Ana Urma

între două ploi – înșirate sub streșini florile de câmp sub cerul liber – tăiată-n două luna de firul ierbii răsfoind scrisori – târziu într-un colț de geam luna promisă

șterg praful oglinzii și-n cercuri de ape apare golit de vocale un fel de adio rescris

picături înfloresc ochii verzi în reclame se închid se deschid ca şi cum o fântână cu izvoare în cer ar mai umple o data paharul din orbitele ploii doar destinul în pamă citit se

Să-ți pictezi singură culorile în viață este o modalitate minunată de a-ți exprima creativitatea și de a adăuga bucurie în viața ta. Fiecare pas în procesul de creare poate fi o călătorie

azi veştile triste rămân sigilate în urne tăcerile noastre devin din brâul morganei slobozeşte acorduri de harfă trecutul puterea din lanţul luminii sunt gratis perfuzii un văl

tiranică plăcere de-a stăpâni imperii fragile ca firul de paianjen o boare-l poate rupe fantasma prin vămile trăirii netemător urmându-și drumul orbul înaripat de ceruri

îngerul poeziei are nevoie de liniştea mea din seninul acela să prind nota ploilor am nevoie s-aud razele bătând de trei ori în peretele visului pe linia soarelui poartă semnele timpului

Poeme într-un vers, de Ion Pillat (n. 31 martie 1891 - d. 17 aprilie 1945) Cunoscător al liricii moderne universale, traducător din poezia franceză, engleză, germană, spaniolă, americană,

ştim locul şi leacul înotdeauna partea plină a paharului prea grea cutreier desculţă să nu te rănesc tot verdele copt ne credeam absolviţi de greşeli de greşiţi uneori coboram mai

despărțind apele oprind în cădere o piatră nisipul în gura clepsidrei și zgura alege cu firul înțelesul cuvintelor arse cântă fantasme descântă de nuanțe albastre trupuri de ceară

după ultima ploaie primăvara la mine-n oraş predomină verdele înviere fluturi poate opri şi timpul este destul de uşor se face popas din care vii de preferat singur după o aversă

voi trimite păsările să te cheme înaintea paşilor tăi drumul lung aşterne covor de frunze drept călăuză să te încălzească spun soarelui răcorească voi trimite ploaia tâmpla să-ţi

prefer ceaiul exotic vreau flori în păr prin aerul de septembrie se scriu poeme mici acolade albastre am zilnic în fața ochilor au o sălbăticie decât în alte ținuturi yerba maté si

fără nume și dată o zi dintr-un șir printre urme fierbinți pierduți pașii tăi aproape de țărm cu o ruga încep diminețile ca un bob de tămâie fumegând dintr-o mie de gânduri aleg ating

înfiorați plutim în ciudata călătorie veșniciei o împărțim mergând pe uscat coloniști din istorii citite cândva răsunând a chemare și o mare de oameni în rugă ergo sum lăuntric în

ești singurul care deții secretul a ceea ce sunt, tu mă chemi din neant mă faci să roiesc în jurul tău ca fluturi imago căutând orhideei parfumul tu mă vezi când nu sunt și mă

Totul pare încremenit, o liniște adâncă, ca și cum m-aș fi scufundat într-un somn, am sentimentul straniu că timpul a înghețat. Cât va trece până să mă trezesc? Să mă strige, să mă cheme cineva!

e deja întuneric se închid pe rând uşile rămân nelegate în scoarţă un fel de istorii înainte de somn explorez grădini suspendate subterane din care lipseşti supape neştiute m-absorb

în difuzoare balada pentru... Adeline inundă doar scoici umbrele goale pe plaja pustie fără să ridic ochii topesc în spirală peste tot gândul de nicăieri lumini destramă şi ultima

în pereche inelul credinţei trecând bat solii iubirii cu miros de floare la poarta de vise candori semănate jertfite din muguri a fi împreună de veghe la templu în legea

Simt o putere neașteptată și necunoscută până acum, fără uimire corpul meu răspunde acestei puteri de înălțare după voie în spațiu și într-o clipă imagini anexe visului neexprimat încă mă conduc

alte ceruri fereastra deschisă ca într-o carte răsfoiesc din prezent paragrafe cu pagini transparente semnături recunosc și manifestul celor cu aripi în piept din sufletul

plutind pe alei cer trandafiriu simt mirosul culorile cu haine regale și curgeri egale toamna asta strigă de greieri solemnă prinde-n petale de roză târzie în ţipăt de clipe

încearcă vag clapele mâinile tale din clipa ultima rază alunecă-n noapte se retrag dispar şi ultimii paşi nopţii odihnind în silabe în locante secrete biblioteci cu obloane lăsate