Poezie
Icoana nepieptănată
1 min lectură·
Mediu
Sunt în fața lumii, dar lumea nu mă vede,
doar ochiul trist al mării-mi este braț și geme.
Alături de povețe stau munții și zâmbesc,
rătăcitorii pildei, așteaptă-un mulțumesc.
Pășesc în gândul liber, fără de-ncordare,
îmi piere praful, zborul și miezul de la floare
Și-un dor ce numai cheia știe să culeagă
atunci când își râvnește răsucirea-n yală
Astfel dor mă calcă pe nervi de dimineață,
izbindu-l de fereastră intră mort în palmă
Se duce apoi la frunte, cade-apoi la cer…
e noaptea fără taină din albul Univers.
002
0