Anatol Dănilă

taci la început a fost cuvântul la urmă va fi ultima răsuflare imprimată pe lacrimile celor care te-au iubit să nu le spui adio să le spui pe curând să ai în mâna dreaptă pumnalul tău

azi este despre fluturi morți înainte să se nască au fost omizi cândva frumoase verzi frunze frunze frunze frunze devorau zile în șir aveau un vis să-și crească aripi neostenite în nopți obscure

lumina ochilor ei s-a stins să fie parte din Lumină în ziua și ceasul când s-a născut urmașa ei a plecat în liniște la zeul său mama... ca azi în fiecare an o să avem motiv de

am omorât viul veacuri la rând ca să trăim astăzi ne omoară viul ca să trăiască și tot ce putem face e să nu facem nimic închiși în casele noastre...

albastru ceresc 4 becuri led econom ard în inima mea umblu noaptea prin păduri poate mă omoară cineva în liniște nu țipa vecina de jos are somnul obosit pășești pe degete să n-o

stranie coincidență... într-o piață călăii dau pe gratis pâine și circ robilor în altă piață un bătrânel fatalist de foame nu-și poate ține în frâu pornirile cărnii dă toată pensia pe 4

perpendicular pe orizonturi paralele alerg printre frunzele toamnei după fluturi obosiți de zborul inutil încleștat în mâinile mele un fileu nou-nouț hand-made cusut de mâinile

am sunat-o azi pe mama... mama mi-a zis că mănâncă porumb fiert și că e bine... mama mi-a zis că îi era dor să-mi audă glasul... mama intenționa să mă sune, a vrut să-și ia cartelă de reîncărcare

ai aici exemple de poezii vizuale: http://agonia.ro/index.php/texts/poetry/topic/visual/Vizual%C4%83 eram în 69 vertical/acrobatic tu erai echilibrista eu eram clownul când am căzut pe o latură de

mama are ochii căprui senini în miez de noapte același fior o trezește în fiecare toamnă își deschide inima și mă nasc a câta oară?

plouă tăcut în orașul dintre ape lichidul vieții nu aduce viață în viața mea spre seară îmbrăcat în pijama plec în mine să ascult cum crește iarba gri

iarna pustie a amuțit în interior poezia, literele se preschimbă în imagini documentare national geographic privesc cum se împerechează leii... să fuți și să iubești nu e totuna...

mă împingi în poezie ca într-o prăpastie ecoul repetă tăcerea mă strigă pe nume toamna

greu aerul atârnă între tavan și covorul meu creț îmbrac gândurile în scutece de unică folosință să nu am emoții în cel mai nepotrivit moment nu m-ai așteptat și am murit câte puțin în

în tine explodez cu mii de celule te cuprind în interior mi-e dor și doare zborul frânt

ghiocei cresc pe asfalt urmele lor alungă frigul din mine șah-mat

s-au înecat cuvintele în mine prea multă liniște provoacă tăceri obeze mă acoperă valurile peste țara Soarelui-răsare ca un blestem robotic cade primăvara atomică

explodez în vis lanul cu maci mă acoperă milioane de petale zac însângerate printre zăpezi peste rana adâncă stoluri de fluturi adorm