Ana Urma

Totul pare încremenit, o liniște adâncă, ca și cum m-aș fi scufundat într-un somn, am sentimentul straniu că timpul a înghețat. Cât va trece până să mă trezesc? Să mă strige, să mă cheme cineva!

e deja întuneric se închid pe rând uşile rămân nelegate în scoarţă un fel de istorii înainte de somn explorez grădini suspendate subterane din care lipseşti supape neştiute m-absorb

în difuzoare balada pentru... Adeline inundă doar scoici umbrele goale pe plaja pustie fără să ridic ochii topesc în spirală peste tot gândul de nicăieri lumini destramă şi ultima

în pereche inelul credinţei trecând bat solii iubirii cu miros de floare la poarta de vise candori semănate jertfite din muguri a fi împreună de veghe la templu în legea

Simt o putere neașteptată și necunoscută până acum, fără uimire corpul meu răspunde acestei puteri de înălțare după voie în spațiu și într-o clipă imagini anexe visului neexprimat încă mă conduc

alte ceruri fereastra deschisă ca într-o carte răsfoiesc din prezent paragrafe cu pagini transparente semnături recunosc și manifestul celor cu aripi în piept din sufletul

plutind pe alei cer trandafiriu simt mirosul culorile cu haine regale și curgeri egale toamna asta strigă de greieri solemnă prinde-n petale de roză târzie în ţipăt de clipe

încearcă vag clapele mâinile tale din clipa ultima rază alunecă-n noapte se retrag dispar şi ultimii paşi nopţii odihnind în silabe în locante secrete biblioteci cu obloane lăsate

Transfigurări răsărite-n spirală și unde tăcute potrivesc noi borne traseului după anotimpuri și trebuințe. După nevoia de cunoaștere și popas alte ținuturi se cer explorate. Scrutez depărtările

Un poem având ca temă miracolul înfloririi, mă urmărește încă de la prima răscruce. Cărarea străjuită de tufe de buxus, presărată cu pitricele umbrite de lumina filtrată prin coroanele pomilor, este

cum de primăvara ştie se îmbracă-n sărbătoare și-n noi haine reînvie pentru noi şi pentru glie numai apa şi lumina îl hrăneşte firul mic de iarbă ce prin crusta se

nume înscris pe o carte-ai lăsat deschisă şi viaţa mea se adună-n cuvinte şi scriu aduceri aminte în pagini descriu însemne, semne şi puncte pe i, litere mari curg roşii merg mai

În lumina catifelată a după-amiezii filtrată prin galeria verzuie a iederei din pătratul ferestrei, se trezi din visare și cu gesturi grațioase apăsă capacul cutiei, până auzi zgomotul sigur al

lasă-mi Doamne seninul de cer trimite-mi doar boarea albastră nici să nu cer și putere să tac cerul de gânduri senin să mă-ndrepţi spre polul opus să mă-nveţi între minus şi

piatră tăioasă tăcerea șlefuindu-mi respirul arare îmi număr bătăile inimii ca un schimnic în rugă cu degete de dor pe foi îți netezesc chemarea primăvară azi golul din

pregătită de cântec pădurea împreună cu vântul leagănă somnul florilor în mugurii moi miroase a verde văzduhul dimineața și seara tresar și inima bate în om, în pasăre, în floare după

albit peste noapte orașul de zăpezi și de timp trăitor anonimul rescrie un vers pe o rună ne vorbim doar în scris despre cărți despre fluturi și maci și desenelor vagi mai trasăm

mă-ntrerupe din scris numai ea e frumoasă și știe avem gusturi comune transparente iubim aceleși culori cașmirul, eșarfele lungi și ceaiul oolong recitim poezii și plutim în visare când cade

să plecăm dimineață străbatem pe jos jumătate din cale la prânz ne oprim în Ada Kaleh servim o dulceață desfacem de sâmburi smochinele coapte culegem migdale și rodii din copacul

„Linişte, e linişte... ca şi cum m-ar gândi un arbore” de Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Parte din ceea ce suntem datorăm lecturilor care ne transformă și pun în

Marin Sorescu (1936 – 1996) „Întîmplare Cu mine se petrece ceva. O viață de omˮ Marin Sorescu, poet, dramaturg, prozator, eseist, cronicar și traducător, unul dintre cei mai mari

azi nu cad în genunchi doar spun o poveste cu zile de iarnă cu zile de vară are fluvii și lavă biserici tornade nelipsită e ploaia zăpada pământul și o mare de oameni începută demult

focuri de armă – înnoptează pădurea în ochii ciutei *** călcând pe vârfuri – câte fire de iarbă tot atâția sori *** ascult Vivaldi – blocat în primăvară acul de

(pasăre, aripă, zbor) drept pretext pentru zbor desenez mai întâi colivia potrivesc printre gratii albastrul adaug semințe de liniștea mea recitesc din pessoa prevert și