Amanda Spulber

Desigur, era previzibil unde duce, dar mi s-a părut interesant cum s-a jonglat cu limita dintre erotic și intelectual. Plus cititorii sălbatici care nu oferă recenzii, un detaliu care m-a amuzat și care conturează și mai mult lumea imaginată. Sigur nu se va ajunge acolo: IA este oricând disponibilă să citească și să discute despre ceea ce citește fără să plictisească niciodată.:)

Textul îmi transmite starea prin simplitatea lui, dar mă scoate din ea când ajung la rețete miracol, dar asta ține de gust. Cred că în versul 5 ar fi mai potrivit să-ți număr fiindcă nu are fire albe chipul. În penultimul vers lipsește un i, corect: tu nu știi. Și poate pauză de la dor, fiindcă a lua pauză de îmi spune că a luat pauză într-un anumit scop.

De-l găsești din prima încercare: umami. Sper că nu m-am grăbit.

dar cred că este gardină.

Cel mai mult mi-au plăcut ultimul și al șaptelea.

Am prezentat argumentele pentru care am considerat comentariul neserios. Monotonie cu specific oltenesc? Și altele. În fine, nu le mai reiau aici și nici nu aduc ceva din urmă. A evidențiat Emilian (vezi plagiat ideatic).

După ce Emilian a scris un comentariu elaborat, ați venit cu insinuări sexuale, în loc să îl combateți cu argumente. Nu sunt singura care a văzut acele insinuări, chiar dacă am preferat să trec peste ele, sperând că totul se va încheia. Și nu îmi spuneți că v-am provocat. Ați continuat cu mesaje și după ce v-am ignorat. Nu am nimic cu dumneavoastră. După cum am spus, nu vreau să mai interacționăm atâta timp cât aveți un anumit gen de subiectivitate. Nu cunosc istoricul conflictelor. Nu vreau să fiu implicată în ele. Sper ca pe viitor să fie doar dispute de natură literară din care se poate învăța.

Și fac de la început precizarea că nu vreau să plece Ionuț Caragea de pe site. În general, nu vreau să plece nimeni, dar e alegerea fiecăruia.

Da, Ionuț Caragea are tendința să insiste până aproape de hărțuire din dorința de a avea ultimul cuvânt. Ionuț Caragea m-a jignit atunci când a insinuat că Emilian și-a exprimat aprecierea dintr-un motiv sexual. Am văzut că și-a cerut scuze pentru așa zisele parodii care nu urmăreau să critice niște aspecte literare, doar să jignească din lipsă de argumente. A văzut că i-am ignorat producțiile cu pretenție de haiku și mesajul jignitor (pot să vă spun Amandina?) și a continuat cu interpretări mitologice în care iar m-a jignit, atrăgând atenția zeilor că le scade valoarea când se asociază cu nonameuri. El s-a exprimat altfel. Ionuț Caragea mă jignește și în comentariul în care se răzbună pe Claudiu. Apoi tot el se plânge că a fost urât din partea mea să reacționez atunci când a scris haiku- uri jignitoare și a insistat pe „limbajul oltenesc” din textul meu.

Nu sunt de acord cu limbajul jignitor. Chiar mi-a părut rău că nu am închis comentariile când am văzut ce a urmat atunci când am lipsit. Dar nu pot fi de acord nici cu o reacție misogină care denotă lipsa de argumente. Voi spune și că apreciez implicarea lui Ionuț Caragea. Bune, mai puțin bune, important e ca în comentarii să nu se depășească limita bunului simț. Dar nu am de ce să fiu de acord cu felul în care se victimizează și nu am de ce să nu reacționez atunci când se depășește limita.

îți mulțumesc pentru comentariul elaborat conform regulamentului. Acum sper că ți-a și plăcut textul. Glumesc. Apreciez felul atent și detaliat în care ai analizat. Nu am construit textul în mod conștient. Am încercat să redau ceea ce am simțit. A fost o emoție puternică și am încercat să o prind. Apoi am încercat să elimin balastul, așa cum m-am priceput. Și îmi dau seama că nu a ieșit perfect. Dacă textul a reușit să transmită emoție, mă bucur mult și îți mulțumesc pentru semnul generos și mai ales pentru faptul că ai ascultat.

Sau poate nu. Nu sunt sigură.

Tego, mă voi gândi la varianta propusă de tine. Nu aș putea să explic de ce am inceput așa. Așa mi-a venit. :) Dar cred că ai dreptate și nu ar fi nevoie de introducere.
Mă gândesc. Acum am mai modificat aranjarea în pagină. La mine nu apăruse așa lăbărțat. :)
Domnule Caragea, așa este, experimentez, încerc să exprim și să mă exprim. Voi căuta despre poeții pe care i-ați menționat.

Vă mulțumesc că v-ați exprimat punctul de vedere. Numai bine!

Am citit de câteva ori și mi-a plăcut la fel de mult. Inițial m-a atras tonul vioi, ludicul din a prinde soarele de mustăți. Ce idee năstrușnică!:) Și în același timp picturală, unind pământesc cu ceresc, concret cu imaginar și material cu ideal. Mi-a plăcut și schimbarea perspectivei, de la distanță spre aproape: cercurile mici pe care le admiri devin inele care te ating sau poate eu te ating? Frumos dublu sens! Bineînțeles că și puii încrezători au rolul lor: inocență și dorință de explorare, cu inima deschisă. Cel mai mult însă îmi place senzația de dincolo de cuvinte. Mi-a adus un zâmbet și m-a făcut să revin.

Mi-a plăcut plimbarea. Mai ales că începe cu acel „colosal dulce de zambile“ (îmi plac mult zambilele) și se încheie cu o autoironie. Și îngerul „nepasăre cuminte” este interesant.

cred că este.

Începe destul de bine, adică prima strofă e ok, face introducerea în atmosferă. Și primul vers din a doua strofă e ok. Parcă aș vrea să aflu mai multe despre noaptea sumbră. Dar apoi se tot reiau imagini: vânt sărat, apoi și mai sărat, mare, valuri, noapte, beznă, apus. Mai există și probleme de prozodie.

Ar fi de încercat să vă hotărâți cu ce număr de silabe doriți să continuați și să păstrați numărul. Pot fi și diferențe de o silabă, dar versurile care rimează e bine să aibă același număr. Asta ca exercițiu pentru început. Dar cel mai important mi se pare să vă decideți asupra mesajului și a imaginilor. Puteți încerca să scrieți mai întâi simplu, fără rime și ritm, gândurile și emoțiile și apoi să faceți transpunerea în versuri cu rimă. Aveți și o mică scăpare „aerul-i” se citește „aeruli” nu e contracția de la aerul îi, adică aeru-i. Spor și inspirație vă doresc!

Și urechea o tăie, doar nu era să stea să fie tăiată. Cred că ți-a ieșit calamburul, chiar dacă este umor negru. Plus că ai folosit imagini concrete care pot duce spre mai multe interpretări. Ai și două planuri diferite alăturate cumva în tensiune. Se poate citi și în notă gravă, dar și umoristică.

„aerul-i” ---> corect: aeru-i

Am scris un comentariu mai lung, dar l-am trimis când nu eram conectată. Dacă nu apare, am scris acolo că e de încercat să vă notați gândurile și emoțiile exact așa cum vin și apoi să încercați să le puneți în versuri cu rimă, având grijă să păstrați același număr de silabe, pentru început. Si adaug acum: e nevoie și de lectură. Citiți cu voce tare din clasici și analizați poeziile care vă plac mult, încercați să simțiți ritmul, observați ce rime apar, cum sunt construite versurile. Spor și inspirație vă doresc!

ci la separarea secvențelor: întâi crește și te pomenești alergând spre el. Și partea a doua este despre cum te scufunzi în el. Dar era doar o părere, evident. :)

Mi se pare că surprinde bine ideea că lucrurile ignorate pot să revină și să te acapareze. Să devină obsesii cu care mergi la culcare și cu care te trezești. E interesant că, deși prezinți cumva paradoxal, se înțelege foarte bine. Mă refer la faptul că fugi de el, dar te trezești alergând spre el. Și la faptul că se înalță ca un zid crescând, de fapt, sub tencuiala zidului pe care l-ai construit ca să fugi de el. Mă gândisem să scot astea în evidență și să îți propun să încerci și alte formulări. Dar din moment ce se înțelege și așa, poate e mai bine cu atmosfera asta ușor onirică. Poate ar merita făcută o separare a celor două părți(între alergi și izbindu-l), dar nu e obligatoriu.