Anatol Dănilă

taci la început a fost cuvântul la urmă va fi ultima răsuflare imprimată pe lacrimile celor care te-au iubit să nu le spui adio să le spui pe curând să ai în mâna dreaptă pumnalul tău

mă împingi în poezie ca într-o prăpastie ecoul repetă tăcerea mă strigă pe nume toamna

altădată priveam obsedant pozele cu tine acum nici poze nu mai am doar câteva mici în celularul cu baterie obosită de atâtea romanțe de Spleen în urechi bag căștile am gura plina

am sunat-o azi pe mama... mama mi-a zis că mănâncă porumb fiert și că e bine... mama mi-a zis că îi era dor să-mi audă glasul... mama intenționa să mă sune, a vrut să-și ia cartelă de reîncărcare

Lacrima mea - ca roua dimineții. Vinul cel roșu - ca sângele meu. Sufletu-mi este flacără-a vieții, Stropită cu-aghiazmă de Dumnezeu. Pâinea și sarea - în zilele bune. Lacrimi, durere - mi-i

Mărturisirile se fac cu sufletul în genunchi. - Nu oricând, nu oriunde, nu oricui și nu oricum. Să presupunem că am uitat să-mi zăvorăsc pornirile, sau poate nici nu știu s-o fac. De aceea

Același parc, Același lac, Aceeași bancă. - Eu mai bătrân, De dragoste bătrân. Tu mai departe, De doru-mi departe... Un timp cât viața ne desparte Același suflet, Aceiași ochi, Același

singurătatea îmi sfâșie sufletul... ploaia și noaptea bat la geamul meu aud cum goarna sună deșteptarea și glasuri din umbră îmi spun: pornește pe urmele străbunilor prin codri seculari spre

când intri bună ziua zici când pleci – la revedere când soare e porți ochelari plângi când ai o durere. închizi pleoapele și dormi când noaptea bate-n geamuri spui – primăvara a venit când

~~~~ Inimă ~~~~ Astăzi ochii mei au plouat iarăși Și iarăși mi-am simțit inima. Da! O am în piept... De ce atunci mă obsedează gândul - Dacă inima ta va înceta să bată (pentru mine) Eu nu voi

...a venit toamna îți spun să-mi stai alături am să iau 2 beri Chișinău Aurie cu capac din ăla care se deschide cu un singur deget are să curgă gustul amărui pe firele albe din barba mea are

...în aceeași lume absentă-prezentă într-un amestec de stări inima mai bate... TUC îmi ridică corpul de pe scaun îl verticalizează pe sufletul agățat de un martie în care plouă infernal (știa

răsfoiesc alfabetul aleg 443 minunea mea cu ochi căprui zice alo! ce mai? nimic nou... și fără să știe a desenat peste noroiul de pe pantofii mei o rază de soare...

azi este despre fluturi morți înainte să se nască au fost omizi cândva frumoase verzi frunze frunze frunze frunze devorau zile în șir aveau un vis să-și crească aripi neostenite în nopți obscure

în groapa Marianelor e liniște nu e nimic în interior doar 21 de grame contează fiecare foton trezește nedumerire de ce nu asculți manele? de ce nu dansezi în piețe? constipatule! țipă