharul care ieri ți s-a umplut vărsat pe masă cântă... îndoaie-ți mâna peste
